Aradul între 1945 și 1990
După cel de-al doilea război mondial Aradul a fost ocupat de trupele sovietice. Odată cu abdicarea regelui și proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947 se instala regimul comunist. Au urmat măsurile de aplicare a modelului sovietic: naționalizarea principalelor mijloace de producție și instituirea planificării centralizate a economiei.
După model sovietic din 1952 s-a trecut la organizarea administrativă pe regiuni, la început Aradul păstrându-și rolul de resedință de regiune. Dar în 1956 Regiunea Arad a fost desființată, iar teritoriul regiunii a fost împărțit între Regiunea Banat și Regiunea Crișana, orașul Arad rămânând doar resedința raionului omonim. Dezvoltarea orașului a fost puternic frânată în favoarea orașului Timișoara. Aradul nu a mai revenit niciodată la importanța și locul ocupat în perioada interbelică. Județul Arad a fost reinființat în 1968.
Din 1951 s-a trecut la realizarea planurilor cincinale și odată cu acestea la industrializarea socialistă. Într-o primă fază aceasta s-a materializat prin comasarea și modernizarea întreprinderilor existente, iar apoi prin construirea altora noi. La Arad au fost inființate Fabrica de Strunguri (1949), Fabrica de păpuși “Arădeanca” (1959), Fabrica de ceasuri “Victoria” (1961), Combinatul de Îngrăsăminte Chimice (1971). Dezvoltarea accentuata a industriei a determinat o semnificativă creștere a populației urbane. Astfel, la sfârșitul anilor 70 populația orașului depășea 170.000 de locuitori. Pentru a face față cererii crescânde de locuințe au fost construite marile cartiere de blocuri; la început Podgoria, apoi Aurel Vlaicu, Micălaca, Confecții și Alfa. Odată cu acestea a fost extinsă rețeaua comercială și cea a serviciilor publice. Remarcabilă a fost dezvoltarea rețelei de tramvai, Aradul ajungând cu cei 96 km de linie pe locul doi în țară, după București. În 1947 în oraș a fost înființată Facultatea de medicină veterinară - care a funcționat până în 1956, iar în 1972 Institutul de Subingineri. Abia din 1990 Aradul dispune de un învățământ superior autentic prin înființarea Universității de stat “Aurel Vlaicu” și a Universității de Vest “Vasile Goldiș”.
Și ca să revenim puțin la sud de Mureș; după ce printr-o consultare populară din data de 18 mai 1947 locuitorii din comuna Aradul Nou au respins aproape în totalitate alipirea comunei lor la orașul de la nord de Mureș; pe cale administrativă, la data de 5 aprilie 1948 “comuna rurală Aradul Nou a fost trecută la Municipiul Arad”, după ce în martie 1942, tot pe cale administrativă prefectul Aradului a dispus contopirea comunei Mureșel la comuna Aradul Nou; urmate în 1950 de localitatea Sânicolaul Mic, situată tot la sud de Mureș, care se alipește și ea Aradului. Încadrîndu-se într-un curent general din epocă, cea mai mare parte a populației germane din Arad emigrează, astfel că cea de-a 260-a aniversare a întemeierii Aradului Nou are loc în mai 1983 la…Nürnberg în prezența a circa 900 de participanți. La recensământul din 2002, în Arad mai erau 2219 germani.
După 1947 mișcarea literară a fost subordonată politicii regimului comunist. În 1949 a fost întemeiată filiala arădeană a Uniunii Scriitorilor din România. Presa arădeana atât de variată până recent a fost eradicată și s-a rezumat la cele doua cotidiene ale Partidului Comunist: “Flacăra Roșie” în limba română și “Vörös Lobógó” în limba maghiară. Cele două cotidiene au publicat în suplimentele lor și literatură autentică. Între 1968 și 1989 au fost editate mai multe culegeri literare la care au participat majoritatea scriitorilor arădeni. Dintre reprezentanții semnificativi ai literaturii arădene postbelice trebuie amintiți: Ștefan Augustin Doinaș, Gheorghe Schwartz, Florin Bănescu, Vasile Dan, Horia Ungureanu, la care se adaugă mulți alții.
Evenimentele din decembrie 1989 au fost percepute imediat și la Arad unde un număr mare de locuitori au ieșit în stradă în semn de solidaritate cu manifestanții din Timișoara. În 21 decembrie Aradul a devenit al doilea oraș din țară, după Timișoara, unde conducerea comunistă a fost răsturnată de la putere.
Această moștenire foarte diversă din punct de vedere cultural, economic, etnic, confesional și architectural; specifică Aradului nu poate fi considerată nicidecum un dezavantaj, așa cum a fost ea socotită o lungă perioadă în timpul epocii comuniste, motiv pentru care orașul a și fost marginalizat ani buni, ci dimpotrivă constituie elemente de bogație comună pentru locuitorii orașului care în actualul context mai larg al politicilor europene, reunite sub sloganul “diversitate în unitate” ar trebui întreținute și puse mai bine în valoare, nefiind cu nimic mai prejos decât patrimoniul cultural al altor centre europene de dimensiuni similare.
