Asociații şi organizații civile arădene

Asociații și societăți civile; culturale, filantropice, sociale, sportive. Capitol scris de Ujj János în volumul "Aradul merge înainte!". Traducerea în limba română: Gabriel Roman

Procesul de urbanizare început în partea de vest a continentului a câștigat teren în Europa Centrală și de Est la începutul secolului al XIX-lea. După epoca napoleoniană începe perioada reformelor, chiar dacă după Congresul de la Viena marile puteri victorioase; Austria, Rusia și Prusia au încercat o vreme să o împiedice prin teroare (vezi Mișcarea Decembriștilor, Carbonarii, Mișcarea nobiliară reformatoare maghiară), sau „mențineau ordinea cu armata”; așa cum au făcut în Muntenia, Grecia, Paris sau Silezia. În arte stilul „empire” (imperial) care a fost popular pentru scurt timp după baroc și rococo, dispare rapid lăsând loc epocii „neo”, mai întâi clasicismului, mai apoi romantismului. Aceasta era marea epocă a renașterilor naționale (la greci, polonezi, belgieni, italieni etc.) pe tot continentul. Cea mai spectaculoasă schimbare din regiunea noastră este urbanizarea. Populația orașelor crește brusc. Populația Aradului a ajuns la 22.000 de locuitori în trei decenii, până în 1848. Începea și transformarea exterioară a orașului cameral-târg: în 1817 se asfalta prima stradă, strada Templom (astăzi Lucian Blaga), iar apoi începea amenajarea centrului orașului. Zece ani mai târziu, consiliul orășenesc a votat iluminarea pe timp de noapte a străzilor și piețelor cu lămpi cu ulei. Din 1868 iluminatul public al orașului a fost prevăzut cu arzătoare pe gaz. La sfârșitul secolului Aradul a intrat în rândul orașelor luminate cu electricitate. Un alt rezultat al urbanizării a fost faptul că din 1869, aproape în același timp cu Pesta, Buda și Timișoara, a pornit și serviciul public de transport în comun. Se putea călători cu tramvaiul tras de cai de la podul de lemn din Zsigmondháza (astăzi cartierul Mureșel) până la moara și distileria Neuman din cartierul Gai. Stilul de viață înfloritor al locuitorilor încerca să copieze stilul de viață al nobilimii comitatense: la fel ca în castelele nobiliare, în saloanele burgheze se organizau concerte, se țineau întâlniri literare, lecturi și baluri. Mobilierul în stilul vienez Biedermeier a devenit obișnuit în saloanele elegante din fiecare oraș al imperiului. Societatea înregistra o adevărată emulație: se formau organizații și asociații civile, tinerii au început să facă sport, au fost publicate ziare și reviste pentru a informa publicul și au fost deschise biblioteci publice. (Până în 1867 funcționau deja două biblioteci publice în Arad; cea mai mare, cu cele 30.000 de volume ale sale, a fost fondată și exploatată de Krispin József, comerciant de instrumente muzicale. Sala de conferințe construită în strada Úri/Deák Ferenc/astăzi Eminescu, i se datorează aceluiași Krispin. Actualmente în locație funcționează sala de tenis de masă care poartă numele lui Emil Prokopecz). În anul 1831 a fost înființată Asociația civilă de tir din Arad cu sprijinul efectiv al prefectului comitatului, baronul Orczy Lőrinc. Pe lângă patronajul moral al stabilimentului, baronul a donat Asociației 17 acri (circa 8,5 ha) din propria pădure de la marginea orașului pentru construirea unui poligon de tragere. Până în 1840 aici a fost construit un pavilion la standarde europene dotat cu 14 posturi de tragere pentru diferite tipuri de arme, precum și cu vestiare. Lângă poligon a fost deschis și un restaurant elegant unde domnii au putut petrece câteva ore plăcute după competiții și antrenamente. Această zonă de divertisment a dat naștere mai târziu parcului Pădurice, folosit pentru evenimente urbane în aer liber, al cărui parte de vest a fost aproape complet acoperită de constucții în ultimii ani, zona împădurită fiind defrișată. Poligonul de tragere a fost testat de însuși împăratul Franz Józef în timpul unei vizite la Arad în compania trăgătorului de elită Kövér Gábor .   

Poligonul de tragere a fost lovit de bombardamentul forțelor aliate din 3 iulie 1944. A fost nevoie de câțiva ani pentru a-l repara, dar este în funcțiune de atunci. Proveniți din poligonul de tir din Arad, mulți sportivi excelenți au reprezentat cu succes orașul și au obținut rezultate internaționale excelente în zilele noastre, chiar și titlul de campion olimpic. 

Prima realizare semnificativă pe tărâm cultural din oraș a fost înființarea Asociației iubitorilor de muzică. A fost înființată la 1 mai 1833 la inițiativa baronului Orczy Lőrinc, prefectul comitatului. De asemenea, la sugestia sa a fost înființată prima școală de muzică, Conservatorul (Numele oficial era Institutul Muzical Arad, iar în limba germană: Conservatorium der Gesellschaft der Musikfreunde). 

Fondatorii săi au fost Daurer József, Markovits Ignác și Nimsgern Peter. Tinerii talentați din Arad și din regiune au fost recrutați la prima școală de muzică din Europa Centrală și de Est. Copiii au fost sprijiniți financiar, iar celor din mediul rural li s-a asigurat școlarizarea primară. Primul concert comun al profesorilor și studenților a avut loc la 19 septembrie 1835 în sala mare a hotelului Crucea albă. Același loc în care au susținut concerte mai târziu Franz Liszt și Johann Strauss jr., mai apoi românca Elisa Circa și în cele din urmă Johannes Brahms. Școala de muzică  a  funcționat până la sfârșitul secolului și a avut elevi distinși. Printre ei s-a numărat și Hubay Károly, maestrul de concerte al Teatrului Național din Budapesta, pe atunci dirijor, tatăl compozitorului Hubay Jenő. Unul dintre directorii conservatorului, Böhm Gusztáv a cântat în orchestra Operei Scala din Milano . 

Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria orașului a fost acordarea titlului de oraș regal liber în 1834. Subiectul este discutat mai pe larg într-un alt capitol al cărții, așa că nu vom insista prea mult aici, doar vom menționa că evenimentul a accelerat și procesul de urbanizare. Prima Asociație a Pompierilor Voluntari din Arad a fost înființată în anul 1834 în urma unei inițiative cetățeneşti. Prima organizație de acest fel a fost înființată în secolul anterior la Paris, urmată de una similară în 1829 la Viena. Aradul ocupă probabil un loc foarte onorabil în această listă la nivel de continent. Primul său comandant a fost maestrul Ritt Pál. Imediat după primul an de la înființare a salvat centrul orașului cu ocazia unei amenințări grave de explozie. După 1849 asociaţia s-a mutat în cazarma de cavalerie de pe strada Kálvin János, iar timp de aproape un secol și jumătate sediul ei a fost acolo, lângă capela Flórián și Turnul de apă. Pe lângă protecția împotriva dezastrelor (incendiu, inundații), pompierii au asigurat ordinea la spectacole de teatru, baluri și au făcut ziduri de protecţie la evenimente. Veniturile realizate la balurile pompierilor care se bucurau de o popularitate deosebită au fost folosite pentru modernizarea echipamentului, hrănirea cailor și plata uniformelor. În 1910 detașamentul local de pompieri era alcătuit dintr-un comandant șef, un comandant-adjunct, opt ofiţeri orăşeneşti (pompieri de carieră plătiți) și 36 de pompieri voluntari. Istoria de un secol a Asociației a fost scrisă și publicată de către comandantul și cronicarul voluntar Záray Jenő în 1934, sub titlul „O sută de ani în slujba salvării vieților și proprietăților umane”. Epoca Bach, numită astfel după ministrul de Interne al Imperiului Austriac, a fost o perioadă a conducerii discreţionare. În anii 1850 autoritățile aveau suspiciuni faţă de toate inițiativele și, prin urmare, au interzis funcționarea organizațiilor și asociaţiilor. Printre societățile publice culturale desființate s-a numărat și „Aradi Kaszinó Egyesület” -„Asociaţia arădeană Casino” care fusese înființată în 1830 și avea o natură civică distinctă. A fost reînființată abia în noiembrie 1860, dar a devenit unul dintre catalizatorii vieții intelectuale, sociale, culturale și politice. Ca și în cluburile englezești, asociația a întreținea o sală de lectură și jocuri, precum și o bibliotecă. Doar cei proveniţi din elita societății puteau fi membri. Societatea Lloyd care reunea comercianţii, a avut un scop similar, iar sediul său în stil Art Nouveau a fost construit după proiectul întocmit de Szántay Lajos pe bulevardul principal la începutul secolului al XX-lea. La acea vreme s-au format una după cealaltă asociații culturale și sociale ale diferitelor naționalități. În 1863 românii arădeni au înființat filiala arădeană a organizației culturale ASTRA, iar după Compromisul austro-ungar din 1867, Asociația Națională Arădeană pentru păstrarea şi cultivarea tradițiilor naționale şi locale. Un scop similar a avut Asociația Progresul care a răspândit învățământul românesc în comitat timp de șaisprezece ani. 

În ianuarie 1881 la ședința de constituire anunțată de presă în sala mică a primăriei s-au adunat aproximativ cincizeci de cetățeni de seamă din Arad care au decis să înfiinţeze şi să organizeze o asociaţie culturală publică maghiară. Ședința de constituire a Asociației arădene Kölcsey a avut loc pe 24 aprilie când a fost adoptat statutul acesteia. Prefectul Tabajdi Károly a fost ales președinte al asociației. Asociația a devenit foarte populară în oraș și în comitat, numărul membrilor plătitori de cotizație depășind trei sute până la primul război mondial. În anii următori s-au format una după alta diferite secţiuni: de literatură, de muzică, de istorie, de științe. Prelegeri săptămânale pe diferite teme aveau loc mai ales la Gimnaziul Principal și la hotelul Crucea albă. A fost înființată și o bibliotecă publică, iar inventarul ei era publicat în fiecare an. Din primul an de existenţă Asociaţia Kölcsey a publicat un anuar în care publica textul celor mai interesante prelegeri susținute pe parcursul anului, cele mai semnificative evenimente, situația bibliotecii, raportările financiare și lista completă a membrilor (membrii distinși care mureau erau comemorați într-un lung necrolog). Unele dintre realizările de durată ale Asociației trebuie cu siguranță evidențiate. Una dintre cele mai importante a fost crearea Muzeului Relicvelor Revoluţiei din 1848-49. Colectarea de obiecte legate de martirii revoluţiei executați în cetate la 6 octombrie 1849 a fost începută cu ocazia împlinirii a patruzeci de ani de doliu. În 1893 expoziția a fost deschisă în cele opt încăperi de la etajul doi al teatrului nou al orașului şi a cuprins mii de artefacte foarte valoroase care au fost adunate până atunci. Muzeul a devenit una dintre atracțiile orașului, iar în prezent este al treilea muzeu din Bazinul Carpatic în ordinea bogăţiei colecției dedicate revoluţiei din 1848-49. Asociația Kölcsey a creat așa-numitul Comitet Monografic. Comitetul a însărcinat specialiști eminenţi și oameni de știință cunoscuți să scrie monografia comitatului, fiecare în domeniul său de expertiză. Lucrarea monumentală a fost finalizată și publicată cuprinzând volume despre floră și faună (dr. Simonkai Lajos), economie, administrație publică și cultură (dr. Gaal Jenő), istoria comitatului (Márki Sándor ), etnografie şi folclor (dr. Bartucz Lajos, dr. Kollarov M. István, dr. Somogyi Gyula), cât și volume despre orașele și satele comitatului (dr. Somogyi Gyula). Doar partea geografică nu a fost finalizată. Până în prezent aceasta este cea mai cuprinzătoare monografie a comitatului, iar cele publicate ulterior pot fi folosite ca suplimente. Trebuie menționat și faptul că autoarea iniţiativei pentru construirea Palatului Cultural a fost aceeaşi Asociație Kölcsey. Arhitectul Szántay Lajos a fost cel care a pregătit în cele din urmă proiectul final în urma compilării proiectelor depuse și premiate. Clădirea monumentală cu triplă funcțiune (sală de concert, muzeu de relicve, bibliotecă publică) a fost inaugurată la 25 octombrie 1913 în cadrul unei ceremonii care a durat două zile, devenind până în zilele noastre unul dintre bastioanele culturii arădene. Acolo se afla şi sediul Asociației Kölcsey până în 1949, când a fost interzisă la începutul erei comuniste. Sala de concerte din Palatul Cultural a fost considerată una dintre sălile cu cea mai bună acustică din Europa unde au susținut concerte muzicieni de excepţie ai secolului XX, precum Bartók Béla sau George Enescu. (Vezi istoria construcției Palatului Cultural  în Anuarul Asociației Kölcsey din 1914-15 de Rudnyánszky Endre). Secţiunea de muzică a Asociației Kölcsey a fost înființată în 1883. Președintele acesteia a fost Institoris Kálmán, fost cântăreț de operă devenit ulterior primar al orașului. Concertele aveau loc în Sala Krispin de pe strada Deák Ferenc (astăzi Eminescu) și în grădina de iarnă a hotelului Crucea albă. Concertele aveau atât de mult succes încât a apărut posibilitatea creării unei orchestre filarmonice permanente. 

La 6 octombrie 1890 la festivitatea de dezvelire a Statuii Libertății, corurile reunite au interpretat Recviemul lui Mozart, acompaniate de membrii mai multor orchestre. Au avut atât de mult succes încât a fost înființată „Asociația Filarmonică” din Arad cu circa trei sute de membri și susținători sub preşedinţia violonistul Vajda Lajos. Primul lor concert a avut loc pe 21 ianuarie 1891 la hotelul Crucea albă sub bagheta lui Höszly Jakab. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de existență ai Asociației în 1916 a fost editată o publicație substanțială de aproape o sută de pagini, foarte bine ilustrată, sub coordonarea secretarului asociației, Wágner József. Excelentul grup de muzicieni amatori (instrumentele de suflat erau asigurate de membrii trupei militare locale) a funcționat în Palatul Cultural până în 1949 când a luat ființă Filarmonica de Stat Arad. 

Numărul asociațiilor a crescut spectaculos la începutul secolului. În 1894 în comitat au fost înregistrate 39 de asociații, cincisprezece ani mai târziu acest număr depășea șaptezeci. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au înființat și la Arad diverse asociații sportive: de ciclism în 1870, de patinaj în 1874, de canotaj în 1890. Prima asociație sportivă cu mai multe secţii a fost Asociaţia Sportivă Atletică Arădeană fondată în 1879.  Asociația a excelat în primul rând în sporturile de sală (gimnastică, scrimă, lupte, popice). Delegația de 40 de membri a asociației sportive a reprezentat cu succes orașul la competiția națională de gimnastică Millennium. 

Faptul că la Arad s-a înființat în 1899 o asociație de fotbal, a cărei echipă a jucat pentru prima oară un meci (se presupune că a fost învingătoare, întrucât golurile nu au fost numărate) împotriva unei echipe studenţeşti din Budapesta este considerat un eveniment istoric. În același an pe 15 august a avut loc meciul care a fost considerat revanșa meciului mai sus menţionat. Jocul s-a desfășurat pe terenul din spatele Fabricii de Vagoane, la marginea Păduricei. Echipa Universităţii  Tehnice din Budapesta a câștigat meciul. Se crede că aceasta a fost prima întâlnire fotbalistică de pe teritoriul României de astăzi. Succesele sportivilor maghiari (în primul rând performanţele înotătorului Hajós Alfréd) la primele Olimpiade moderne (Atena, 1896) au atras din ce în ce mai mult atenția asupra sporturilor în aer liber. De aceea la 29 august 1899 un grup de arădeni iubitori de sport a înființat Clubul Atletic Arad (AAC) cu secții de atletism, fotbal, gimnastică, scrimă, tenis, înot, popice, patinaj, tir cu arcul și handbal. Stadionul construit din lemn al AAC avea tribuna acoperită şi a fost inaugurat în 1903 la marginea Păduricii. Echipa avea o bază sportivă excelentă: vestiare, dușuri cu apă caldă, terenuri de antrenament, o pistă de alergare pe zgură, o groapă de sărituri și o pistă de popice fiind la dispoziția concurenților. A fost o asociație care a format sportivi remarcabili. Clubul a fost interzis de autorități în 1940 din motive politice. După al doilea război mondial a devenit stadionul clubului  CFR din Arad și apoi al clubului sportiv  Vagonul. În jurul stadionului a fost construită și o tribună semicirculară. Acolo s-au desfășurat meciuri de fotbal din diviziile A și B, concursuri de atletism și competiții de motociclete. Complexul sportiv a fost demolat în secolul XXI, iar în locul lui a fost construit un centru comercial. Tot în 1899 un grup format din 41 de membrii ai comitetului de conducere al Asociaţiei Atletice Arădene a înaintat conducerii comitatului o petiţie cu 41 de semnături obținând aprobarea pentru formarea Asociaţiei Turistice din Aradul Montan (din zona montană a comitatului Arad). În ședința de constituire din 11 noiembrie a fost votat regulamentul de organizare și a fost ales ca președinte al asociaţiei Tedeschi Viktor. Deja în anul care a urmat după înființare au fost organizate 14 excursii și plimbări în natură la care au participat peste 250 de persoane. A fost una dintre cele mai populare asociații din Arad. Czárán Gyula din Şepreuş a realizat cartografierea turistică a munților Zărandului și Bihorului. 

Dintre asociațiile sportive înființate înainte de primul război mondial, trebuie să evidențiem Asociația Atletică Muncitorească Arad - Aradi Munkás Torna Egylet (AMTE), Clubul sportiv  Gloria susținut de cetățenii români ai orașului și Clubul Sportiv Hakkoah care reunea sportivii evrei. Echipele de fotbal ale primelor două asociații menționate evoluau în prima divizie a campionatului național al României care a început între cele două războaie mondiale, în timp ce Hakkoah oferea oportunități sportive sportivilor israeliți. Printre aceștia mai mulți sportivi celebri, jucători de tenis și gimnaste care au fost în fruntea vieții sportive naționale şi internaţionale. Puțini oameni știu că patinatoarea artistică Mérai-Horváth Ofélia (Opika, 1889–1977) triplă campioană mondială individuală, s-a născut la Arad, unde a început cariera sa strălucitoare în anii 1910 care a fost întreruptă doar de izbucnirea primului război mondial, împiedicând excelenta sportivă să-şi adauge în palmares și un titlu olimpic. 

* * *

Schița gării noi din Arad

Fragment din documentul care atestă aprobarea proiectului gării noi. Consemnat în Hotărârea nr. 42222 adoptată de Consiliul Oraşului Liber Regal Arad la data de 31 decembrie 1909 în condiţiile stipulate în document.