Canalul Morilor pe Crișul Alb

Scurt istoric al Canalului Morilor publicat de Puskel Péter în volumul “Aradi sikértörténetek” 

Canalul Morilor, construit în urmă cu aproape 170 de ani nu a fost conceput doar pentru evacuarea excesului de apă de pe Crișul Alb și protecția împotriva inundațiilor, ci a fost, de asemenea, foarte important și pentru industria morăritului. În perioada sa de glorie, pe luciul său au operat 13 mori de apă. Urmele acestora sunt greu de găsit astăzi. Cândva cea mai modernă instalație acvatică din Bazinul Carpatic alimentează acum zeci de bazine piscicole artificiale. În timpul invaziei turcești zona situată între Crișuri s-a depopulat. După expulzarea turcilor a început relocarea treptată a populației. Cu toate acestea zona era extrem de nesănătoasă. Mii de mlaștini și potopul de țânțari au făcut viața oamenilor amară. În plus, inundațiile devastatoare care distrugeau producția agricolă și așezările umane au fost foarte frecvente. La începutul secolului al XIX-lea, odată cu boom-ul producției agricole, măcinarea cerealelor din zonă a devenit o necesitate urgentă, deoarece drumurile neamenajate făceau transportul foarte anevoios. În acest scop în anii dinaintea perioadei reformei au fost construite mai multe mori de apă de-a lungul Crișului. Cu toate acestea, debitele crescute ale apei necesare operării morilor au provocat în multe cazuri inundații suplimentare. Regularizarea Crișului și sistematizarea teritoriului au devenit priorități naționale. 

Primul pas în acest sens a fost construirea unui canal artificial. Inginerul hidrotehnist József Beszédes (1787-1852) a fost însărcinat cu proiectarea și conducerea lucrărilor. Ideea inginerului născut la Kanjiža și studii de specialitate finalizate la Pesta, a fost să elibereze cursul de apă de morile construite haotic. Fluxul de apă astfel eliberat urma să fie utilizat pentru drenarea apelor interioare ale zonei mlăștinoase. Concomitent cu crearea unui canal paralel lateral (canal de centură) care urma să colecteze apele afluenților din jur. De-a lungul acestuia urmau să fie refăcute morile. Cu o gândire mai avansată decât vremurile în care trăia, el era convins că morile de apă construite pe canale artificiale, drenarea mlaștinilor și crearea căilor navigabile ar putea fi generatoare de dezvoltare economică. Nu este suficientă regularizarea cursurilor cu potențial inundabil, ci este necesară includerea acestora în activități productive utile, spunea el foarte concis. El a primit sprijinul financiar necesar pentru a-și pune în aplicare planul. Moșierii din comitatele Arad și Békés, interesați de soarta domeniilor lor funciare, au format Societatea Guvernatorului József. Sprijinul lor a devenit evident atunci când Guvernatorul József, care avea o moșie în apropiere de Socodor, a îmbrățișat ideea de a construi un canal pentru mori. Lucrările au început în 1833 și au fost finalizate în noiembrie 1840 cu un succes deplin. 

Canalul Morilor lung de aproape 92 km pornește din cursul Crișului Alb la Buteni în județul Arad. Aproape 40 de kilometri se întind astăzi în județul Békés. Lățimea canalului ajunge pe alocuri la 24 de metri și la o adâncime de 12 metri. Prin construirea sa 42 de așezări au fost eliberate de riscul inundațiilor. Morile au fost construite la Bârsa, Bocsig, Ineu, Buteni, Nădab, Șiclau, Socodor și Seleuș, printre altele. Beneficiile construcției s-au reflectat și în faptul că, în timpul lucrărilor, sute de locuitori din zonă au avut un salariu asigurat. Contele Széchenyi a apreciat foarte mult munca lui Beszédes. A devenit celebră remarca în care a spus: „pe Beszédes îl interesează doar apa”. În semn de recunoștință, conducerea comitatului Arad i-a cerut regelui să-l ridice pe constructorul de canale la rangul de nobil. Cu toate acestea, gratificarea regală a fost amânată din anumite motive. Eșecul nu l-a descurajat însă pe specialistul care a continuat să lucreze la regularizarea Crișului, muncă pe care a finalizat-o în 1850. Numele său a fost inclus în panteonul excelențelor tehnice maghiare și prin celelalte lucrări ale sale. Regularizarea canalului Sió și a lacului Neusiedl poartă și ele semnătura lui József Beszédes. Datorită realizărilor sale în gospodarirea apelor Balatonului este considerat pe bună dreptate salvatorul lacului Balaton. Datorită lucrărilor sale de specialitate József Beszédes este considerat ca fiind unul dintre creatorii literaturii tehnice maghiare și primul membru inginer al Academiei Maghiare de Științe. Aurel Dragoș, cercetător al istoriei locale din Buteni, colectează de ani buni documente scrise despre Canalul Morilor. Potrivit cercetărilor sale, Beszédes a proiectat inițial 17 mori, dar numai 13 dintre ele au fost construite în cele din urmă. Nu există nici o umbră de îndoială cu privire la utilitatea economică a Canalului Morilor. A fost prima instalație industrială din Bazinul Carpatic în care energia apei fost utilizată în scopuri industriale. Morile nu au fost construite de-a lungul albiei principale, ci pe un canal artificial la aproximativ 4-5 km distanță. La ramificația canalului a fost ridicat un baraj, unde cantitatea de apă admisă pe canal era proporționată de o ecluză. Investiția masivă s-a dovedit a fi extrem de rentabilă. Morile au funcționat și iarna deoarece apa nu a înghețat. În doar doi ani costul construcției a fost amortizat, întrucât morarii au putut măcina câteva tone de cereale pe zi. Precursorii pentru pâinea de bună calitate au ajuns și la Curtea Imperială din Viena. Dr. Sándor Vajda, chirurg oral și stomatolog din Ineu care era și un excelent cunoscător al regiunii, a spus că făina produsă în morile de apă de aici era faimoasă în toată lumea, fiind socotită un etalon de calitate și o garanție a excelenței. Brutarii se concurau realmente între ei pentru a face o afacere cu morarii încă din timp și pentru a obține cât mai multă făină. Inițial, măcinarea se făcea cu piatră de moară, ulterior majoritatea morilor au fost dotate cu dispozitive rafinate de măcinare. Astăzi puțini știu că și morile de apă situate de-a lungul Mureșului erau renumite pentru făina lor. Morarii șvabi din Mureșel (Sigmundhausen, Zsigmondháza) și Aradul Nou nu numai că au trăit decent, dar cei mai pricepuți s-au îmbogățit datorită făinii vândute la un preț bun. Unul dintre foștii morari care locuiau în zonă, Ioan Cornea și-a amintit cu nostalgie de vremurile bune, când morile încă răsunau și munceau constant. El povestea că, pe vreme ploioasă, când nivelul apei era ridicat, au funcționat continuu timp de două-trei zile. Ecluzele trebuiau deschise în verile secetoase. Lucrau atâta timp cât era apă pe canal. 

În anii dintre cele două războaie mondiale morile de apă nu mai erau necesare. Au fost înlocuite de morile cu abur și de morile electrice. Majoritatea morilor de apă au pus lacătul pe ușă. De asemenea, au fost neglijate și dragarea regulată a stratului de nămol al canalului, întărirea barajelor și repararea podurilor. Naționalizarea le-a pecetluit definitiv soarta. În clădirile existente au fost instalate fabrici și ateliere de reparații ale Cooperativelor Agricole de Producție, iar morile au fost folosite ca facilități de depozitare. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au fost lăsate în voia sorții. Apoi, localnicii au luat tot ce era încă utilizabil. Bunicul și tatăl doctorului Katalin Vajda au lucrat în industria morăritului. „Bunicul meu a venit la Șilindia de la Bătania. Era lăcătuș de întreținere și repara părțile defecte ale morilor. Tatăl meu a moștenit și ocupatia și atelierul. A lucrat până în anii 1960. La acea vreme existau doar șapte mori în zonă și majoritatea erau alimentate electric" relata doamna doctor. Ca urmare a retrocedărilor de proprietăți care au urmat schimbării regimului din 1989 unii proprietari au făcut încercări de a reveni în industria de morărit. Însa fără prea mult succes. Moara de apă de la Buteni în vârstă de peste 170 de ani, de exemplu, a măcinat ultima dată în 2003. Acum însă, este complet devastată, așteptând vremurile în care cineva o va renova sau poate reconversia într-un alt tip de utilitate. Poate că în ceasul al 12-lea turismul rural aflat în plină expansiune ar putea salva singura clădire de moară care a supraviețuit în zonă; în interiorul căreia am dat peste niște componente ruginite de care nimeni nu mai avea nevoie. Seran Aurica care locuiește într-o casă de lângă fosta moară speră că un eventual nou proprietar ar putea renova clădirea morii cu un ajutor financiar, ceea ce ar atrage cu siguranță mulți vizitatori, întrucât peisajul pitoresc oferă nenumărate oportunități neexploatate pentru turismul rural. Morarii sunt în prezent o filială a companiei de gestionare si exploatare a apelor. Însă, în zilele noastre Canalul nu mai oferă apă morilor, ci bazinelor piscicole din apropiere. Cu acestea a fost marcat sfârșitul unui capitol frumos și semnificativ al istoriei industriale. Prezenta rememorare sumară poate servi drept instrument pentru un studiu cuprinzător. 

Principalele surse: 

Aradul permanență în istoria patriei, Arad, 1978, p.218-219 

Gaál Jenő: Arad vármegye és Arad szabad királyi város közgazdasági, közigazgatási és közművelődési állapotának leírása. Arad, 1898. p.420-430 

Révai Nagy Lexikona. 13. k. Budapest, 1913, p.334