Eveniment istoric pentru cultura Aradului la Muzeul de Artă: a revăzut lumina zilei Tripticul lui Feszty!
Árpád Feszty a pictat un tablou monumental de 14 m lungime, 3,5-4 metri lățime și o suprafață de 52 metri pătrați, în Florența.
Titlul tripticului este “Înmormântarea lui Christos”. Schiţele au fost realizate în perioada 1896-1898, iar tabloul în ulei a fost terminat în 1901 și a fost expus pentru prima oară în Florența. După un turneu prin Europa, din oraș în oraș, a fost expus în mai multe muzee de renume (Berlin, Dresda, etc.). În anul 1902 ajunge să fie expus la Budapesta, iar un an mai târziu a fost cumpărat de statul maghiar.
În anul 1913, cu ocazia inaugurării Palatului Cultural, tripticul ajunge la Arad în sala mare a muzeului. Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta a trimis cu această ocazie peste 100 de tablouri care rămân aici în custodie, împreună cu tripticul semnat de Árpád Feszty. Tripticul este o pictură religioasă și este compus din 3 tablouri: “Plângerea / Femeile bocesc la mormântul lui Christos”, “Cortegiul funerar“ și “Coborârea de pe cruce a lui Christos mort”. Între anii 1913 și 1962, tripticul rămâne expus la Arad într-o sală de expoziție mare, special amenajată pentru acest triptic, dar la începutul anilor ’60, la ordinul tovarășilor atei a fost acoperit și ascuns privirilor iubitorilor de artă, din cauza subiectului religios, fiind ulterior demontat și depozitat în subsolul muzeului, rulat pe un calandru. În martie 2016 Asociația Kölcsey a organizat o conferință cu scopul scoaterii din depozit și a inițiat demersurile necesare restaurării operei și reintoducerii în circuitul public a aceastei atracții de valoare europeană de o raritate excepțională. În anul 2017, după peste cincizeci de ani de depozitare, tripticul a fost scos din subsol, iar în luna martie 2018 a fost trimis la Sibiu pentru a fi restaurat de specialiști. Tripticul restaurat s-a reîntors acasă la Arad pe 26 octombrie 2018.
Reexpunerea la etajul doi al Palatului Cultural este planificată pentru primăvara anului 2019, după ce se vor finaliza lucrările de amenajare a unei săli de expoziție suficient de încăpătoare pentru această operă de artă de talie universală.
Începând cu 14 mai 2022 în Pinacoteca Complexului Muzeal Arad marele public poate admira din nou după 60 de ani Tripticul „Înmormântarea lui Cristos”, creație a pictorului Feszty Árpád alături de alte opere aparținând unor pictori celebri.
Árpád Feszty (1856-1914), academicianul istoric, a fost unul dintre cei mai importanți și cunoscuți creatori ai secolului al XIX-lea din Ungaria. Talentul și aprecierea de care s-a bucurat artistul provenit din Ungaria Superioară sunt dovedite și de nenumărate comenzi de stat, fiind solicitat să realizeze câteva picturi murale la Opera Regală Maghiară, pe pereții vechiului Teatru Național și ai Palatului Regal din Buda. Principala operă a vieții sale este Cylorama Maghiarilor, cunoscută și sub numele de Panorama Feszty, care reproduce așezarea maghiarilor în Bazinul Carpatic din anul 895. Opera monumentală poate fi admirată la 120 kilometri de Arad în Parcul Patrimoniului Național din Ópusztaszer. În timpul Sărbătorilor Mileniului Feszty a realizat mai multe lucrări istorice de mari dimensiuni pentru comitate, dar s-a bucurat de succes și cu peisajele inspirate din natură, precum și cu picturile sale religioase. Artistul s-a căsătorit în 1888 cu Jókai Róza, fiica adoptivă a lui Jókai Mór. Cuplul a pus bazele unuia dintre cele mai cunoscute saloane de artă ale vremii în Palatul de pe strada Baiza din Budapesta, unde aristocrația intelectuală a capitalei se întâlnea în mod regulat. Feszty a participat activ la organizarea vieții artistice și a făcut eforturi susținute pentru dezvoltarea industriei naționale De asemenea, s-a remarcat prin demersurile în favoarea lansării predării naționale a desenului. Artistul are o sală memorială în orașul Komárom de pe malurile Dunarii, o altă sală memorială la Ógyalla, iar în 2021 a fost publicată prima carte biografică care a abordat în detaliu cariera sa.
Cea mai semnificativă lucrare a lui Feszty, alături de Panorama Festy, este Tripticul intitulat “Înmormântarea lui Cristos”, care este de acum accesibilă din nou pentru publicul larg după trei sferturi de secol. Pictorul a abordat tema fiecărei scene biblice în anii 1880, realizând în 1880 „Golgota” (amplasată acum în Galeria Națională Maghiară), în 1881 scena următoare „Coborârea de pe Golgota” (Lappang), terminând în 1889 cu scena reprezentând „Bocitoarele de la Mormântul lui Cristos”. Această din urmă compoziție arată deja o mare asemănare cu tabloul similar al Tripticului. Așezarea celor trei picturi într-un triptic s-a născut probabil în mintea pictorului după premiera Trilogiei „Ecce Homo” a lui Munkácsy Mihály, care a fost o cunoștință personală foarte prețuită de către Feszty. Seria de evenimente de pe Tripticul lui Feszty este continuarea evenimentelor biblice abordate în trilogia lui Munkácsy, adică succesiunea „Coborârea de pe Cruce”, „Marșul funerar” și „Femeile care bocesc la Mormântul lui Cristos”.
Cele trei schițe mici din compoziția Tripticului, dintre care două au apărut în comerțul cu obiecte de artă de câțiva ani, au fost gata în 1898 și au fost expuse la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta. Feszty a realizat mai mult de cincizeci de studii pentru marea sa lucrare, care a început în toamna anului 1899 la Florența, unde s-a mutat cu familia pentru a sta departe de scandalul izbucnit în jurul celei de-a doua căsătorii a socrului său Jókai Mór. A lucrat cu toată energia la triplul tablou în studioul situat în Piazza Donatello. Până în primăvara anului 1901 a finalizat tripticul, împreună cu soția Róza Jókai care a participat la realizarea celor două tablouri laterale și care în tinerețe a studiat pictura la Munchen.
Tabloul din stânga tripticului înfățișează coborârea lui Cristos mort de pe cruce. Tabloul înfățisează toate cele trei cruci de pe Golgota, dar celalte două sunt reprezentate doar parțial, ceea ce face ca diferitele cadre de imagine să fie speciale. De pe crucea dreaptă, cadavrul lui Cristos învăluit este îndepărtat de către călău, în ale cărui trăsături îl recunoaștem pe Feszty, care prefera să se înfățișeze în propriile sale creații. Trupul lui Isus este ținut de Iosif din Arimateea care stă cu spatele spre privitor, mâna este ținută de Fecioara Maria având o privire deznădăjduită, iar picioarele sunt îmbrățișate de Maria Magdalena cu părul dezordonat. În spatele lor se află un grup de femei disperate, inclusiv Veronica care își ține capul și Marta care își acoperă fața. În partea stângă a crucii lui Cristos se află Lazăr înviat și, potrivit descrierilor contemporane, „spiritul vremurilor” înfățișate ca o femeie indiferentă cu batic neagru. Atmosfera tragică a tabloului este accentuată de forma răsucită a celor doi tâlhari aflați în agonie. Mai multe cranii umane au fost înfățișate pe solul steril și stâncos al primului plan, conform sensului cuvântului Golgota (căpățână).
Tabloul din mijloc, cea mai mare imagine a tripticului, înfățișează marșul funerar al lui Cristos, cu linia principală a compoziției care descinde din colțul din stânga sus până la colțul din dreapta jos. În partea stângă a câmpului vizual, trupul lui Cristos acoperit cu vălul alb, este transportat de patru ciocli. În prim-plan, Iosif din Arimateea îmbrăcat într-o pelerină roșie, sprijinit pe bastonul său, căruia Festy i-a împrumutat trăsăturile prietenului său, ziaristul Sturm Albert, precum și forma unei femei cu o frumusețe clasică purtând o vază în mână și având părul acopeit de o cârpă albă lungă. În spatele tărgii, Maria Magdalena, care își rupe hainele, iar alături poate fi văzută Maria, zdrobită, sprijinită de Ioan și un alt discipol. În spatele lor sunt Nicodim și Marta, sprijinindu-l pe Lazăr. Pe marginea stângă a câmpului vizual, ca un observator tăcut „spiritul vremurilor” întruchipat de o figură feminină, iar mai jos figura interesantă a unei bătrâne cu un coș care se sprijină pe un băț.
Tabloul din partea dreaptă a Tripticului înfățișează femeile care bocesc la mormântul lui Cristos. În prim-plan figura Mariei Magdalena, care își rupe aproape complet hainele, apare într-o postură care amintește de sclavii slavi cu fața întoarsă înspre pământ. Soția lui Árpád Feszty a fost probabil modelul pentru înfățișarea ei. Zdrobită sub greutatea durerii extraordinare, în silueta femeii căzute pe lespedea de piatră o putem recunoaște pe mama lui Isus, iar în dreapta ei e înfățișată Maria Salome și maica Apostolului Iacob care se roagă cu mare devotament în partea stânga. Figura acoperită cu o pelerină neagră din partea dreaptă înfățisează din nou imaginea implacabilă a destinului. Aranjamentul de flori și chiparoase din prim-plan și din fundal este un studiu preliminar atent. Câțiva ani mai târziu, motivul peretelui compus din pietre albe apare în spatele figurilor apostolilor din altarul Sfântului Iosif pictat de Feszty la Bazilica Sfântul Ștefan din Pesta.
Pictorul a dorit să transforme evenimentul biblic într-un eveniment de viață care ar putea fi experimentat. El a pus monumentalitatea în slujba acestui lucru, prin efectele puternice ale fundalurilor de peisaj atent elaborate, includerea figurilor mai mari decât in viața reală, care par de dimensiuni umane și prin utilizarea simultană a diferitelor stiluri pitorești. În spiritul întregirii iluziei pe care pictorul a căutat deja să o creeze în Panorama Feszty, scenele din câmpul din mijlocul și din spatele imaginii au fost pictate în stil academic cu contururi realiste definite de viață, dar prim-planul imaginii este impresionist. Pete libere, atingeri largi de pensulă și contururi încețoșate pot fi detectate sub formele și detaliile primului plan, rezultând un spectacol care este similar cu cel realizat prin concentrarea în depărtare și distorsionarea lucrurilor din apropiere. Deci spectacolul creat de cele două stiluri și tehnici de pictură dă senzația că scena se petrece chiar în fața ochilor privitorului care este astfel implicat.
Tema Tripticului este eroismul lui Cristos, măreția jertfei sale. Tripticul este un afișaj pitoresc al iubirii Mântuitorului. Maiestria pitorească a pictorului, sinceritatea intenției și elevația subiectului ridică Tripticul printre cele mai influente opere de artă.
Prima expunere a Tripticului a avut loc la Academia de Arte Plastice din Florența în primăvara anului 1901. Datorită dimensiunilor Tripticului turneul european de prezentare proiectat de Feszty nu a putut fi realizat, astfel încât în toamna anului 1901 a putut să-și expună lucrările monumentale doar la Berlin și la Dresda. Din luna ianuarie 1902 până în martie 1902 expoziția din Budapesta a avut loc la Galeria Műcsarnok din Piața Eroilor, unde publicul a putut admira și schițele pregătitoare realizate. Expoziția a fost admirată de cincizeci de mii de vizitatori. În 1903 Tripticul a fost cumpărat de Muzeul de Arte Frumoase pentru cincizeci de mii de coroane. În absența unei locații expoziționale adecvate el a fost amplasat în galeria Palatului de Cultură din Arad în 1913. În 1954, din motive ideologice, pictura religioasă a fost acoperită, iar în 1977 a fost rulată și plasată într-un depozit.
120 de ani mai târziu, în 2022, după prezentarea sa la Budapesta, uimitoarea și tulburătoarea operă a lui Árpád Feszty intitulată „Înmormântarea lui Cristos” este în sfârșit vizibilă din nou pentru toată lumea în sala de la etajul doi a Palatului Cultural din Arad.
Figura lui Matei Corvin în pictura istorică sau pictura arădeană a lui Liezen-Mayer Sándor ca fenomen caracteristic al epocii
Sarkadi Nagy Emese, istoric de artă
Muzeul Creștin din Esztergom
Pentru observatorul de astăzi imaginea lui Sándor Liezen-Mayer poate părea nu doar una impresionantă, dar și neobișnuită ca dimensiune. Este însă un fenomen comun în pictura istorico-academică a epocii, atât ca amploare, cât și din punct de vedere al selectării subiectului sau al naturii formulării conceptuale. Subiectul concret al tabloului și contextul istoric sunt identificate prin titlul destul de complex: „Vestea alegerii ca rege a lui Matei Corvin este anunțată de delegația maghiară la curtea Podjebrad din Praga”.
După moartea subită a regelui Ladislau al V-lea Matei Corvin a fost transferat din captivitatea regelui în cea a prințului George Podjebrad. După ce Matei a fost ales rege de Parlament în ianuarie 1458 și a fost proclamat rege de nobilimea adunată pe Dunarea înghețată bocnă în 24 ianuarie, potrivit cronicii lui Antonio Bonfini; ambasadorii l-au îndemnat pe Podjebrad să-l trimita acasă pe noul rege. Potrivit datelor disponibile János Vitéz era șeful ambasadei, dar din delegațtie făcea parte și fratele lui Szilágyi Erzsébet, însuși Szilágyi Mihály. Probabil că vestea încoronării nu a fost primită de către Matei în forma prezentată în imagine, dar Liezen-Mayer Sándor nu poate fi tras la răspundere pentru acest grad de acuratețe istorică. Potrivit datelor cunoscute delegația condusă de Szilágyi l-a preluat efectiv pe Matei la granița ungaro-moravă pe data de 9 februarie. În aceasta interpretare scena din imagine este mai degrabă o reprezentare romantic-istorică a evenimentelor. Figura centrală a marii delegații care sosea dinspre stânga era marele preot purtând o podoabă festivă de aur alb și sceptrul episcopal. Personajul poate fi evident identificat cu János Vitéz, în timp ce figura elegantă cu vestimentație bogată și sabie care îngenunchea în fața lui ar putea fi Szilágyi Mihály. Figura centrală a întregii imagini, tânărul Matei este flancat în partea dreaptă probabil de către soția și fiica lui Podjebrad, Katalin care era deja logodită cu Matei în conformitate cu înțelegerea dintre János Vitéz și Podjebrad.
Reprezentarea tânărului rege este complet diferită față de cea din iconografia obișnuită, binecunoscută a lui Matei Corvin sau de reprezentările ceva mai vechi ale lui Matei, dar chiar și de binecunoscutul relief milanez identificat cu imaginea idilică a tânărului Matei. Tânărul rege cu părul scurt, care amintește mai degrabă de epoca Reformei și cu un profil care nu amintește deloc de el, este reprezentat aici cu un gest în care își duce ambele mâini înspre inimă în semn de surpriză. (O schiță preliminară a figurii tânărului a apărut recent în comerțul de artă). În spatele lui pe masă se află obiecte care indică educația de care a avut parte: o carte deschisă pe raft, foi împrăștiate, notițe, peniță de scris, călimară. Iese in evidență aranjamentul și mobilierul de epocă: o masă și un dulap în stil gotic târziu, un covor turcesc pe podeaua de piatră și o ușă tipică tot stilului gotic târziu cu o strajă în fundal. Pictorul a pus un accent deosebit pe reprezentarea hainelor bogat ornamentate și a țesăturilor grele. Este aproape ca și cum am vedea o scenă de teatru, o imagine în direct.
Această atitudine istorică mai degrabă teatrală este o reflectare bună a faptului că standardele în materie de pictură ale istoricismului au considerat că reprezentarea cu acuratețe și detaliată a mobilierului și a mediului înconjurător sunt principalele priorități. Liezen-Mayer este un membru al excelentei generații din anii 1860 care a studiat în mare parte la Viena și/sau München și care a reprezentat această tendință caracterizată de împletirea romantismului și istoricismului și ale cărei nume grele erau binecunoscute în străinătate: Madarász Viktor, Székely Bertalan, Lotz Károly, Zichy Mihály, Wagner Sándor, Munkácsi Mihály sau Benczúr Gyula. Este de remarcat faptul că aceste nume au apărut practic fără excepție în donația predată de Muzeul de Arte Frumoase către Muzeul arădean, ba mai mult, poate nu întâmplător, ele reprezentau majoritatea tablourilor.
Prin lucrările acestei generații de pictori putem obține o perspectivă asupra percepției și rolului lui Matei Corvin în această perioadă și cum se reflectă în pictură aceste aspecte. Până la începutul noului secol se putea afirma că galeria de portrete a eroilor naționali era finalizată, iar registrul faptelor glorioase era aproape complet. Printre principalele subiecte ale perioadei s-au numărat istoria pătimirii naționale: pozele închisorii (Madarász Viktor: Zrínyi Péter și Frangepán Ferenc în “Închisoarea din Viena”), scenele de luptă și tabloul morții națiunii (Than Mór: „Bătălia de la Mohács”; Székely Bertalan: „Bătălia de la Mohács”), dar au fost reproduse și decorul modelelor de urmat și amintirile epocilor glorioase. Domnia lui Matei Corvin apărea în pictura academică ca cea mai strălucită perioadă a Epocii Naționale. În persoana sa se întruchipează conducătorul ideal, un democrat exemplar, un rege de poveste căruia îi pasă de poporul său și, nu în ultimul rând, un patron educat de rang european. În acest din urmă rol apare Matei Corvin în sala de ceremonii a Academiei Maghiare de Științe (1886-1891) în tablourile murale ale lui Lotz Károly, în care după modelul școlii ateniene a lui Raffaello, Lotz a dorit să prezinte marile figuri ale epocilor diferite într-un singur spațiu arhitectural, comemorând astfel figuri marcante ale culturii maghiare. Astfel a proiectat în prezent metafora culturii creștine prin tabloul înfățișând epoca Sfântului Ștefan, respectiv metafora culturii umaniste prin tabloul Curții lui Matei Corvin. În același timp, pictorul a subliniat importanța patronajului regal, referindu-se și la epoca în care a trăit, când rolul patronajului de stat asupra artei a crescut în mod îmbucurător.
Imensa serie de imagini istorice a lui Benczur din Sala Corvin a Castelului din Buda, reconstruită după planurile lui Ibl Miklós și mai apoi cele ale lui Hauszmann Alajos, se încadrează în aceeași succesiune. Au fost comandate opt tablouri uriașe inspirate din viața regelui. Din nefericire, majoritatea tablourilor au rămas la nivel de schiță, fiind finalizate doar tablourile „Matei Corvin primește adepții papei” și „Intrarea regelui Matei Corvin în Buda”. Compozițiile în care au fost realizate și unele forme evocă stilul Quattrocento, lumea pictorului de curte de la Mantova; Andrea Mantegna, stil pe care pictorul îl considera demn și potrivit din punct de vedere istoric pentru a-l reprezenta pe Matei Corvin.
Seria de tablouri din casa scărilor de la Muzeul Național includ personalitatea regelui Matei Corvin și epoca sa (1874-76). Figurile alegorice ale vieții intelectuale, precum și figurile alegorice ale științei și artei prind viață sub pensula clasică care îl caracteriza mai mult pe Lotz, iar Than a dorit să prezinte cele mai semnificative etape ale istoriei culturale maghiare abordând câte un subiect în fiecare tablou. Epoca lui Matei Corvin este inclusă în totalul de șaptesprezece perioade istorice prezentate. Scena înfățișată are loc în Biblioteca lui Matei Corvin de la Buda, unde suveranul poate fi văzut înconjurat de artiștii și oamenii săi de știință. Printre marile figuri ale epocii apar Vitéz János, Janus Pannonius și Galeotto. Din partea dreapta episcopul Geréb il recomandă pe pictorul Hess András regelui, iar arhitectul Averulinus desfășoară o schiță la picioarele regelui.
(Aici merită să facem o paralelă și să aruncăm o scurtă privire la tabloul cu aceeași tematică realizat într-o epocă complet diferită și anume pictura lui Ird Ernő din 1940, unde a ascuns portretul pictorului în mijlocul oamenilor de știință a lui Matei Corvin)
Deși a fost distrus până acum, nu este posibil să trecem cu vederea tabloul prietenului și colegului lui Liezen-Mayer din München; Wagner Sándor, amplasat în Cazinoul din Pesta (Vigadó), în care conform legendei lui Galeotto Marzio regele Matei îl învinge pe Holubar, eroul ceh considerat invincibil,. Pictura (a cărei temă a fost abordată în mai multe rânduri și de către Benczúr) a reflectat impactul clar asupra celor doi al idolului lor comun; profesorul Karl von Piloty din München.
__________________________________
Indici: Rostás Péter: Locul unei încăperi (Egy helyiség helye.) Istoria Sălii Matei Corvin din Castelul de la Buda (A Budavári Palota Hunyadi Mátyás termének története). In: Studii privind trecutul Budapestei. (Tanulmányok Budapest Múltjából) 29 (2001), 487-538.
Wilhelmb Gizella: Than Mór (1828-1899). Budapest 1953, 29–35; Basits Beatrix: Tablourile murale ale muzeului. (A múzeum falképei.) In: Muzee maghiare, nr.3/2002, pag.11-13 (Magyar Múzeumok, 3. szám, 2002, 11–13. oldal.) (https://mek.oszk.hu/04100/04108/html/szuletes.htm Letöltve: 2022.04.30)
Astfel la sfârșitul secolului XIX a reînviat simțitor cultul regelui Matei Corvin datorită amplelor sărbători ale Mileniului. În acest context sălile Galeriei de artă au fost transformate în săli cavalerești în 1900 iar viața cotidiană de la Curtea lui Matei Corvin a fost reînviată prin manifestări cu costumații de epocă și proiecții de imagini. La marea sărbătoare pe gheață din 1909 a Asociației de patinaj Matthias Strobl a sculptat figura lui Matei Corvin în gheață, ansamblul având dimensiuni de patru ori mai mari decât în viața reală.
Odată cu apropierea Sărbătorilor Mileniului s-a declanșat o adevărată fervoare în rândul sculptorilor, ridicându-se problema realizării unei statui demne de regele Matei Corvin încă din prima jumătate a secolului, atunci când Ferenczy István și-a imaginat o statuie pe model roman în care regele ar fi apărut încununat cu lauri. Statuia strămoșului, concepută în conformitate cu valorile clasice, nu a fost niciodată finalizată, în parte pentru că publicul contemporan cu Ferenczy a cerut individualizarea statuii pentru a-i da credibilitate istorică, spre deosebire de ideile clasiciste ale lui Ferenczy. De fapt această dezbatere s-a prelungit până la sfârșitul secolului, când Fadrusz János a primit comanda pentru a pregăti statuia din piața centrală a Clujului, devenită ulterior un simbol al orașului. Statuia este incontestabil cel mai impresionant monument al curentului artistic istoricist. Pe un bastion stilizat, pe un armăsar de luptă se ridică figura regelui în armură. Intr-o șa înălțată apare tânărul rege, nu atât așezat, cât stând sprijinit pe piciorul drept cu o față severă încoronată cu lauri și cu părul unduind până deaspura umerilor ținând în fața calului o sabie cu ambele mâini. Figurile laterale sunt localizate simetric la nivelul inferior al piedestalului. Conform uneia dintre legendele nemuritoare se presupune că Fadrusz a dorit reprezentarea unor personalități istorice. Încă de la momentul inaugurării sculpturii apare această idee în presă și este posibil ca o remarcă a lui Fadrusz să fi fost înțeleasă greșit. Nemijlocit de la el știm doar că figurile laterale înfățișează războinicii Armatei Negre a lui Matei Corvin. Monumentul a fost inaugurat în 1902 ca expresie a conștiinței naționale maghiare, dar cât de clar a fost acest aspect pentru contemporani este indicat de faptul că Franz Joseph nu a participat la aceste manifestări tocmai pentru că se temea de eventuale manifestări antihabsburgice.
În momentul inaugurării statuii lui Matei Corvin artistul a primit o comandă de stat pentru a realiza o versiune mică a statuii ecvestre ce urma să fie expusă în sala Huniazilor din deja amintitul Castel de la Buda. În acest fel urma să fie realizat un adevărat sanctuar cuprinzând alături de versiunea mică a statuii și tablourile lui Benczúr cât și o fântână realizată de Strobl Alajos.
Liezen-Mayer Sándor care după finalizarea studiilor de la Viena a devenit directorul Academiei de Arte Frumoase din Stuttgart s-a întors la München în ultimii ani ai vieții sale unde a predat la catedra de pictură istoricistă de la Academia de Arte Plastice.
În această perioadă a pictat tabloul pe care deja l-am menționat pentru expoziția mult mai vastă dedicată Sărbătorilor Mileniului. După expoziție pictura a fost cumpărată de către statul maghiar iar pictorul a fost decorat cu medalia de aur. În 1897 Societatea Națională de Arte Plastice Maghiare a multiplicat tabloul si l-a distribuit printre membrii săi. A ajuns ulterior în colecția Galeriei Naționale și mai apoi în cea a Muzeului de Arte Frumoase, de unde a fost tranferată la Arad în pragul primului război mondial.
_______________________________________________________
Rostás Péter: i.m. 502
Révész Emese: Istorismul maghiar (A magyar historizmus.) Budapest 2005, 49-50
Murádin Jenő: Fadrusz, Suta de ani a celor două statui. (Fadrusz. Két szobor száz éve.) Cluj (Kolozsvár) 2002, 71.
Benkó Gizella: Liezen-Mayer Sándor. Budapest 1932, 33.
