PALATUL ADMINSTRATIV DIN ARAD - CLĂDIREA PRIMĂRIEI ARADULUI

Apreciat drept unul dintre cele mai importante centre economice, sociale şi culturale ale țării Aradul a avut şansa amplasării sale la întretăierea unor importante căi de comunicaţie. Aşezat de-a lungul râului Mureş, oraşul oferă vizitatorului imagini de neuitat, datorită patrimoniului său arhitectural, cuprinzînd clădiri în stilurile baroc, eclectic, neogotic, îmbinate armonios cu cele în stil renascentist şi Seccesion.  

Una din cele mai importante şi impunătoare clădiri publice din municipiul Arad, Palatul Adminstrativ, sau mai simplu, Primăria, cum o denumesc arădenii, a fost construită între anii 1872-1877.

De-a lungul istoriei Aradului clădirea a avut trei predecesori.

În secolul al XVII-lea, atât „oraşul german" (21 de străzi, 380 de case), situat în partea de nord a oraşului (zona B-dul. Revoluţiei) şi locuit de meştesugari, cât şi  „orașul sârbesc", din partea sudică a aşezării (11 de străzi, 157 de case), populat de grăniceri sârbi și familiile lor, aveau primăria lor proprie, în ciuda faptului că întreaga populaţie a oraşului nu depăşea 6.000 de locuitori.

Acestea erau clădiri modeste, care nu au rezistat timpului, mai ales în urma dezvoltării impetuoase a oraşului. În timpul stăpânirii şi administraţiei austriece împărăteasa Maria Tereza a unificat oraşul sârb (die Raitzen Stadt, Civitas Rascianica) cu cel german (die Deutsche Stadt, Civitas Germanica) în 1747, Aradul având pe atunci statutul de oraş cameral. Dezvoltarea sa ca oraş de tip occidental a început în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, când a devenit o necesitate imperioasă ridicarea unei clădiri administrative care să servească întreaga populaţie.

În 1770 a fost inaugurată a treia primărie, pe strada principală, o clădire modestă cu parter şi etaj, construită în stil baroc provincial, la care ulterior s-a adăugat un turn cu un orologiu. Această clădire a servit ca primărie timp de 110 ani. Cel mai important eveniment istoric găzduit de această clădire este ultima consfătuire a guvernului revoluţionar maghiar condus de Kossuth Lajos în data de 11 august 1849. Edificiul a fost demolat în 1880, în locul lui fiind construită o clădire cunoscută sub denumirea de „Palatul Domány" (Piaţa Avram Iancu nr. 16).

Construirea unei primării moderne, demnă de un oraş în plină dezvoltare şi care dobândise în anul 1834 titlul de oraş regesc liber, a fost pusă pe tapet încă înainte de izbucnirea revoluţiei de la 1848. Cu toate acestea, decizia a fost luată de către consilierii primăriei abia în anul 1872. Tot atunci a fost aprobată şi propunerea de a se ridica şi un teatru nou, modern, pentru că vechea clădire a teatrului (1818), de fapt cea mai veche instituţie culturală de acest fel din interiorul arcului carpatic, existentă până în zilele noastre, nu mai făcea faţă cerinţelor. Construirea unui asemena edificiu presupunea un efort financiar deosebit din partea municipalităţii, şi nu a putut fi realizată fără un împrumut consistent de la o bancă vieneză.

A fost lansat un concurs public pentru construcţie. Dintre şaptesprezece proiecte prezentate, a fost aprobat cel al tânărului, dar reputatului arhitect maghiar Lechner Ödön (1845-1914). El a considerat că locul cel mai potrivit pentru această clădire ar fi partea superioară a străzii principale, aproape de malul Mureşului, în locul vechiului depozit de sare. Depozitul a fost demolat, iar statuia Sfântului Nepomuk (cea mai veche statuie barocă a Aradului, 1729), plasată iniţial în această zonă, a fost mutată la intersecţia străzilor Episcopiei şi Desseanu (denumirea actuală). Următoarea etapă a fost organizarea şantierului. Încă din faza lucrărilor la fundaţie, era clar că această construcţie depăşeşte posibilităţile financiare ale Aradului. Constructia Liceului Regal (azi Colegiul Naţional Moise Nicoară) încă nu fusese finalizată, iar la clădirea teatrului nou se lucra zi şi noapte, ceea ce reprezentau trei mari investiţii simultane, în ciuda unei situaţii economice dificile la nivel mondial.

În căutarea unei soluţii viabile, s-a cerut aprobarea arhitectului maghiar pentru simplificarea proiectului, fără a se ajunge însă la vreun rezultat. Arhitectului arădean Pekár Ferenc i s-a încredinţat această sarcină, deloc simplă, dar şi conducerea lucrărilor; el a renunţat la corpul de clădire dinspre Mureş, ca şi la etajul doi al clădirii, păstrând acest nivel doar la corpul central de sub turn. În 1874 edificiul primăriei era ridicat, în anul următor fiind parţial dat în folosinţă. Iniţial adăpostea 90 de birouri, o sală festivă şi o sală mai mică pentru şedinţe. Primar al Aradului era Atzél Péter.

Turnul înalt de 54 m şi sala festivă au fost inaugurate pe 10 ianuarie 1877. Cu această ocazie, fostul primar Atzél Péter, numit între timp în înalta funcţie de prefect al judeţului, a rostit o cuvântare, spunând printre altele: " ...sala aceasta este o mărturie elocventă pentru spiritul de jerţfă al acestei comunităţi. Ani la rînd s-a dorit înălţarea unui teatru şi al unui palat administrativ la care să privim fără să ne ruşinăm. Acum Domnilor, am reuşit ceea ce ni se părea imposibil de realizat."

Primul înalt funcţionar public al noii clădiri administrative a fost primarul Salacz Gyula, investit în funcţie la 1 martie 1876, şi a rămas în această postură (fiind reales de mai multe ori) timp de 26 de ani, ceea ce constituie un veritabil record.  În această perioadă Aradul a devenit sub toate aspectele un oraş modern de tip occidental. Bustul celui mai longeviv primar, care s-a ghidat în întreaga sa activitate conform devizei „interesele oraşului înainte de toate", a fost dezvelit la aniversarea a 180 de ani de la naştere, la 17 noiembrie 2012, la intersecţia străzilor Ilarie Chendi şi Vasile Alecsandri.

Edificiul are forma literei U, cele trei laturi închizînd o curte interioară; accesul se efectuează prin trei porţi masive. Turnul central în formă de prismă aminteşte de primăriile flamande, iar orologiul, adus din Elveţia în 1878, funcţioneză şi astăzi.

Elementele arhitecturale cele mai valoroase ale clădirii se află pe faţadă. Deasupra celor trei stâlpi masivi de la intrarea principală găsim un balcon fragmentat de arcade situat de-a lungul sălii festive. În timpanonul din faţadă găsim stema municipiului Arad.

Aradul, de altfel, a fost printre primele oraşe de provincie care folosindu-se de conjuncture favorabilă de la începutul guvernării dualiste, a trecut la ridicarea unui palat administrativ. Şi chiar dacă datorită conjuncturii economice menţionate planul iniţial elaborat de Lechner a fost supus unor simplificări, construcţia finală a rămas impozantă, devenind una dintre clădirile emblematice ale oraşului.

Amplasat în centrul bulevardului, întreaga clădire poartă pecetea stilului neorenascentist. Încadrată fiind de alte două clădiri impunătoare, Palatul Cenad şi Palatul Trezoreriei, formează un ansamblu arhitectural închegat. Iluminatul arhitectural pune şi mai pronunţat în evidenţă detaliile pe timp de noapte.

Din spaţiosul hol principal de la intrare, scările monumentale de marmură duc la etaj. Aici putem admira suita de vitralii din sticlă de Murano reprezentând anotimpurile proiectate de artistul plastic Sever Frenţiu.

La etaj, alături de birouri, se află sala festivă cu balcon care găzduieşte atât şedinţele consiliului local, cât şi diferite evenimente festive, şi o sală mai mică, de asemenea destinată şedinţelor.

Sala festivă a palatului (actualmente Sala „Regele Ferdinand") este o capodoperă de artă. Ornamentaţia originală, inclusiv vechea stemă a municipiului, a fost refăcută în urma restaurării complexe din perioada 2012-2014, cuprinzând atât sala festivă de la etajul întâi, cu remarcabile aplicaţii de ipsos şi de lemn, cât şi holul de la intrarea principală. Cu această ocazie, în holul din faţa sălii a fost amplasat un imens portret în ulei al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, iar în interior portretul Regelui Ferdinand.

De-a lungul existenţei sale de 145 de ani acest edificiu impunător a fost restaurat de mai multe ori, fără să sufere schimbări. În anul 1988 - sub îndrumarea arhitectului Miloş Cristea - a fost amenajat platoul din faţa clădirii, al cărui mozaic colorat reprezintă stema muncipiului Arad.

Palatul Administrativ adăposteşte actualmente Primăria orașului şi Prefectura judeţului. În secolul al XIX¬lea în incinta clădirii, aproape de biroul primarului, exista şi o camera de oaspeţi, luxos amenajată. Aici au fost cazaţi oaspeţi de seamă ai oraşului, între care împăratul Franz Josepf (1884), pictorul Munkácsy Mihály (1890), sau romancierul Jókai Mór (1890).

În turn era amenajat, de asemenea, un post de observaţie prevăzut cu un clopot pentru prevenirea incendiilor. În caz de izbucnire a focului erau trase clopotele şi se semnaliza cu un steguleţ direcţia incendiului.

Iniţial doar trei laturi ale turnului aveau montat un orologiu; cel de pe latura dinspre Mureş a fost instalat ulterior. Timp de decenii, unul dintre cei mai apreciaţi ceasornicari arădeni avea sarcina de a asigura buna funcţionare a orologiilor, aceasta fiind considerate o îndatorire de onoare.

În primul deceniu al secolului XX, arădenii puteau admira o numeroasă familie de păuni, care popula curtea interioară a primăriei.

Poarta dinspre clădirea Trezoreriei (astăzi Universitatea „Aurel Vlaicu") a fost zidită în anul 1931 și redeschisă doar după renovările complexe din anii '70.

Clădirea primăriei şi piaţa din faţa ei evocă o seamă evenimente importante din viaţa oraşului. În sala mare aveau loc în anii 1890, matineele literare ale Asociatiei Culturale „Kölcsey", iar în anii 1909-1910, adunările generale ale Asociaţiei culturale a românilor din Arad conduse de Vasile Goldiş.

Tot aici a fost instalată administraţia românească în mai 1919. Primul primar român ales a fost Ioan Robu (1919-1926), urmat până la cel de-al Doilea Război Mondial de Ştefan Anghel, Radu Cornel, Alexa Boţioc, Ioan Ursu şi Romul Coţioiu.

Pe holul primăriei găsim portretele celor mai importanţi primari ai Aradului.

În anii crizei economice din anii 1929-1933 piaţa din faţa Palatului Administrativ cunoaşte numeroase manifestaţii, între care le amintim pe cele ale şomerilor din ianuarie-februarie 1930 şi decembrie 1931.

La 25 iulie 1945 aici a avut loc primirea triumfală a Armatei I-a Române care se întorcea de pe frontul antihitlerist.

Din balconul primăriei o serie de oameni importanţi ai vremii, între care secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu, dar şi regele Mihai I au rostit cuvântări cu ocazia vizitelor efectuate în municipiul Arad.

Pe platoul şi în piaţa din faţa primăriei a avut loc marea demonstraţie a populaţiei pentru înlăturarea dictaturii comuniste în decembrie 1989, Aradul fiind al doilea oraş după Timişoara în care a izbucnit revoluţia. Aici s-au tras primele focuri, curmând viaţa unor tineri revoluţionari. În memoria acelor evenimente bulevardul principal poartă azi denumirea de Bulevardul Revoluţiei, iar platoul larg din față denumirea de Piaţa Revoluţiei. Tot aici, în zona verde din platoul edificiului, a fost aşezată Crucea Martirilor, iar în anul 1999 a fost ridicat din piatră artificială în spaţiul între Primărie şi Banca Naţională, Obeliscul Revoluţiei din Decembrie 1989, opera sculptorului timişorean Ştefan Călărăşan.

Şi în zilele noastre pe platoul din faţa Palatului Administrativ au loc diferite manifestări publice: târguri de Crăciun şi de Paşti, concerte, expoziţii în aer liber, concursuri sportive (Raliul Aradului, sosirea și startul Supermaratonului Arad-Békéscsaba), etc.

Aradul a avut după 1834 următorii primari: Dominicus Heim 1834-1842; Franz Scharfeneder 1843-1848; Török Gábor 1848-1849; Dominicus Heim 1850-1852; Horváth Adám 1853-1860; Török Gábor 1861; Franz Scharfeneder 1861- 1863; Karl Weiss 1863-1866; Atzél Péter 1867- 1871; Vörös Pál 1872-1875; Salacz Gyula 1876- 1901; Institoris Kálmán 1901-1905; Varjassy Lajos 1905-1918; Greén Nándor 1919; Lőcs Rezső, Sárkány Ferenc 1919; Ioan Robu 1919- 1926; Ştefan Anghel 1926-1927; Ioan Robu 1927- 1928; Cornel Luţai 1928-1931; Cornel Radu 1931-1932; Alexa Boţioc 1832-1933; Ioan Ursu 1833-1835; Romul Coţioiu 1935-1937; Nicolae Popovici 1938 (40 zile); Ştefan Olariu 1938 (3 zile delegaţie); Romul Orezeanu 1938; Moise Riscutia 1938; Alexandru Vlad 1938-1940; Emil Monţea 1940-1941; Vasile Mironescu 1941; Cornel Radu 1941-1943; Octavian Lupaş 1943-1944; Ion G. Pălincaş 1944-1949; Vasile Mureşan 1949-1950; Petru Cristici 1950-1953; Gheorghe Duma 1953- 1956; Irimie Şimăndan 1956-1961; Simion Cojocaru 1961-1968; Ioan Baba 1968-1969; Ioan Gornic 1969-1971; Marţian Fuciu 1971-1982; Mircea Roman 1982 -1984; Nicolae Angheloiu; Romulus Popescu; Vasile Oancea; Silviu Raţiu 1990; Titu Nicolae Gheorghiof 1990-1991; Mircea Henţ 1991-1992; Cristian Moisescu 1992-1996; Dumitru Branc 1996-1998; Valentin Paul Neamţ 1998-2000; Dorel Popa 2000-2004, Gheorghe Falcă 2004 -2019 şi Călin Bibarț 2019 - prezent.

Primăria Aradului în imagini

Bibliografie: PUSKEL PÉTER, Arad : Palatul administrativ : monografie în imagini / Péter Puskel, Miloş Cristea, Horia Medeleanu. – Mirador, Arad 2015

ASOCIAȚIA TURISM ALTERNATIV - FIȘĂ OBIECTIV TURISTIC