Scurte biografii ale unor membrii marcanți ai Dietei de la Budapesta, inclusiv membrii Partidului Național Român și membrii ai Partidului Muncii de naționalitate română.
Bibliografie: Almanahul Parlamentului Ungariei, Date biografice ale membrilor Camerei Superioare și Camerei Reprezentanților, Parlamentul Ungariei 1910-15, Redactor și editor: Vásárhelyi Ferenc , Institutul tipografic Jókai, 1910, Budapesta, sector VII, Bd. Thököly 28 (A FŐRENDIHÁZ ÉS KÉPVISELŐHÁZ TAGJAINAK ÉLETRAJZI ADATAI, 1910–1918. évi országgyűlés, Vásárhelyi Ferenc, szerk.: magyar Országgyűlés 1910–15. BUDAPEST JÓKAI* KÖNYVNYOMDAI MŰINTÉZET VII, THÖKÖLY-UT 28, Budapest 1910)
Andrássy Gyula – pag.147 Apponyi Albert – pag.149-150 Bánffy Dezsö – pag. 156-157
Contele ANDRÁSSY GYULA – Mișcarea nealiniată `67 - circumscripția Nagymihály Este fiul cel mic al contelui Gyula Andrássy, fost prim-ministru și ministru al afacerilor externe, născut la 30 iunie 1860. După finalizarea studiilor, și-a început cariera diplomatică la Ambasadele din Constantinopol și Berlin, unde a lucrat ca atașat. Este rezervist al Regimentului de Husari Nr. 4. În 1884 a fost ales ca membru al Parlamentului în circumscripția Csikszentmárton cu un program liberal. În 1893, după formarea cabinetului Wekerle, a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne condus de Károly Hieronymi, iar după moartea contelui Lajos Tisza, a ocupat portofoliul ministerial de pe lângă persoana Majestății Sale. După demisia guvernului din 15 ianuarie 1895, el a participat activ la soluționarea definitivă a propunerilor de reformare a politicii bisericesti. Sub guvernul Banffy, el și fratele lui Tivadar au fost exponenții principali ai mișcării care a atacat problema conflictului de interese. La sfârșitul anului 1898, în timpul mișcării obstrucționiste făcute de opozitie, după depunerea Tisza- lexului (document prin care se urmărea împuternicirea guvernului să mențină înțelegerea economică cu Austria), a părăsit Partidul Liberal și s-a alăturat disidenților. El a jucat un rol major în încheierea acordului interpartinic, fiind desemnat împreună cu contele Albin Csáky să comunice termenii acordului interpartinic baronului Bánffy. După demisia lui Bánffy s-a întors în Partidul Liberal împreună cu ceilalți disidenți. În 1898 a fost ales membru corespondent al Academiei. În 1896, după ce a demisionat din minister, a scris marea sa lucrare, intitulată „Compromisul”, în care explică esența operei lui Ferenc Deák, atât din punct de vedere istoric, cât și politic. A fost recompensat de Academia de Științe cu Premiul Bródy în valoare de 6.000 de coroane. A făcut senzație și mai mare cu a doua sa lucrare de politică istorică, intitulată „Motivele supraviețuirii și libertății constituționale a statului maghiar”. După evenimentele din 18 noiembrie 1904 din Parlament, a fost primul care a părăsit Partidul Liberal. Rezultatul alegerilor din 1905 a fost câștigarea majorității de către coaliția de opoziție, ceea ce a dus la demisia guvernului Tisza. Atunci a fost convocat de către Majestatea Sa care i-a încredințat un mandat de a se documenta la partide în vederea soluționării crizei și, ca urmare a acestei misiuni, pe tot parcursul crizei, el a apărut la Curte în repetate rânduri ca homo regius (om al regelui), iar după schimbările politice majore, și-a asumat portofoliul internelor în cabinetul Wekerle. Primul lucru pe l-a făcut a fost să-i îndepărteze din funcții pe oamenii din Fejérváry. În timpul mandatului său la interne, a promovat mai întâi adoptarea legilor pentru asigurarea constituționalității, iar mai apoi a pregătit reforma electorală. Cu toate acestea, el nu a putut obține consimțământul majorității Partidului Independenței pentru propunerea bazată pe pluralism. În timpul crizei prelungite din 1909 a fost din nou un candidat serios la funcția de prim-ministru, dar programul său militar nu a fost adoptat de rege. După formarea Partidului Național al Muncii, acesta și-a dizolvat propriul partid- am numit aici Partidul Constituțional, format din o sută de membri. El însuși și-a asumat din nou un mandat cu programul nealiniat partinic 67 (n.n. anul compromisului). La alegerile din 1910, a fost ales în unanimitate ca reprezentant al circumscripției Nagymihály (Michalovce).
Contele APPONYI ALBERT – Partidul Kossuth 48 – circumscripția Jászberény S-a născut la Viena la 29 mai 1846; tatăl său fiind cancelarul de curte György Apponyi. A studiat dreptul la Viena și Budapesta. În 1868 a efectuat studii politice si economice în străinătate, în Germania și Franța. După ce s-a întors acasă în 1870, a fost ales deputat în circumscriptia Szentendre în 1872. Datorita talentului său oratoric s-a facut remarcat încă de la prima sa apariție în cadrul dezbaterilor privitoare la legea tutelei. La acea vreme se ocupa mai mult cu politica externă, comerț și afaceri economice. A fost membru al Partidului Senynyey, iar cand acesta și-a încetat existența a devenit un opozant moderat, iar atunci când acest partid a preluat numele de Partidul Național în 1887, a promovat cu entuziasm aspirațiile naționale pe baza platfomei 67 (n.n. anul compromisului austro-ungar), dar căuta în sufletul său condițiile pentru formarea unui stat național. Unul dintre discursurile sale memorabile a stat la temelia inițierii preluării pe plan intern a instituției căsătoriei civile, dar când acest proiect de lege a fost depus de guvern, nu a votat formula obligatorie. S-a opus vehement politicii militare a guvernului Bánffy. În ceea ce privește relațiile economice cu Austria, a lansat un atac dur la adresa guvernului din cauza acordurilor încheiate la Viena și Ischl în toamna anului 1898. A fost începutul luptei parlamentare care a dus la căderea guvernului Bánffy. Când Szell Kálmán a preluat guvernul, partidul lui Apponyi s-a alăturat Partidului Liberal și a devenit președinte al Camerei Deputaților constituite la 1 octombrie 1901. În timpul mandatului de prim-ministru al Contelui Khuen-Héderváry a ținut un discurs pentru reconciliere parlamentară, dar nu a putut să împiedice mișcarea de obstrucție pornită de opoziție. După a doua demisie a guvernului Khuen, poziția Partidului Liberal pe probleme militare a fost elaborată de către noua comisie pe baza programului său, iar Majestatea Sa a adoptat-o cu amendamentele lui István Tisza. A demisionat de la președinția Camerei Deputatilor la 3 noiembrie 1903 și a părăsit Partidul Liberal la 26 noiembrie. Marea majoritate a foștilor membri ai Partidului național s-au solidarizat cu el, demisionand in bloc, iar mai apoi, împreună cu aceștia au reînviat vechiul Partid Național. La începutul anului 1905 s-a alăturat împreună cu fracțiunea sa partidului Kossuth. În perioada premergătoare alegerilor din 1905, a desfășurat o muncă asidua în slujba idealurilor de independență și, în mare parte datorită acestei activități a crescut în mod surprinzător numărul simpatizanților parlamentari ai Partidului Independenței Pașoptist (platforma 48). Timp de câțiva ani până în 1888, a fost președinte al Societății Sfântului Ștefan. În 1893 a fost ales membru al Societății Kisfaludy și În același și-a publicat o colecție a discursurilor sale în două volume. În 1898 a devenit membru de onoare al Academiei. A fost delegatul grupului maghiar la Conferința Interparlamentară, apoi președintele acesteia și, de asemenea, a prezidat Conferința de mai multe ori. Această performanță a atras numeroși simpatizanti de partea cauzei maghiare, iar recentul său turneu american a fost un adevărat triumf. În fața marilor națiuni din Occident, el a prezentat situația Ungariei din perspectiva dreptui pubilc și a independenței țării (n.n. a Ungariei), fiind cel mai bun purtător de cuvânt și apărător al intereselor maghiare în străinătate. S-a remarcat și prin susținerea acordată instituțiilor sociale. A reprezentat ca deputat orașul Jászberény încă din 1881, ultima dată fiind ales în unanimitate. În 1901, Majestatea Sa l-a desemnat ca veritabil consilier secret intern. În guvernul de coaliție Wekerle format în 1906, regele l-a numit ministru al confesiunilor religioase și al educației publice. Este unul dintre cei mai mari oratori ai timpului său, structura discursurilor sale fiind artistică, retorica sa avangardistă și inspiratoare, conținutul său bogat și concis, expresiile sale foarte diverse, iar vocabularul său extrem de bogat. Ca și meloman, a fost implicat activ în crearea și ridicarea standardului concertelor Filarmonicii. La 1 martie 1897 s-a căsătorit la Viena cu contesa Mensdorff-Pouilly Klotild, care i-a dăruit trei copii. Când Partidul Independenței s-a destrămat, l-a urmat pe Ferenc Kossuth. La alegerile generale din 1910 a fost reales în vechea sa circumscripție cu 489 de voturi, împotriva celor 71 de voturi ale lui János Gyalogh.
Baronul BÁNFFY DEZSŐ - independent - Platforma 67, Circumscripția Szeged I S-a născut la 28 octombrie 1843 la Cluj, unde a absolvit liceul și facultatea de drept. A urmat, de asemenea, cursuri în domeniul știintelor politice și adminstrative de stat la universitățile din Berlin și Leipzig. În 1864 a efectuat un turneu mai lung în străinătate. În 1875 l-a urmat pe Kálmán Tisza în procesul de fuziune, care l-a și invitat să ocupe scaunul de prefect al Comitatului Szolnokul interior și, în același timp, l-a numit căpitan șef al zonei Kövárvidék. În 1876, după ajustările limitelor de județe, el a preluat conducerea comitatelor unite unite Szolnok-Dobok. În 1890 a demisionat din funcția de prefect. În calitate de deputat în circumscriptiei Szilágysomlyó ales în 1892, majoritatea membrilor camerei l-a desemnat președinte al Camerei Reprezentanților. A devenit un veritabil consilier secret intern în același an. După demisia guvernului Wekerle a fost numit prim-ministru la 15 ianuarie 1895. Cabinetul său a promulgat legile privind politica bisericească aflate în stadiul de proiect până atunci. În timpul Sărbătorilor Mileniului, Majestatea Sa l-a decorat cu Marea Cruce a Ordinului Leopold. Cu toate acestea, guvernul său a intâmpinat dificultăți serioase în toamna anului 1898 din cauza mișcării de obstrucție a opoziției. În ultima zi a anului, încă nu avea adoptat un buget. Szilágyi, Președintele Camerei, și-a dat demisia, disidenții au părăsit Partidul Liberal, iar opoziția a cerut vehement demisia sa, pe care și-a depus-o ca urmare a presiunilor politice exercitate. A demisionat la 26 februarie 1899. La 2 martie a aceluiași an a demisionat din funcția de consilier regal superior, devenind stegar al țării (n.n. dregătorie superioară la curte). După acest episod a stat departe de luptele politice pentru o vreme. Mai târziu, s-a îndepărtat de tot de politica Partidului Liberal. În 1904 a demisionat din demnitatea de consilier regal superior și a pus bazele „Noului Partid”, prin care a intrat din nou în arena politică. În alegerile parțiale din 1904 a fost ales deputat al districtului 1 din Szeged. A fost un mare adversar al înăspririi regulilor interne ale camerei. După evenimentele din 18 noiembrie 1904 s-a alăturat opoziției unite și a jucat un rol semnificativ în comitetul de conducere al acesteia. La alegerile generale din 1905 partidul său a intrat în Camera Reprezentanților cu 13 membri. După demisia cabinetului Tisza, a fost unul dintre cei a căror opinie era solicitată de Majestatea Sa. Partidul său s-a destrămat în cele din urmă și a rămas singurul reprezentant care a participat la alegerile din 1910, fiind ales ca membru al Camerei. În cele din urmă s-a remarcat ca partizan al sufragiului universal și a devenit președinte al ligii susținătorilor cauzei. A fost votat ca membru al camerei în unanimitate în circumscripția sa la alegerile din 1910.
Burdia Szilard (Constantin) - pag.168 Ciocan Ioan – pag.168-169
BURDIA SZILARD (CONSTANTIN BURDIA) - Partidul Național al Muncii - circumscripția Caransebeș S-a născut la Caransebeș în 7 septembrie 1861 și a urmat studiile la Budapesta. În 1885 a fost numit căpitan de poliție al orașului Caransebeș. Mai târziu s-a pus în slujba orașului natal ca și consilier principal al orașului, iar mai apoi ca director al orfelinatului până în 1896. În 1896 a fost ales primar în unanimitate și a rămas în aceasta funcție până la 16 iulie 1904, când datorită prestigiului public de care se bucura, a fost ales Președinte al Comunității Patrimoniale a celei de-a 13-a Regiuni a Grănicerilor Români din Banat. Această comunitate de proprietăți avea 271.000 de holde de pădure și zonă montană, reprezentând o avere totală de circa cincizeci de milioane de coroane. A fost un campion consacrat și entuziast al culturii maghiare. În timpul carierei sale de primar el a depus eforturi susținute pentru a dezvolta Caransebeșul și este în mare parte meritul său că orașul său natal a devenit unul modern. A dovedit o pregătire de excepție în domeniul financiar care se reflectă în faptul că, în loc de surplusul de 8 - 10.000 de coroane din anii precedenți, există acum un excedent de 127.000 de coroane aflat în administrare, care este utilizat în scopuri de interes public. Este membru al Sinodului bisericesc românesc de rit răsăritean. Contracandidatul său a fost Aurel Vlad, cunoscut agitator român, care a primit 2938 de voturi, în timp ce Burdia a primit 3732 de voturi.
CIOCAN JÁNOS (IOAN CIOCAN) - Partidul Național al Muncii - circumscripția Bistrița S-a născut la 19 februarie 1850 în Năsăud. A absolvit liceul la Năsăud, iar mai apoi a studiat științele umaniste la universitățile din Budapesta, Viena si Graz; pășind după absolvire în profesia de profesor. A predat mult timp la liceul din Năsăud, unde a devenit ulterior director. Este membru al Consiliului Comitatului Bistrița. Este președintele al fundațiilor bursiere și școlare din zona Năsăudului. Este Cavaler al ordinului Franz Jozeph. Din 1898 este profesor titular de limba română la Universitatea din Budapesta. Din 1896 până în 1906 a reprezentat în Cameră Năsăudul cu un program al Partidului Liberal. În 1906 a reprezentat Partidul Constituțional, iar în 1910 a fost ales în circumscripția lui cu un program al Partidului Muncitoresc. Ciocan Ioan a primit 564 de voturi, în timp ce oponentul său Onișor Victor a primit 232.
Vasile Damian - p.171 Duka Geza – p.176 Forster Aurel – p.181
DAMIAN VAZUL (Vasile Damian) - Român - circumscripția Baia de Criș S-a născut la Zlatna în 15 martie 1855. A urmat studiile medii la Alba Iulia. A studiat apoi teologia la Sibiu și științele umaniste și pedagogice la Viena. După absolvire și-a îinceput cariera de profesor și după câțiva ani de predare a devenit în 1882 profesor la Liceul din Brad, iar din 1884 a condus aceeași instituție până în 1894, când a devenit protopopul districtului Zărand. Ocupă un loc important în Biserica Româna de rit răsăritean, el fiind, de asemenea, membru al Congresului eparhial, precum și al Sinodului Bisericii. A fost ales membru pe viață al Asociației Culturale Române și al comitetului care gestionează teatrele. Este membru al comitetului Consiliului comitatului Hunedoara și al mai multor autorități de reglementare. A reprezentat circumscripția Baia de Criș din 1905, iar la alegerile din acest an a fost ales în unanimitate.
Baronul DÜKA GÉZA - Partidul Național al Muncii - circumscripția Sasca Montană S-a născut la 2 ianuarie 1867 în Kador, județul Timiș. După terminarea studiilor liceale a devenit studentul Academiei Orientale. Curând după absolvire a devenit atașat de carieră în diplomație. Ulterior a fost secretar al ambasadelor de la Lisabona, Belgrad și la ambasada din Stuttgart. Și-a continuat cariera ca și consilier la Ambasada din Constantinopol și la Haga ca „însărcinat cu afaceri”. Este deținător de decorații multiple, printre care se remarcă Crucea onorifică a coroanei din Württemberg, a decorației comemorative cu stea a independenței turce Medsidje, al Coroanei „Krone mit Eichenlaub” din Luxemburg, a decorației ordinului otoman cu stea, a ordinului „Sfântul Mormânt” al Ierusalimului, a medaliei comemorative aniversare Baden, a medaliei comemorative militare și al crucii jubiliare, precum și cavaler al ordinului sârbesc "Takova", al ordinului sârbesc "Vulturul Alb" și al ordinului grecesc "Mântuitorul". A fost ales în unanimitate în Cameră din partea circumscripției Sasca Montană.
FÖRSTER AURÉL - Partidul Kossuth `48 - Circumscripția Monor, Bistrița S-a născut la 3 martie 1852 la Pécs. Și-a terminat școlile în orașul natal, după care a studiat dreptul la Universitatea din Budapesta. A participat ca voluntar la ocuparea Bosniei. Timp de un an a lucrat în calitate de bancher voluntar la Viena, în banca magnatului banilor din acea vreme, Schey. Apoi a preluat conducerea moșiei proprii din Comitatul Pesta și în scurt timp a preluat un rol principal în viața publică a comitatului. Este membru al consiliilor de administrație în șaptesprezece asociații și cooperative diferite, inclusiv la Cooperativa Națională Centrală de Credit , Cenzor al Băncii Austro-Ungare "Furnica". Förster este acum pentru prima dată membru al Camerei și în curând va fi umoristul parlamentului, fiind predestinat de inepuizabilul său umor de primă clasă.
pag. 214 -215
Contele KHUEN-HÉDERVÁRY KÁROLY - Partidul Național al Muncii - circumscripția Budapesta, sector 4 Este fiul contelui Antal Khuen și al baronesei Angelika Izdenczy, născut la 22 mai 1849, în Gráfenberg, Silezia Superioară. Alături de numele său de familie, la 5 decembrie 1874, i s-a acordat permisiunea de la cel mai înalt nivel de a prelua numele și blazonul Héderváry pe care l-a unit cu blazonul conților Viczay de Hédervár, dispăruți din lipsă urmași. După ce și-a finalizat studiile medii la Pécs și studiile universitare la Zagreb, a funcționat un timp ca stagiar în drept la instanța din Zagreb. A fost trimis pentru prima dată în Cameră ca reprezentant al circumscripției Győrsziget (cartier din Győr) în 1875, iar mai apoi pentru a doua oară în 1878. În 1882 a fost numit prefect al comitatului Győr, iar un an mai târziu a devenit Banul Croației, Slavoniei și Dalmației. În semn de recunoaștere a meritelor sale legate de soluționarea și ordonarea relațiilor publice croate, el a primit titlul de consilier secret intern în 1883. În 1885 a fost distins cu Ordinul Coroanei de Fier Clasa I-a, iar în 1901 a fost distins cu Ordinul Lânii de Aur de către Rege. El a preluat rolul de mediator în timpul crizei guvernamentale care izbucnit în momentul lansarii propunerilor de reformare a politicii ecleziastice ale lui Wekerle, dar nu a putut forma un cabinet. În timpul celor aproape douăzeci de ani pe care i-a petrecut în demnitatea de ban, croații nemulțumiți de guvern au pornit o revoltă în 1903, a cări vârf de lance s-a îndreptat împotriva inscripțiilor și stemelor maghiare ale căilor ferate de stat. Aceastei rebeliuni i s-a pus capăt doar după declararea stării de asediu în mai multe locuri. La 27 ianuarie 1903, după demisia guvernului Széli, a fost numit prim-ministru. În calitate de prim-ministru a încercat să dezamorseze mișcarea de obstrucție a opoziției. A reușit să ajungă la un compromis cu o parte din Partidul Independenței și din cel pașoptist `Kossuth 48, dar restul acestui partid a continuat obstrucția. Tot in aceasta perioada a avut loc cazul de corupție Szápáry-Dienes, fiind trimisă o comisie parlamentară ca să îl investigheze. A demisionat la 8 august 1903. A doua preluare a guvernării s-a petrecut în circumstanțe și mai vitrege decât prima, la 22 septembrie, dar ca urmare a unui discurs al fostului prim-ministru austriac Koerber, și-a depus demisia. La 3 martie 1904 a preluat portofoliul ministerial de pe lângă persoana Majestății Sale în Cabinetul Tisza. A câștigat un mandat de deputat la 17 iunie 1904, iar mai târziu a câștigat la Timișoara cu ocazia alegerilor generale din 1905. În timpul crizelor din ultimii ani, Majestatea Sa i-a cerut de fiecare dată opinia. În timpul crizei de nouă luni care a urmat demisiei guvernului Wekerle, regele i-a încredințat contelui Khuen-Héderváry și lui László Lukács misiunea de a continua negocierile. După lungile negocieri purtate de Lukács cu partidul Justh, despre care se anticipa că se vor încheia fără rezultat, domnitorul a fost de acord să îl numească pe contele Khuen-Héderváry prim-ministru. După câteva încercări nereușite de a forma un cabinet și mai ales după scandalul bătăilor, Parlamentul a constatat incapacitatea cabinetului de a gestiona situația și a înaintat o propunere de dizolvare către Majestatea Sa. Astfel au urmat alegerile generale din 1910 care s-au incheiat cu victoria concludentă a Partidului Național Muncitoresc sub conducerea contelui Károly Khuen-Héderváry. Primul ministru a fost ales în circumscripția din centrul Budapestei cu 1365 de voturi, împotriva celor 993 de voturi ale lui Hugó Preyer.
Pag. 216-217
KOSSUTH FERENC - Partidul Independenței `48 Kossuth –circumscripția Cegled S-a născut la 16 noiembrie 1841. Mătușa sa, Ruttkay Kossuth Lujza și tutorele Ignác Karádi l-au dus la Kutahia unde tatăl sau se afla în exil, când avea 9 ani. A rămas acolo pentru o vreme. Împreună cu fratele său, Lajos Tódor a urmat cursurile Politehnicii din Paris și ale Universității din Londra, unde în 1859 a obținut o diplomă în economie politică. A participat ca inginer stagiar în Anglia la construcția căii ferate Dean Forest Central, ca inginer în Italia în 1861 la construcția căii ferate din Liguria și în 1864 la constructia tunelului Mont-Cenisi. A fost mai apoi inginer la calea ferată Susa, devenind mai târziu diriginte, iar în cele din urmă a fost conducatorul oficiului tehnic. Până în 1867 a fost un luptător activ al emigrației maghiare. După compromisul austro-ungar, a fost ales deputat în două rânduri, dar nu a acceptat mandatul. După construcția tunelului Mont-Cenisi, a fost împuternicit guvernamental la Genova pentru chestiuni feroviare. Sarcina lui era supervizarea unei mari părți a rețelei feroviare Alta-Italia. A demisionat din funcția de împuternicit guvernamental în 1873 și a devenit directorul general al companiei miniere din Casena. În 1876 s-a căsătorit la Casena cu Hoggins Emilia, descendenta unei familii nobile englezești. S-a mutat la Napoli în 1877 și, în calitate de director general al Impresa Italiana, construia poduri de oțel și de fier de mari dimensiuni. Ultima sa lucrare majoră în acest domeniu au fost podurile de oțel de pe Nil, pentru a căror construcție au fost primite oferte de la ingineri din toată Europa. A fost decorat și a primit mai multe ordine de merit de la guvernul italian pentru realizările sale în domeniul mineritului. Când a însoțit sicriul tatălui său acasă, în 1894, era hotărât să se întoarcă acasă și să slujească idealurile de independență reprezentate de tatăl său. În toamna anului 1894 s-a stabilit in Ungaria. A depus jurământul cu ocazia primirii cetățeniei la 16 noiembrie. La 10 aprilie 1895 a fost ales deputat în circumscripția Tapolca, iar din 1896 a reprezentat orașul Cegléd. După alegeri a devenit în scurt timp liderul Partidului Independenței, iar după demisia lui Justh Gyula, a fost ales președinte al acestui partid. Imediat după întoarcerea acasă, a devenit colaborator al ziarului Egyetértés (Înțelegerea) și a fondat săptămânalul „Kossuth Lapja"(Foaia lui Kossuth). A fost unul din liderii mișcării de obstrucție începute în 1898 și, în același timp, semnatar al pactului cu Széll Kálmán. Kossuth a făcut o ofertă similară de colaborare succesorului lui Széll, contele Khuen-Héderváry, dar o parte din partidul său a continuat mișcarea de obstrucție. În aceste condiții a demisionat de la președinția partidului, dar când a apărut cazul de corupție a lui László Szápáry, el s-a repoziționat, intrând din nou în luptă cu guvernul și a preluat din nou președinția de partid. În 1904 a încetat să mai colaboreze cu ziarul Egyetértés (Înțelegerea) și a scris în principal la ziarul „Budapest",care era oficiosul Partidului Independenței, devenind și conducator al ziarului. A fost ales președinte al comitetului de conducere al Asociației opoziției formate la 18 noiembrie 1904. În perioada premergătoare alegerilor din 1905, el s-a angajat în activități febrile și, cu ajutorul mai multor colaboratori remarcabili ai Partidului Independentei, a reușit să-și asigure nu mai puțin de 170 de locuri de deputat în Cameră. Majestatea Sa l-a primit în audiență la 12 februarie 1905. Această audiență importantă a fost primită cu stupoare și a trezit un interes major în străinătate. A preluat portofoliul comerțului în Guvernul de coaliție al lui Wekerle format din membrii Asociației opoziției, după căderea guvernului Fejérváry. După demisia guvernului Wekerle, el a revenit la profesia de gazetar și este în prezent editorialist și colaborator principal la ziarele „Egyetértés” și „Budapest”. A părăsit Partidul Independenței alături de adepții săi din cauza acordului bancar și a fondat Partidul Independenței `48 Kossuth, al cărui lider este și astăzi. Deși partidul său s-a subțiat considerabil la alegerile din 1910, este în continuare cel mai mare și mai prestigios partid de opoziție. A fost ales în unanimitate ca deputat în circumscripția Cegléd.
Pag.220
KUN BÉLA – Partidul Justh`48 - circumscripția Hódmezővásárhely S-a născut la Oradea la 2 noiembrie 1878. A absolvit liceul la Hódmezővásárhely, unde era și președintele cercului autodidact Petőfi. După ce a trecut cu brio examenul de bacalaureat în 1906, a devenit studentul Academiei de Drept din Debrețin. În 1900 era președintele tinerilor juriști și, în această calitate, a participat activ la organizarea primului congres național studențesc. A fost președintele congresului studențesc care s-a întrunit la Debrețin. Deja din această perioadă s-a făcut remarcat prin activitatea jurnalistică de la ziarele din Debrețin. În prezent, este redactor și editor al ziarului Vásárhelyi-Reggeli Újság (Ziarul de dimineață din Vásárhely) al cărui fondator este. Cariera sa de jurnalist profesionist se datorează în mare parte articolelor sale înflăcărate publicate în acest ziar. În 1906 a candidat în circumscripția Szegvár cu un program al partidului independenței, dar a fost surclasat de contracandidatul său Vilmos Mezőfi. La alegerile din 1910, a fost ales cu un program al partidului Independenței și al partidului Justh ”48. Adversarul său a fost József Papy, care a obținut 1875 de voturi, în timp ce Kun a câștigat cu 1918 voturi. Gyula Endrey, vechiul deputat al circumscripției, a ieșit din cursă încă de la primele alegeri.
Pag. 230
MANGRA VAZUL (VASILE). –Partidul Național al Muncii –circumscripția Ceica S-a născut în Săldăbagiu de Barcău în 1850. A absolvit liceul la Beiuș și Oradea, teologia la Arad și dreptul la Oradea. Până în 1881 a fost redactorul săptămânalului eparhial "Biserica și Școala" din Arad În 1875 a fost ales profesor al Seminarului teologic din Arad, iar în 1879 a făcut un jurământ monahal în mănăstirea Hodos-Bodrog, când numele civil Vincențiu a fost înlocuit cu numele monahal Vasile. În 1880 a fost sfințit ca ieromonah de episcopul Ioan Mețianu al Aradului. Alegerea lui Goldis Iosif ca episcop de Arad a devenit oficială în 1899, iar în 1900 a fost ales episcop-vicar de Oradea. După moartea episcopului Goldiș, Mangra este ales episcop al Aradului, dar Guvernul Szell nu a recomandat confirmarea sa de către Majestatea Sa. Este autorul mai multor lucrări de istorie bisericească scrise în limba română. În 1890 a fost ales membru corespondent al Academiei de la București. Până la alegerile generale din 1910, a candidat cu un program al Partidului Muncii, fapt pentru care radicalii români l-au atacat vehement. Alegerea sa ca deputat a fost unanimă, deoarece adversarul său, Ioan Suciu s-a retras din cursă.
Pag. 235
TEODOR MIHALI - MIHÁLI TIVADAR. – Român – circumscripția Ileanda S-a născut în 15 martie 1855 în satul Kisbuny din comitatul Szolnok-Doboka. A absolvit studiile medii la Baia Mare și Cluj; unde a urmat mai apoi dreptul. În 1883 a primit titlul de doctor în stiinte juridice, În 1884 obține licența în avocatură la Oradea și deschide un cabinet de avocatură la Dej. A devenit rapid unul dintre liderii mișcării naționale românești. În urma procesului memorandumului de la Cluj a primit o sentință de doi ani și jumătate de închisoare. A avut o activitate rodnică, una din realizările sale fiind înființarea băncii „Someșana” din Dej, al cărei director este și în prezent. În 1905 a câștigat alegerile în circumscripția Ileanda, unde a fost reales în unanimitate și în 1910.
Pag. 236
PETRE MIHALI - MIHÁLY PÉTER – Partidul Național al Muncii – circumscripția Vișeu Este fiul lui Péter Mihályi Senior, fost reprezentant al circumscripției Vișeu de Sus. S-a născut în 1880. Și-a finalizat studiile liceale la Gimnaziul principal din Košice. A studiat dreptul la universitățile din Viena și Budapesta. A fost foarte activ în mișcările universitare de tineret, fiind liderul uneia din ele. A fost președintele Cercului Universitar în anul memorabilei mișcări a crucii. După obținerea titlului de doctor, a devenit judecător în comitatul Máramureș și a fost numit căpitan al poliției de frontieră. În această calitate, a funcționat în posturi foarte importante și foarte expuse vreme de mai mulți ani. La alegerile generale din 1910 a fost ales în Camera Reprezentanților în aceeași circumscripție pe care tatăl său, acum retras din viața politică, o reprezentase timp de 45 de ani. Alegerea sa a fost unanimă.
Pag.237
MOCSÁRY SÁNDOR – Patridul Național al Muncii –circumscripția Filakovo Dr. Sándor Mocsáry s-a născut la 28 aprilie 1869 în satul Lapujtő din comitatul Nógrád. A urmat studiile elementare și medii partial acasă, parțial în Losonc, Leva și Banska Bystrica. În 1886 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta și în 1890 a obținut titlul de doctor în politică. Între timp, în 1888 a absolvit Academia de Comerț din Dresda. În 1889 în plasa Nógrád din comitatul Nógrád a fost numit judecător, iar mai târziu judecător șef și notar șef; calitate în care a servit comitatul un an și jumătate. În 1892 a servit în regimentul de husari ca voluntar și după ce a trecut examenul de ofițer, a fost numit locotenent în rezerva în 1893. Căsătorit în același an, a preluat conducerea fermelor sale din Lapujtő și Caransebeș. A fost ales membru al Comitetului legislativ al comitatului Nógrád din 1889, iar în 1899 a fost ales și în Comitetului administrativ al comitatului. Participant foarte activ la viața politică, economică și în educație, din 1890 este membru activ al O.M.G.E.(Asociația Națională Economică Maghiară) și a participat în această calitate la mai multe evenimente organizate de asociație la Budapesta, la Kosice, precum și la congresele naționale organizate la Pécs și Miskolc, unde a subliniat întotdeauna necesitatea absolută de cooperare între diversele sectoare economice. La Congresul Național de la Miskolc, el a conferențiat din partea Comitetului Economic și a încercat să promoveze ideile lui Beksics. A fost ales în circumscripția Filakovo cu 1490 voturi împotriva celor 1295 voturi ale lui Lipót Kössler.
Pag. 255
ȘTEFAN CICIO POP - POP C. ISTVÁN – Român –circumscripția Șiria S-a născut la 1 aprilie 1865, în satul Sajgó (Șigău,Cluj?). A urmat studiile medii la Sibiu și apoi la Cluj. Și-a finalizat studiile superioare juridice la universitățile din Budapesta și Viena. A promovat examenul de admitere în barou în 1891 și și-a deschis un cabinet de avocatură în Arad. A jucat un rol proeminent în mișcările naționale românești, numele său fiind remarcat în special datorită calității sale de apărator în 3 procese de presă. Comitetul român l-a trimis la conferințele interparlamentare organizate la Haga și Bruxelles, unde a fost implicat într-o aprigă controversă cu delegatul maghiar. El reprezintă circumscripția Șiria cu un program național românesc pentru al treilea mandat. Alegerea sa din acest an a fost unanimă.
Pag. 255-256 POPOVICI VASILE ȘTEFAN - POPOVICS VAZUL ISTVÁN – Partidul Național al Muncii – circumscripția Ozora S-a născut la Bečej în 1844. A absolvit studiile medii la Sremski Karlovci (Karloviț), și a absolvit Universitatea din Budapesta ca bursier a fundatiei Thökölyánum, inființată de arădeanul Sava Tekelija . În 1869 a devenit reprezentant în Congresul de la Karloviț, fiind trimis de circumscripția Mohács. În această calitate el a contribuit la stabilirea în cadrul Congresului a regulamentelor școlare pe baza cărora urmau să funcționeze școlile populare sârbe, școlile de fete, preparandiile și scolile pedagogice, precum și relațiile acestora cu profesorii sârbi, cu municipalitățile, eparhiile și autoritățile școlare ecleziastice care conduceau aceste școli. Datorită acestei insărcinări, Congresul l-a ales să predea în școlile eparhiale de rit răsăritean din comitatele Bács și Buda. A rămas în aceste funcții până în 1895, când s-a pensionat. În 1883 a fost ales director al Institutului Thökölyánum (Tekeljanum) din Budapesta, pe care îl conduce de 27 de ani, timp în care a format 200 de studenți. În 1894 a fost ales deputat croat în Simonovce (districtul Zemun), următorii 12 ani funcționând ca și croat detașat la Camera Reprezentanților. Lucrează ca și scriitor din 1863, adică de 47 de ani, fiind autorul a peste 100 de cărți, cuprinzând în parte; cărți cu povești pentru copii, în parte; cărți școlare și în parte; cărți populare. Pseudonimul său cel mai cunoscut este "Cika Stevo” (unchiul Ștefan). Miniștrii József Eötvös și Trefort l-au însărcinat cu traducerea în limba sârbă a manualelor din școlile publice populare maghiare. Timp de 13 ani a fost editorul „Foii Populare” a Societății Franklin în limba sârbă. Este membru în multe societăți științifice și este colaboratorul mai multor gazete în limba maghiară din capitală. El a inițiat combaterea efectelor inundațiilor în partea de sud a țării, fiind președintele companiei care ocupă de aceste lucrări de 12 ani. Este rodul muncii sale faptul că peste 60.000 de acri din districtele Zemun și Ópázna au fost scoși de sub amenințarea permanentă a indundațiilor. (Noul Canaan) În 1888 Majestatea Sa i-a recunoscut munca literară acordându-i titlul de consiler regal, iar în 1908 i s-a acordat titlul de consilier de curte pentru munca sa dezinteresată în combaterea inundațiilor. Regele Alexandru al Serbiei l-a distins cu crucea de mijloc a Ordinului Sfântului Sava, iar Regele Petru al Serbiei i-a acordat Ordinul Vulturului Alb clasa IV. Este membru al „Matica Srpska”, membru al Academiei Sârbe de Științe din Belgrad și membru al conferinței interparlamentare, calitate în care a participat la reuniunile de la Viena, Paris și Berlin. În 1910 a fost ales deputat în circumscripția Ozora.
Pag.267
SERBÁN MIKLÓS – ȘERBAN NICOLAE – Român – circumscripția Arpașu de Jos S-a născut la 25 iunie 1865 la Voila. După ce a absolvit dreptul la Universitatea din Viena și apoi la Universitatea din Budapesta, a obținut titlul de doctor. Este membru al autorității legislative a comitatului Făgăraș. Într-o călătorie mai lungă de studii a vizitat cea mai mare parte a Europei. Este membru al Camerei din 1892. În 1892 era independent, apoi a intrat în Partidul Liberal; iar în 1896 s-a desprins de Partidul Liberal. El a câștigat acum un mandat reprezentând platforma națională românească. Adversarul său pro-guvernamental, Gyula Werner, a rămas în minoritate cu un scor de 675 : 648 voturi.
Pag.267-268
SIEGESCU JÓZSEF – SIEGESCU IOSIF – Partidul Național al Muncii – circumscripția Oravița Dr. Iosif Siegescu, om de știință și profesor universitar s-a născut la 29 August 1873 la Secaș, comitatul Caraș-Severin. A urmat studiile universitare la Budapesta și a obținut trei titluri de doctor, la facultățile de teologie, de pedagogie, precum și doctoratul în drept canonic. În calitate de profesor acreditat de liceu, a predat limbile maghiară și latină timp de 12 ani la Gimnaziul principal de stat din sectorul 5 al Budapestei. El a fost secretarul episcopului din Lugoj, iar acum este consilier al eparhiei Lugojului. Circumscripția Oravița îl trimite acum în parlament pentru a doua oară. A câștigat pentru prima dată împotriva lui György Nagy din Băsești cu o majoritate de 1.000 voturi. Este profesor de limbă și literatură română la Universitate și membru al Comisiei de examinare a profesorilor. În 1910 a câștigat împotriva lui Ioan Nedelcu cu un scor de 1695 : 1422 voturi.
Pag.277-278
SZÉLL KÁLMÁN – independent, Platforma `67 - circumscripția Szentgotthárd S-a născut în Gosztony, comitatul Vas în 1849, ca fiu al suprefectului József Széll, devenit prefect mai târziu. A studiat dreptul la Budapesta. În 1868 a devenit pentru prima oară deputat în circumscripția Szentgotthárd. S-a remarcat printr-o activitate foarte intensă în Cameră. Era favoritul lui Deák Ferenc; iar soția lui era Vörösmarty Ilona, fiica marelui poet și înțelept al patriei. În 1875 a preluat portofoliul de Ministru al Finanțelor, însă a demisionat după campania bosniacă. A fost un mare reformator, venind cu o mulțime de noutăți la nivelul ministerului său; a reorganizat administrația financiară, a înființat instituția de supraveghere fiscală; a naționalizat căile ferate din regiunea Tisei și cele din regiunea de Est, de asemenea a conturat compromisul financiar și economic cu Austria. A reorganizat și reînființat Banca austro-ungară, rezolvând astfel problema bancară. A făcut valuri cu discursul său fulminant din 24 februarie 1880, în care a atacat politica financiară a guvernului. A jucat un rol important în înființarea Băncii ipotecare maghiare, unde a și devenit director, precum și a Băncii de solduri. A fost ales deputat la Kőszeg în 1887, ocazie cu care a rostit dircursul său istoric în care prezenta programul său privind finanțele maghiare. A refuzat în repetate rânduri portofoliul finanțelor. În acel moment, Majestatea Sa l-a înzestrat cu titlul și demnitatea unui adevărat consilier secret interior. Din 1892 până în 1996 a fost președinte al Comitetului pentru finanțe, iar din 1896 a fost președintele Comitetului administrativ. În 1893 a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Leopold. Activitatea lui acoperea totul. A acționat ca președinte la ședințele delegațiilor budapestane din 1896 și 1898. Este de o perioadă mai lungă de timp președintele Asociației de Cultură Publică din Regiunea Transdanubiană, iar pe lângă acestea se mai ocupă și de agricultură și creșterea animalelor. Crescătoria sa de vite de la Rátót este renumită în toată lumea. A fost președinte al grupului maghiar la Conferința interparlamentară de la Budapesta din 1896 și timp de trei ani președintele comisiei naționale pentru cote. De atunci el a preluat din nou poziții-cheie în politică și a împiedicat utilizarea unor măsuri și instrumente violente pentru a demantela mișcarea de obstrucție a opozitiei. În ianuarie 1899 a fost primit în audiență de Majestatea Sa cu privire la dizolvarea Camerei și a fost însărcinat împreună cu baronul Bánffy să conducă discuțiile privind reconcilierea. În luna februarie a aceluiași an a fost însărcinat cu formarea cabinetului de către rege, ceea ce a și reușit în urma semnării pactului de către opoziție. În timpul președinției sale, Partidul Național a fuzionat cu Partidul Liberal și majoritatea astfel formată în Camera Reprezentanților a votat la foc automat soluționarea provizorie a compromisului economic, a legilor judiciare privind instanța supremă și a noilor reguli interne ale Camerei. El a reușit ordonarea relațiilor comerciale ale Ungariei cu țările străine. În calitate de ministru de interne el a rezolvat situația copiilor din orfelinate și a copiilor defavorizați cu vârsta de peste șapte ani. Actul privind conflictul de interese a intrat în vigoare pe baza principiilor creionate de el. În 1902 a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Sf. Ștefan. În același an a ajuns la un compromis cu premierul austriac Körber, după negocieri care au durat aproape un an întreg. Anul următor el a introdus un proiect de lege pentru creșterea numărului de noi recruți și, după ce a început obstrucția împotriva acestei propuneri, s-a pășit într-o stare nereglementată (de status-quo). Partidul liberal a început să se dezintegreze; Apponyi și adepții săi au pus pe primul plan obiectivele naționale, iar adepții lui Tisza și-au fixat ca obiectiv revizuirea regulilor Camerei. În 16 Iunie 1903 a demisionat din funcția de prim ministru și s-a retras la Rátót. În politică nu și-a asumat roluri importante decât rareori până de curând; când în august 1903, Majestatea Sa i-a cerut opinia cu privire la criză și, când a a aplanat contradicțiile din interiorul Partidului Liberal după desemnarea contelui István Tisza pentru funcția de prim-ministru. A demisionat din mandatul său obținut în circumscripția Szentgotthárd la sfârșitul anului 1904, dar a fost reales la alegerile generale care au urmat în 1905. A fost președintele Partidului Constituțional, care de atunci a încetat să mai existe și nu aparține niciunui partid în prezent. Circumscripția Szentgotthárd l-a ales din nou în 1910 cu o largă majoritate.
Pag.287-289
TISZA ISTVÁN – Partidul Național al Muncii – circumscripția Arad S-a născut la 22 aprilie 1865 la Budapesta, fiind fiul cel mare a al lui Tisza Kálmán, fost prim-ministru al Ungariei. Și-a finalizat studiile liceale la Debrețin și studiile universitare la Berlin, Heidelberg și Budapesta. După un an de voluntariat s-a stabilit în comitatul Bihor și a participat activ la viața economică și politică a comitatului. Din 1886 până în 1892 a reprezentat circumscripția Ocna Sibiului. În 1892 a câștigat un mandat în circumscripția Újbánya, iar în 1896 un mandat în circumscripția Ugra. A fost președinte și membru al consiliului de administrație al mai multor instituții financiare și companii industriale, dar a demisionat din toate aceste funcții înainte de negocierea legii privind conflictul de interese, pentru a nu pune în pericol conduita ulterioară pe care o implica ocuparea acelor poziții. A fost susținătorul adoptării unei poziții moderate atunci când s-a dezbătut legea privind conflictul de interese. La 17 iunie 1903, după demisia lui Széll Kálmán, a fost însărcinat să găsească modalități adecvate de continuare a activităților pentru a restabili capacitatea de lucru a parlamentului. Convins că nu poate forma un cabinet, și-a restituit mandatul regelui. Ca membru al Comitetului Partidului Liberal în 29 septembrie al aceluiași an s-a remarcat prin eforturi susținute în conturarea și pregătirea programului partidului. La 25 octombrie a fost invitat la consultări de către Majestatea Sa, și; după ce a modificat anumite puncte din acest program, a fost însărcinat cu formarea noului cabinet. Partidul liberal a ratificat amendamentele sale la 27 octombrie și, pe această bază, a fost numit prim-ministru la 3 noiembrie, preluând totodata și Ministerul de Interne și Ministerul de pe lângă persoana Majestății Sale. În același timp a câștigat și demnitatea de consilier secret. Formând guvernul, și-a prezentat programul în Camera Superioară pe 5 noiembrie și în Camera Reprezentanților pe 9 noiembrie. Dar mișcarea de obstrucție a continuat și, în ciuda faptului ca partidul Kossuth a fost desființat, pacea a fost restabilită doar la 10 martie 1904, când premierul a venit cu un proiect care cuprindea norme foarte stricte de reglementare a activității interne a Camerei. Între timp, spre satisfacția generală a publicului, a respins comentariile și argumentațiile prim-ministrului austriac Körber ca fiind „ incursiuni ale unui străin eminent pe teritoriul dreptului public maghiar”. Cu toate acestea, de la jumătatea lunii mai, au fost solutionate așa-numitele nevoi stringente de stat și alte propuneri privind retribuirea funcționarilor județeni, a notarilor, funcționarilor de stat și ai celor de la căile ferate, precum și problema regularizării râului Rába și altele. Doar majorarea cheltuielilor de mentenanță de la curte au stârnit dezbateri intense și s-au prelungit până în august. În toamna anului 1904 a adresat o scrisoare deschisă către electoratul său din circumscripția Ugra, exprimându-și opinia că parlamentul se afla în incapacitate de funcționare din cauza obstrucțiilor constante latente sau deschise, subliniind necesitatea schimbării reglementărilor interne. După negocierea și încheierea tratatului vamal cu Italia, el a depus și o moțiune prin care iniția formarea unei comisii de douăzeci și patru de membri pentru a modifica Regulamentul Camerei. Opoziția a lansat o obstrucție chiar și împotriva acestei moțiuni abia depuse. Guvernul a încercat mai întâi să dezamorseze poziția opoziției anunțând reformele forțelor de apărare, incluzând introducrea stagiului de doi ani de serviciu și înzestrarea armatei cu artilerie. Aceasta inițiativă a rămas însă fără efect, așadar au început luptele politice. Gábor Dániel a prezentat un proiect de hotărăre în numele Partidului Liberal, care includea regulile provizorii de funcționare ale Camerei care fuseseră planificate încă din primăvară. A urmat moțiunea lui Tisza pe 16 noiembrie în favoarea păstrării ședințelor paralele. Această moțiune a fost depusă de președinte la 17 noiembrie, iar la sfârșitul reuniunii a supus-o votului simplu, fapt condiderat de opoziție ca fiind împotriva regulilor Camerei. Prima întâlnire paralelă a avut loc la 18 noiembrie. Dimineața dezbaterile au fost intense, iar după-amiază opoziția, considerând că s-au încălcat regulile, a solicitat o ședință închisă, care a durat până la 9 jumătate seara. La ora zece, reuniunea a fost redeschisă de președintele Perczel; Tisza a ținut un discurs scurt, într-un climat tensionat de zgomote și interjecții. El a încheiat spunând: „În acest fel puteți tehniciza dezbaterile ani de zile. Să terminam comedia! ” În acel moment, în mijlocul unui zgomot asurzitor președintele a declarat adoptat proiectul de hotărâre depus de Daniel. A dat citire mai apoi manuscrisului regal prin care a suspendat lucrările și a închis sesiunea. În urma acestui eveniment, în zilele următoare contele Andrássy Gyula și întregul grup de susținători au părăsit Partidul Liberal; și au format alianța de opoziție. La 13 decembrie, opoziția a făcut imposibilă organizarea ședinței și a distrus mobilierul sălii. Tisza a cerut despăgubiri în scopul organizării alegerilor; însă opoziția a refuzat de îndată. A urmat dizolvarea Camerei la 4 ianuarie 1905 și trecerea în stare de status-quo. Între timp, Tisza a lansat o imensă campanie de susținere a poziției sale. A apărut la mitinguri populare din Budapesta, Miskolț, Győr și Târgu Mureș unde în discursurile sale susținea că a fost obligat să încalce formalitățile pentru a salva fondul. Luptele electorale au început în toată țara și s-au încheiat cu trecerea în minoritate a Partidului Liberal. Chiar și el insuși a fost surclasat în Miskolc, dar în Budapesta a fost ales. A demisionat imediat după alegeri. În timpul guvernărilor Fejérváry și Wekerle s-a retras pe proprietatea sa din Geszt, rămânând departe de politică. În timpul crizei de sub guvernarea Wekerle, regele i-a solicitat opinia în mai multe rânduri. El a jucat un rol important în crearea Partidului Național al Muncii, căruia i-a pregătit calea cu o serie de întâlniri electorale. La meetingul electoral din 19 martie 1910 el s-a poziționat în favoarea reformei naționale. La alegerile din 1910 a fost ales în două circumscriptii, la Ugra și la Arad. La alegeri s-au înregistrat următoarele scoruri: - în circumscripția Ugra: Tisza 1611, Papp János 181, Balogh Döme 14. - în circumscripția Arad: Tisza 2097, Béla Barabás 1070, Ágoston Pelczéder 10. Ulterior a demisionat din mandatul său obtinut în circumscripția Ugra.
Pag.289
TISZA KÁLMÁN – Partidul Național al Muncii – circumscripția Salonta Este fiul lui Tisza Kálmán senior, fratele mai mic al contelui István. S-a născut în 17 martie 1867. A servit pentru scurt timp în armată și este locotenent în rezervă în Regimentul 2 de husari. La 8 iulie 1897 s-a căsătorit cu contesa Erzsébet Keglevich. El administrează moșia lui Csegődi și este acum membru al legislativului pentru prima dată. A câștigat mandatul de deputat cu 1124 de voturi, surclasându-l pe Mihály Balogh, vechiul reprezentant al circumscripției, care a obținut 1022 de voturi.
Pag.293-294
VAJDA SÁNDOR – ALEXANDRU VAIDA – Român – circumscripția Ighiu S-a născut la 22 februarie 1872 la Bobâlna (comitatul Cluj?) (n.n. în text apare Alparét, comitatul Szolnok-Doboka). A urmat studiile elementare în școala unitară din Cluj, studiile medii la Gimnaziul românesc din Brașov și Gimnaziul săsesc din Bistrița. A devenit apoi student al facultății de medicină a Universității din Viena și a obținut doctoratul în 1898. A propagat în presa românească idea conform căreia autonomia greco-catolicilor nu este realizabilă. Din 1897 este membru al Comitetului românesc și este unul dintre cei care au dus la bun sfârșit activitățile la conferința din 1905. În timpul obstrucției croate din 1907 a intrat într-o polemică acerbă cu parlamentarii partidului independenței, dintre care mai mulți au cerut expulzarea sa din cameră. Din acest motiv, el nu a participat mult timp la ședințele Camerei Reprezentanților. În 1910 a fost reales în circumscripția Ighiu.
Pag.297
Contele WENCKHEIM LÁSZLÓ – Partidul Național al Muncii – circumscripția Chișineu-Criș Este al doilea fiu al contelui Wenckheim Frigyes, născut în 25 octombrie 1880 la Kígyós. A studiat la Gimnaziul principal Piarist din Budapesta și a absolvit universitatea din Budapesta. După ce a servit un an ca voluntar, a făcut studii majore în străinătate, iar dupa întoarcerea acasă și-a gospodărit moșia. Este membru al legislativului pentru prima oară. A fost ales la Chișineu-Criș cu 1246 de voturi, surclasându-l pe Octavian Goga care a obținut 1034 voturi.
Pag.281
SZOJKA KÁLMÁN – Partidul Național al Muncii – circumscripția Nădlac S-a născut la Szeged în 12 martie 1864. A absolvit studiile medii la Gimnaziul Piarist din Szeged, după care a făcut dreptul la Budapesta. Înainte de studiile sale juridice, a studiat la Politehnica din Viena timp de aproximativ un an. În 1889 a intrat în serviciul comitatului Csongrád, unde a petrecut doi ani ca administrator stagiar. În 1891 a devenit notar secundar de gradul III în Comitatul Cenad; judecător principal în 1892 în același loc, iar în 1895 judecător principal în plasa Nădlac, unde a funcționat în această calitate până la 1 ianuarie 1901. Fiind pe tot parcursul vieții un adept al liberalilor, spre sfârșitul perioadei de rezistență națională a intrat în conflict cu coaliția majoritară a comitatului, rămânând și fără funcție cu ocazia procesului de reînnoire a cadrelor din luna decembrie 1907. De atunci este judecător pensionar și fermier. La 3 iunie 1910 a fost ales deputat în circumscripția Nădlac după ce a candidat din partea Partidului Național al Muncii, cîștigând împotriva reprezentantului partidului Justh, dr. Sándor Nagy. Este locotenent husar în afara serviciului și membru al Comitetului legislativ al comitatului Cenad.
Pag.282
SZTOJANOVITS IVÁN – Partidul Național al Muncii – circumscripția Moravița S-a născut la Timișoara la 6 iulie 1866. A absolvit studiile medii la Theresianum-ul din Viena, după care a studiat economia. Din 1866 se gospodărește pe moșia sa din Lacunas și este cunoscut ca un fermier excelent. Pe lângă agricultură, el participă și la treburile publice din comitatul Timiș. Este membru al comitetului legislativ al comitatului și al asociației economice din comitatul Timiș. A efectuat mai multe călătorii de studiu în străinătate. S-a căsătorit în 1893 cu Karola, fiica baronului Nyáry Adolf. În 1896 a câștigat un mandat în districtul Dobra cu un program liberal, iar în 1899 a candidat în districtul Moravița, dar a fost învins. În 1905 a fost ales în unanimitate deputat în circumscripția Moravița, iar în 1910 a fost reales cu 1114 voturi, surclasându-l pe Caius Bredíceanu, care a obținut 895 de voturi.
Lista cu toți parlamentarii Partidului Muncii din Parlamentul ungar de la 1910 inclusiv circumscripțiile în care au fost aleși. (inclusiv parlamentarii de la PNR).
ÁCHIM ANDRÁS - gospodar independent, Bekescsaba
ALMAY OLIVÉR - Partidul Muncii, Gurahont
ALMÁSY LÁSZLÓ - Partidul Muncii, Szentendre
ANGYAL JÓZSEF - Partidul Muncii, Ružomberok (Rózsahegy)
ANDRITS TIVADAR - Partidul Muncii, Mohacs
BADINYI LAJOS.- Partidul Muncii, Sliač (Szliács)
BALÁSY ÁRPÁD - Partidul Muncii,Szirák
BAROSS GYULA - Partidul Muncii, Nagybittse, Bytca
BAY LAJOS.- Partidul Muncii,Dioșod, Salaj
BÁRCZAY FERENC - Partidul Muncii,Gönc
BEÖTHY LÁSZLÓ - Partidul Muncii,Hosszupályi, Hajdu-Bihar
BEÖTHY PÁL - Partidul Muncii,Tőrökszentmiklós
BERZEVICZY ALBERT - Partidul Muncii,Budapesta sector II.
BETHLEN PÁL conte - Partidul Muncii,Bethlen
BETHLEN SÁNDOR - Partidul Muncii,Ocna Mureș
BLANÁR BÉLA- Partidul Muncii,Kosice
BOGDÁN ZS1VKÓ - Partidul Muncii,Novi Beče
BORBÉLY LAJOS - Partidul Muncii, Dédes
BORN FRIGYES - Partidul Muncii, Brețcu, Covasna
BORNEMISSZA LAJOS - Partidul Muncii, Bardejov, Bártfa
BRANDSCH RUDOLF - Partidul Muncii, Sibiu, sector II
BRÓDY ERNŐ-- Partidul Muncii, Halmeu
BUJANOVICS GYULA- Partidul Muncii, Giraltovce (Girált)
BURDIA SZILÁRD - Partidul Muncii, Caransebes
BURGYÁN ALADÁR- Partidul Muncii,Kežmarok (Késmárk)
CIOCAN JÁNOS - Partidul Muncii, Bistrita
COPONY TRAUGOTT - Partidul Muncii, Brasov, sector I
CSÁKY GUSZTÁV - Partidul Muncii,Levoča (Lőcse)
CSEGEZY MIHÁLY.- Partidul Muncii,Felvinc, Unirea, Alba
CSERNY KÁROLY- Partidul Muncii,Zurndorf (Zurány)
CSÚZY PÁL.- Partidul Muncii,Zemianska Olča (Nemesócsa
DR. DAHINTEN ERNŐ- Partidul Muncii,Rupea
DAMIÁN VAZUL (Vasile) - Român, Baia de Cris, Hunedoara
DÁNIEL GÁBOR - Partidul Muncii, Vlahita, Harghita
DÁNIEL ERNŐ- Partidul Muncii,Pancevo
DÁNIEL PÁL.Partidul Muncii, Meda (Párdány)
DARVAS FERENC.- Partidul Muncii,Szepsi
DARVAI FÜLÖP DR.- Partidul Muncii,Sebeș
DESBORDES ERNŐ - Partidul Muncii, Dej
DOBIECZKY SÁNDOR.- Partidul Muncii,Râmetea
DÜKA GÉZA, baron - Partidul Muncii, Sasca Montana, Caras-Severin
DUNGYERSZKY GEDEON, Partidul Muncii,Kölpény, Kuplin
ERDÉLY SÁNDOR- Partidul Muncii, Nascut la Chisineu Cris, Arad, ales in 2 circumscriptii
ERTL JÁNOS.- Partidul Muncii, Odžaci (Hódság)
ERCSEY PÉTER.- Partidul Muncii,Berettyó-Újfalu, Hajdu-Bihar
FALCIONE ÁRPÁD.- Partidul Muncii,Kerény
FARKAS PÁL.- Partidul Muncii,Orăștie
FARKAS ZOLTÁN- Partidul Muncii,Rimavská Sobota
FEKETE MÁRTON- Partidul Muncii,Szentes
FODOR KÁLMÁN- Partidul Muncii,Hlohovec,Galgóc
FUSS NÁNDOR- Partidul Muncii,Lendava
GHYLLÁNY} IMRE- Partidul Muncii,Prešov
GRATZ GUSZTÁV- Partidul Muncii,Nocrich (Újegyház), Sibiu
GESSKOWITZ VILMOS- Partidul Muncii,Cristian, Sibiu
GROMÖN DEZSŐ- Partidul Muncii,Sombor
GUETH GYULA- Partidul Muncii,Felsöeőr
HAJÓS FERENC- Partidul Muncii,Čakovec
HAJÓS KÁLMÁN- Partidul Muncii,Zalabaksa
HALLER JÓZSEF- Partidul Muncii,Szirmabesenyő
HANTOS ELEMÉR- Partidul Muncii,Dobra
HAYDIN IMRE- Partidul Muncii,Kysucké Nové Mesto
HÁMORY LÁSZLÓ- Partidul Muncii,Ocna Sibiului
HÁMOS ANTAL- Partidul Muncii,Rimavská Seč
HEGEDŰS KÁLMÁN- Partidul Muncii,Halas
HEGEDŰS LÓRÁNT.- Partidul Muncii,Sfântu Gheorghe
HEINCZ HUGÓ- Partidul Muncii,Banská Štiavnica
HELMECZY JÓZSEF- Partidul Muncii,Krassó
HELTAI FERENC- Partidul Muncii,Oklánd
HERCZEG FERENC- Partidul Muncii, Pecica
HIERONYMI KÁROLY- Partidul Muncii,
HOLLITSCHER KÁROLY - Partidul Muncii,Zircz
HOLLAKY ATTILA- Partidul Muncii, Covasna
HORVÁTH GYULA - Partidul Muncii, Csákvár
HOVÁNYI GÉZA - Partidul Muncii, Oradea
HUSZÁR KÁROLY - Partidul Muncii, Nagyzorlenc
ILOSVAY LAJOS - Partidul Muncii,Târgu Lăpuș
INCZE DOMOKOS- Partidul Muncii,Sânmartin (Csíkszentmárton)
INCZÉDY SAMU- Partidul Muncii,Sic (Szék), Cluj
ISSEKUTZ GYŐZŐ- Partidul Muncii,Dumbrăveni (Erzsébetváros)
JAKABFY ELEMÉR- Partidul Muncii,Bocșa,Németbogsán
JAKABFFY IMRE.- Partidul Muncii, Budapesta -sector 8
JAKABFFY FERENC- Partidul Muncii, Budapeste -sector 9
JANKOVICH BÉLA - Partidul Muncii, Šahy (Ipolyság)
JÁKÓY GÉZA - Partidul Muncii,Ugod
JÓNÁS ÖDÖN.- Partidul Muncii, Viseu
KABÓS FERENC- Partidul Muncii,Bălăușeri (Balavásár)
KAMMERER ERNŐ- Partidul Muncii,Pincehely
KAZY JÓZSEF- Partidul Muncii,Sátoraljaújhely
KÁLMÁN GUSZTÁV- Partidul Muncii,Cluj, sector I
KEGLEVICH GYULA- Partidul Muncii,Pétervásár
KELTZ GYULA- Partidul Muncii,Zlaté Moravce (Aranyosmarót)
KENDE PÉTER- Partidul Muncii,Veľké Kapušany, Nagykapos
KENED! GÉZA- Partidul Muncii,Dárda, Osijek
KHUEN-HÉDERVÁRY KÁROLY- Partidul Muncii, Budapesta, sector 4
KISS ERNŐ- Partidul Muncii,Kunszentmárton
KONYOVITS DÁVID- Partidul Muncii, Sombor
KOPONY VILMOS- Partidul Muncii,Hărman
KOSTYÁL MIKLÓS- Partidul Muncii,Skalica (Szakolca)
KROLOPP HUGÓ- Partidul Muncii,Senec, Szempc
KUALESZ GODOFRÉD- Partidul Muncii, Bistrita
KUBINYI GÉZA- Partidul Muncii,Jolsva, Jelšava
KÜRTHY ISTVÁN- Partidul Muncii,Dvory nad Žitavou,Udvard
LATINOVITS PÁL.- Partidul Muncii,Riđica (Regőce)
LÁNG LAJOS- Partidul Muncii, Debrecen, sector I
LÁSZLÓ MIHÁLY- Partidul Muncii,Alba Iulia
LÁZÁR ISTVÁN - Partidul Muncii, Huedin
LÉVAY LAJOS- Partidul Muncii,Čadca, Csaca
LIPCSEY ÁDÁM- Partidul Muncii,Miskolc
LIPTHAY BÉLA- Partidul Muncii,Kisvárda
LÓNYAY GÉZA- Partidul Muncii,Felvidék
LUKÁCS GYÖRGY- Partidul Muncii,Gyula
LUKÁCS LÁSZLÓ (Vasile Lucaci) -Partidul Muncii,Kremnica (nascut la Zlatna, liceul la Cluj)
MADARASSY-BECK GYULA - Partidul Muncii,Koson (Mezőkaszony)
MAGYAR KÁROLY- Partidul Muncii,Somlyóvásárhely
MANASZY GYULA - Partidul Muncii, Ciacova
MANGRA VAZUL (Vasile) - Partidul Muncii, Ceica, Bihor
MÁN LAJOS - Partidul Muncii, Somcuta Mare, Maramures
MÁNDY SÁMUEL - Partidul Muncii, Sásd
MÁRKUS LÁSZLÓ - Partidul Muncii, Marghita
MÁRKUS JÓZSEF.- Partidul Muncii, Budapesta, sector 7
MARKHOT ALADÁR- Partidul Muncii,Nové Mesto nad Váhom (Vágújhely)
MAYER ÖDÖN- Partidul Muncii,Alba Iulia
MAYLÁNDER MIHÁLY- Partidul Muncii, Fiume, Rijeka
MÁRTONFFY MÁRTON- Partidul Muncii, Gherla
MELCZER LÁSZLÓ- Partidul Muncii,Mezőcsáth
MELZER VILMOS- Partidul Muncii, Sighisoara
MIHÁLI TIVADAR - Partidul Muncii, Ileanda, Salaj
MIHÁLY PÉTER - Partidul Muncii, Viseu,
MIKOSEVITS KANUT - Partidul Muncii, Zenta
MISKOLCZY IMRE- Partidul Muncii,Tata
MOCSÁRY SÁNDOR- Partidul Muncii,Fiľakovo (Fülek)
MOLNÁR BÉLA- Partidul Muncii,Megyaszó
MOLNÁR VIKTOR- Partidul Muncii,Olaszliszka
MONTBACH IMRE- Partidul Muncii,Iclod, Cluj
MUSLAY GYULA- Partidul Muncii,Nógrád
NYÁRY ALFONZ- Partidul Muncii,Szálka
NAGY FERENC - Partidul Muncii,Kaposvár
NAGY JÓZSEF- Partidul Muncii,Ákosfalva
NAGY SÁNDOR.- Partidul Muncii,Aita Mare
NÁVAY LAJOS- Partidul Muncii, Timisoara
NEHREBECZKY GYÖRGY- Partidul Muncii, Ujhorod
NEMES ZSIGMOND.- Partidul Muncii, Faget
NEISZIDLER KÁROLY- Partidul Muncii, Bratislava sector 2
NÉMETH KÁROLY.- Partidul Muncii,Pér
NIAMESNY MIHÁLY.- Partidul Muncii,Lipova
NYEGRE LÁSZLÓ.- Partidul Muncii,Huszt
OBERTH KÁROLY.- Partidul Muncii,Medias
OROSDY FÜLÖP- Partidul Muncii, Tormac
PÁL ALFRÉD- Partidul Muncii,Boureni (Ökörmező)
PÁLFFY SÁNDOR- Partidul Muncii,Dunajská Streda
PAPP GÉZA.- Partidul Muncii,Jitişte (Bégaszentgyörgy)
PÉKÁR GYULA- Partidul Muncii,Teceu Mare (Técső)
PÉCHY ZSIGMOND.- Partidul Muncii,Lipany, Héthárs
PÉSCHA MIKLÓS- Partidul Muncii,Biserica Albă, Bela Crkva
PERCZEL DEZSŐ.- Partidul Muncii,Bonyhád
PHILIPP JÁNOS - Partidul Muncii, Aradul Nou
PIRKNER JÁNOS- Partidul Muncii,Jimbolia
PLÓSZ SÁNDOR.- Partidul Muncii,Lugoj
PODMANICZKY ENDRE- Partidul Muncii,Baja
PONGRÁCZ JÁNOS- Partidul Muncii,Považská Bystrica (Vágbeszterce)
POPOVICS VAZUL ISTVÁN - Partidul Muncii, Ozora
POP C. ISTVÁN, Român, Siria
RAKOVSZKY IVÁN, - Partidul Muncii,Stubnya
RADOVANOVICS GYÖRGY- Partidul Muncii, Bečej
RADVÁNSZKY ANTAL- Partidul Muncii, Brezno (Breznóbánya)
REDNIK GÁBOR - Partidul Muncii, Beius
ROHONYI GYULA- Partidul Muncii,Lučenec
RÓNAY ANTAL- Partidul Muncii,Velîkîi Bereznîi
RÓNAY ERNŐ- Partidul Muncii,Sânnicolau Mare
RÓNAY JENŐ- Partidul Muncii,Comloșu Mare
ROSENBERG IGNÁC- Partidul Muncii, Hateg
RUDNAY ALAJOS.- Partidul Muncii, Prievidza
RUDNAY BÉLA- Partidul Muncii, Korpona
RUDNYÁNSZKY GYÖRGY.- Partidul Muncii, Vrbové
SACELLÁRY GYÖRGY.- Partidul Muncii,Dorogh
SÁGHY GYULA- Partidul Muncii,Šamorín,Somorja
SÁNDOR JÁNOS.- Partidul Muncii,Târnăveni
SÁNDOR PÁL- Partidul Muncii, Budapesta, sector 5
SCHMIDT KÁROLY- Partidul Muncii,Vidombák
SCHULLER REZSŐ- Partidul Muncii,Agnita,Szentágota
SCITOVSZKY BÉLA.- Partidul Muncii,Seceani
SERBÁN MIKLÓS Român, Arpasu de Jos, Sibiu
SERÉNYI BÉLA, Partidul Muncii,Miskolcz
SIEGESCU JÓZSEF Partidul Muncii, Oravita
SIMON ELEMÉR, Partidul Muncii,Mattersburg
SIPEKY SÁNDOR.Partidul Muncii,Ilava
SKROVINA MÁTYÁS.Partidul Muncii,Zvolen
SOLYMOSY LAJOS Partidul Muncii, Ineu
SOLYMOSY ÖDÖN Partidul Muncii,Sopron
SÖPKÉZ SÁNDOR.Partidul Muncii,Hunedoara
SZABÓ JÁNOS Partidul Muncii,Nagyvázsony
SZÁSZ KÁROLY.Partidul Muncii,Enying
SZÁSZ PÁL, Partidul Muncii,Ighiu
SZENTÍVÁNYI GYULA, Partidul Muncii,Medieșu Aurit
SZEPESHÁZY IMRE.Partidul Muncii,Zboró
SZÉKELY FERENC.Partidul Muncii,Szombathely
SZÉKELY GYÖRGY.Partidul Muncii,Ilieni
SZILASSY ZOLTÁN.Partidul Muncii,Becicherecu Mic
SZINNYEI-MERSE FÉLIX, Partidul Muncii,Sabinov
SZIVÁK IMRE.Partidul Muncii,Komarno
SZTANKOVÁNSZKY IMRE.Partidul Muncii,Kölesd
SZTOJANOVITS IVÁN.Partidul Muncii, Moravita
SZUHÁNY1 FERENC.Partidul Muncii,Csenger
SZULYOVSZKY GUSZTÁV.Partidul Muncii,Topoľčany
SZUPITS DEZSŐ.Partidul Muncii,Tab
SZUTRÉLY LIPÓT.Partidul Muncii,Bácsalmás
SZÜLLŐ GÉZA.Partidul Muncii,Bazin
TAGÁNYI SÁNDOR, Partidul Muncii, Gurahont
TAKÁCS JÓZSEF, Partidul Muncii,Spišská Sobota (Szepesszombat)
TALLIÁN BÉLA,Partidul Muncii,Novi Kneževac (Törökkanizsa)
TELLECSKY KRISTÓF,Partidul Muncii,Kikinda
TELEKI JÓZSEF, Partidul Muncii,Nové Zámky (Érsekújvár)
TELEKI SAMU, Partidul Muncii,Gornești (Gernyeszeg)
THURÓCZY VILMOS,Partidul Muncii,Nyitra
TISZA ISTVÁN, Partidul Muncii,Arad
TISZA KÁLMÁN, Partidul Muncii,Salonta
TRAUSCHENFELS EMIL, Partidul Muncii,Cisnădie
TELEGDY JÓZSEF, Partidul Muncii,Tinca
TELEKY FERENC, Partidul Muncii,Teke
UGRÓN ZOLTÁN, Partidul Muncii,Cristuru Secuiesc
VADÁSZ LIPÓT, Partidul Muncii,Kisvárda
VAGYON ÁRPÁD, Partidul Muncii,Szenic
VARGA GÁBOR, Partidul Muncii,Rum
VAJDA SÁNDOR , Român, Ighiu, Alba
VÁRADY GYULA, Partidul Muncii,Munkács
VÁRADY ZSIGMOND, Partidul Muncii,Bihor
VERMES ZOLTÁN, Partidul Muncii,Trnava
VOJNITS SÁNDOR, Partidul Muncii,Subotica,sector 1
WENCKHEIM LÁSZLÓ, Partidul Muncii,Chișineu-Criș
W1CKENBURG MÁRK, Partidul Muncii,Balassagyarmat
WINKLER BERTALAN, Partidul Muncii,Edelény
W1TTMANN JÁNOS, Partidul Muncii,Sântana
WORASITZKY JÁNOS, Partidul Muncii,Ortisoara
ZALÁN GYULA, Partidul Muncii,Alsódombovár
ZATHURECZKY ISTVÁN,Partidul Muncii,Aleșd
ZAKÓ MILÁN, Partidul Muncii,Titel
ZEYK KÁROLY, Partidul Muncii,Cluj
ZICHY ISTVÁN, Partidul Muncii,Mezőkövesd
ZICHY JÁNOS, Partidul Muncii,Pécs
ZSILINSZKY MIHÁLY, Partidul Muncii,Szarvas
ZSUBORY JÓZSEF, Partidul Muncii,Apatin
Wekerle Sándor – managerul de criză
Bibliografie: Rubiconline – Magazin istoric. Fondat în 1989 (Rubiconline – Történelmi magazin. Alapitva 1989) http://www.rubicon.hu/magyar/oldalak/wekerle_sandor_a_valsagmenedzser accesat la 5.01.2021
A fost primul politician maghiar care a câștigat postul de prim-ministru neavând niciun fel de titlu nobiliar și singurul care a devenit șeful guvernului de trei ori. Era un adevărat jolly-joker, dobândind mandatul său de prim-ministru de trei ori în situații de criză: mai întâi în noiembrie 1892, după ce predecesorul său, contele Gyula Szapáry, a fost răsturnat de propriul său guvern; în al doilea rând, în aprilie 1906, după ce coaliția de opoziție care a câștigat majoritatea în Camera Reprezentanților în 1905 a ajuns la o înțelegre cu Regele; și în al treilea rând, în august 1917, după ce contele Móric Esterházy care a fost numit prim-ministru după răsturnarea lui István Tisza nu a reușit să facă față dificultăților guvernării minoritare către sfârșitul războiului mondial. La momentul primei sale numiri, Wekerle avea patruzeci și patru de ani și avansase de la de la un simplu funcționar financiar la statutul de politician. Din 1887 a lucrat sub conducerea lui Tisza Kálmán ca secretar de stat în Ministerului Finanțelor. Familia sa de origine germană nu aparținea păturilor sociale tradițional politizate ale Ungariei, tatăl său fiind administratorul moșiilor contelui Lamberg. „Alteritatea” sa s-a reflectat și în apariția sa: când a apărut pentru prima dată în Camera Reprezentanților în calitate de secretar de stat, s-a făcut remarcat cu fața sa rasă neted, în contrast cu moda după care se ghidau oamenii de stat ai vremii. „Este doar un finanțist" spuneau susținătorii săi și, ca o apariție ciudată, nu era considerat „unul de-ai noștri” într-o oarecare măsura; fiind totuși acceptat în cele din urmă. Cinci ani mai târziu era deja președinte al cabinetului. Este bine cunoscut rolul său în restabilirea echilibrului finanțelor publice și adoptarea legilor dezvoltării industriale. El a pus în practică reforma valutară, în timpul căreia țara a trecut la moneda bazată pe aur, coroana. Acest lucru a deschis posibilități mai mari de integrare în economia mondială, ceea ce nu ar fi fost posibil cu moneda de argint, care s-a depreciat începând cu sfârșitul anilor 1870 și a fluctuat ca valoare. Wekerle a intrat astfel în politica maghiară ca un străin și un liberal. Cariera sa a trecut prin diferite etape de acomodare. S-a adaptat la valorile elitei politice: în timpul mandatului său de prim-ministru, s-a ocupat de moșia sa și a ocupat președinția instanței administrative, funcție care era inerentă apartenenței sale la camera superioară. În timp ce primul său guvern a fost în mod clar liberal, al doilea poate fi deja numit conservator în multe privințe, iar în timpul celui de-al treilea mandat de prim-ministru a trebuit să se confrunte cu forțele liberalizării democratizatoare. Întrucât în Ungaria dualistă nu a existat o diversitate de tendințe politice sau partide, Wekerle nu a preluat niciodată funcția de prim-ministru după alegeri câștigate, cu sprijinul propriei baze politice din Parlament. În fruntea diferitelor sale guverne, el a trebuit să se confrunte cu aceleași probleme izvorâte din fenomenele de criză ale Monarhiei dualiste: problema dreptului public, mai precis cu creșterea sentimentului anti-dualist al publicului politic maghiar; problema naționalităților, adică conștientizarea națională în creștere îm rândul populației care nu vorbea limba maghiară și intoleranța națională în creștere a politicienilor maghiari; cu probleme sociale izvorâte din nemulțumirea lucrătorilor agricoli și industriali care au trecut la diferite forme de autoorganizare; și cu opoziția crescândă a liberalilor și a neoconservatorilor, care în epocă era numită opoziția mercantil-agrară.
Primul guvern Wekerle Una dintre cele mai importante provocări cu care se confrunta guvernul la începutul anilor 1890 a fost mișcarea de emancipare națională în creștere. Teama de politizarea independentă a naționalităților și-a pus amprenta asupra întregii politici maghiare din era dualismului. Populația de limbă maghiară din țară a crescut mai repede decât celelalte, dar cu toate acestea în 1890 proporția maghiarilor nu atingea cincizeci la sută. În 1892, Partidul Național Român a rezumat într-un Memorandum legile dăunătoare românilor și a descris sistemul dualist ca o instituție organizată pentru a asigura „stăpânirea rasială maghiară”. Întrucât Regele nu a primit delegația română care dorea să prezinte memoriile, iar problema națională nu a primit publicitatea sperată de partea română, textul Memorandumului a fost publicat în presă. Parchetul a pus sub acuzare liderii Partidului Național Român pe motiv de „agitație națională în presă”. În proces, întrucât majoritatea judecătorilor au constatat că s-a dovedit că inculpații au pus sub semnul întrebării forța obligatorie a uniunii, au fost aplicate pedepse de mai mulți ani de închisoare. În politica națională maghiară, guvernul a considerat procesul Memorandumului și interzicerea ulterioară a Partidului Național Român în iunie 1894 ca fiind un caz excepțional împotriva așa numitei opinii politice publice maghiare. Acest lucru este demonstrat de promisiunea ministrului de interne de a remedia nemulțumirile cauzate de autoritățile administrative locale sau chiar de declarația lui Wekerle către ziarul Paris Figaro: " Dacă nobilimea măruntă și leneșă ardeleană nu avea aere de înaltă aristocrație și nu i-ar fi desconsiderat pe iobagii români, prin schimbarea atitudinii s-ar fi putut face un mare pas înainte ". Izolarea parțială a guvernului care a urmat în această chestiune este demonstrată de faptul că, din cauza indignării provocate, prim-ministrul a fost obligat să se dezică de propria declarație în Camera Reprezentanților. Toate acestea demonstrează că existau încă speranțe pentru toleranța guvernamentală față de naționalități în prima jumătate a anilor 1890, dar pentru clasa politică maghiară această toleranță, care era cu mult sub cea cerută de naționalități, s-a dovedit inacceptabilă. Tensiunile generate de problema dreptului public s-au reflectat în „mini-criza” care a izbucnit ca urmare a morții lui Lajos Kossuth la 20 martie 1894. Înmormântarea sa pe cheltuiala guvernului a fost considerată de neconceput și chiar și Franz Joseph, în ochii căruia Kossuth a rămas anticrist până la moartea sa, a dorit ca membrii guvernului să stea departe de înmormântare. Majestatea Sa ar fi susținut o înmormântare organizată pe cale socială. Cu toate acestea, scrisoarea primului ministru Wekerle către Cabinet arată că acest lucru era imposibil: „Dacă problema este trimisă către spațiul social, va fi inevitabil ca membrii guvernului și eu să participăm la campania de donații sociale pe baza permisiunii finale a Majestății Sale”. În cele din urmă, cu sprijinul financiar secret al guvernului, Budapesta a organizat o înmormântare cu adevărat impresionantă, care a mobilizat zeci și zeci de mii de oameni. Dar nici această soluție nu s-a realizat fără un scandal politic. Toată lumea a înțeles că bisericile catolice nu au tras clopotele din cauza poziției lui Kossuth în dezbaterea politică ecleziastică în curs; de asemenea publicul a reținut că membrii guvernului au lipsit ca expresie a loialității lor față de Franz Joseph și că Antal Szécsen și-a dat demisia din calitatea sa de membru al Academiei în semn de protest față de faptul că Academia Maghiară de Științe a fost reprezentată la înmormântare; dar nu a iertat faptul că președintele Camerei Reprezentanților, baronul Dezső Bánffy, unul dintre inițiatorii Monumentului Național, s-a retras la țară, astfel încât să nu trebuiască să ia o poziție cu participarea sau absența sa. Adevărata mare provocare politică pentru primul guvern al lui Wekerle a fost problema reformei bisericești liberale care a avut ca rezultat demiterea primului-ministru anterior. Wekerle a anunțat deja în programul său guvernamental implementarea unui pachet de legi care separau statul și biserica. Pentru a atinge acest obiectiv, el a trebuit să depășească în primul rând rezistența Suveranului Franz Joseph care, desigur, a aprobat programul guvernamental doar după îndelungate tărăgănări și și-a dat acordul (adică a pre-promulgat) depunerea proiectelor de lege privind registrele de stat și căsătoria civilă în parlament. Cu toate acestea, reformei i s-au opus nu numai Suveranul, ci și unii politicieni maghiari. Mai presus de toate, Wekerle a trebuit să clarifice situația din propria sa tabără, Partidul Liberal. În ianuarie 1893, prim-ministrul a cerut membrilor partidului de guvernământ care s-au opus reformei politice a bisericii să părăsească partidul, astfel încât să poată începe lupta politică și legislativă care urma cu o tabără unită în spatele său, ca lider al partidului. A urmat deversarea, nu doar fostul prim-ministru, ci mai mult de treizeci de deputați au părăsit clubul liberal Lloyd’s, continuându-și cariera politică ca independenți. Chestiunea politicii ecleziastice a creat o criză politică majoră până în 1894: deși proiectul de lege privind căsătoria civilă obligatorie a fost aprobat de Camera Reprezentanților, a fost respins de Camera Superioară la 10 mai 1894. La vremea aceea, publicului maghiar i s-a părut că acei demnitari ai Curții care probabil erau adepți ai reformei liberale nu au venit de la Viena să voteze și în acest mod a devenit vizibilă intriga camarilei din Cameră. De asemenea, a fost considerat un tertip vienez faptul că Franz Joseph a refuzat să numească noi membrii în cameră la propunerea lui Wekerle înainte de noul proces de negociere. A devenit evident că guvernul Wekerle nu poate rămâne mult timp, ar trebui să plece în ambele cazuri; și dacă reformele ar fi adoptate și dacă vor eșua. În același timp și nu în ultimul rând, ca urmare a aversiunii față de Viena, publicul s-a solidarizat tot mai mult cu guvernul. Astfel, pentru o clipă, liberalii au acționat ca o forță „unită”: atât cei din mișcarea `67, cât și cei din mișcarea pașoptistă, care au susținut cu consecvență trecerea prin parlament a programului, iar în mod indirect independenții s-au asigurat că partidul de guvernământ deja slăbit și constant pre-compromis, a rămas în șa. Curții vieneze, desigur, nu i-a plăcut această cooperare, iar Wekerle a trebuit să plătească pentru consacrarea reformelor politicie ecleziastice.
Al doilea guvern Wekerle În ianuarie 1905, pentru prima și ultima dată în istoria Ungariei dualiste, alegerile parlamentare nu au fost câștigate de o forță politică aflată la guvernare. Atunci a apărut pentru prima dată o grupare politică sub forma unei coaliții formate la sfârșitul anului 1904 din Partidul Constituțional, Partidul Independenței si Partidul Popular care ar fi putut fi o alternativă la Partidul Liberal aflat la guvernare de treizeci de ani. Printre membrii coaliției se aflau atât politicieni care negau; cât și politicieni care au sprijinit compromisul din 1867. A durat aproape un an și jumătate pentru ca negocierile dintre coaliția de opoziție, care a câștigat alegerile, și Suveran să conducă la epuizare reciprocă, având ca rezultat renunțarea la cererile de natură militară ale coaliției și formarea de către aceasta a noului guvern. În fruntea noului guvern Franz Joseph l-a numit pe Wekerle Sándor, retras din viața politică de aproape zece ani, deși era prezent ocazional în calculele politice. Numirea a fost făcută cu reticență din cauza rolului jucat de Wekerle în realizarea reformelor politice ecleziastice. Pe de altă parte Suveranul avea încredere în orientarea pro ausgleich a lui Wekerle, acesta preluând din nou guvernul din afara vieții politice de partid. Deși s-a alăturat imediat partidului mai puternic al coaliției pro '67, Partidul Constituțional condus de tânărul conte Gyula Andrássy, el nu a beneficiat cu adevărat de sprijinul partidului său în timpul mandatului de premier care a durat până în 1910, deci cu siguranță nu a avut nici sprijinul Camerei Reprezentanților. Clasa politică din țară a așteptat cu nerăbdare demersurile noului guvern și ale noii Camere a Reprezentanților. În acest sens, pe lângă numele „mari” ale guvernului: contele Albert Apponyi, contele Gyula Andrássy și Ferenc Kossuth; după aproape patruzeci de ani de opoziție a jucat un rol decisiv și credința milenară în formarea unui guvern „național”. Guvernul de coaliție a trebuit să facă față tuturor provocărilor sociale care au cauzat „probleme” guvernelor anterioare. Una dintre cele mai importante dintre acestea a fost mișcarea muncitorească din agricultură și industrie. Mai presus de toate, guvernul a folosit instituțiile de forță împotriva acestor mișcări, dar a încercat, de asemenea, să prevină răspândirea lor prin mijloace legislative. Astfel, gestionarea momentană a crizelor a fost dublată de o încercare de rezolvare a conflictelor pe termen lung. În acest sens se remarcă reglementarea relației juridice dintre moșieri și muncitorii agricoli, cât și legea asigurării lucrătorilor industriali și comerciali în caz de boală și accident. Dacă a existat o parte a activității coaliției care a fost cu adevărat aproapiată de obiectivele personale ale primului ministru Sándor Wekerle; aceasta a fost elaborarea de noi legi fiscale. Modernizarea Ungariei dualiste la începutul secolului al XX-lea a necesitat în mod clar o reformă a sistemului fiscal. O încercare de a face acest lucru a fost făcută în primăvara anului 1909 printr-un pachet de legi promulgate de Suveran, care poartă în mod clar amprenta lui Wekerle, relevând fără echivoc nu doar concepția primului-ministru / ministru de finanțe, ci și spațiul său politic de manevră. Unul dintre principiile fundamentale a fost unificarea și distribuirea mai echitabila a sarcinilor. În spiritul acestui fapt, legea a dispus reclasificarea terenurilor clasificate inițial în categoriile de impozit disproporționat de mici și a introdus cheia de impozitare pentru terenuri și pentru locuințe. A stabilit un impozit general pe venit de 5% (4% pentru intelectuali) și a eliminat suprataxa anterioară pe venit. De asemenea, a redus impozitele pe capital și anuitățile, menținând în același timp o rată de impozitare mai mare (10%) pentru anumite active mobiliare mai profitabile. Pentru venituri, indiferent de sursă, el a stabilit un impozit progresiv uniform pe venit, cuprins între 0,7 și 5% și a stabilit minimul de subzistență neimpozabil la valoarea de opt sute de coroane pe an, echivalent cu salariul aproximativ al unui funcționar județean. Pachetul în ansamblu a favorizat așa-numita subzistență prin stabilirea unui minim de subzistență fără impozite și o ușoară progresivitate a impozitului pe venit. Ca efect asupra activităților economice, pachetul s-a reflectat prin impozitarea diferită a instituțiilor de credit și a companiilor industriale și posibilitatea unui grad ridicat de imixtiune legislativă în problemele instituțiilor de credit. Această distincție se reflectă în mod clar în diferitele aprecieri ale capitalului ca fiind „creativ” sau „agresiv” de către neoconservatori, mai ales de către cei antisemiți. Contingentarea sumei totale a impozitului plătibil pe teren poate fi, de asemenea, atribuită influenței proprietarilor funciari. Deficitul rezultat urma să fie acoperit în primul rând prin impozitarea societăților pe acțiuni, inclusiv a instituțiilor financiare. Toate acestea au arătat că mercantilul Wekerle nu putea moderniza sistemul fiscal decât cu o serie de compromisuri pentru a menține unitatea coaliției. Cu toate acestea, din pachetul de legi de la 1 ianuarie 1910, au intrat în vigoare numai prevederile privind impozitul pe terenuri și locuințe și abolirea reglementării separate a pustelor extravilane.
Al treilea guvern al lui Wekerle În primăvara anului 1917 , Carol al IV-lea l-a demis din funcția de prim-ministru pe István Tisza pentru că acesta a refuzat implementarea reformelor solicitate nu doar de masele din ce în ce mai largi, ci și a reformelor politice și sociale propuse de Suveran. Succesorul său a fost contele Móric Esterházy, un tânăr politician al Partidului Constituțional aflat în minoritate și care ar fi trebuit să conducă țara pe fondul unei majorități alcătuite de Partidul muncitoresc. Se pare că existau două opțiuni pentru o guvernare normală: fie se ajungea la o înțelegere cu majoritatea parlamentară aliniată în spatele lui István Tisza, fie să se bazeze pe Blocul Electoral, care beneficia de susținerea clară a maselor largi ale populației. Guvernul nu și-a asumat niciuna din opțiuni, așa că a fost obligat să demisioneze după mai puțin de două luni de mandat, dar practic a avut loc doar o schimbare de prim-ministru: poziția lui Esterházy a fost preluată de experimentatul Sándor Wekerle, care cunoștea deja rolul de șef al cabinetului. „Marea politică” a Ungariei din ultimul an și jumătate de război a avut loc în spiritul dezbaterii electorale. Noul prim-ministru, care aparținea aripii filogermane din rândul politicienilor interni, a făcut tot ce a putut pentru a se asigura că țara își îndeplinește obligatiile de război, atât cele materiale cât și umane. El a dorit să formeze un partid guvernamental care să asigure stabilitate și, prin urmare, la începutul anului 1918 a format Partidul constituțional pașoptist. Organizația politică, poreclită „pașoptistii din `67”, era formată practic din Partidul Constituțional, Partidul Independenței și câțiva politicieni care s-au desprins de Károly și Tisza. I s-a alăturat Partidul Popular Socialist Creștin format la 3 februarie 1918, din fuziunea Partidului Popular și a Partidului Creștin Socialist, care și-a menținut cadrul organizatoric independent. Cu noul partid, Wekerle a dorit să-l izoleze pe Mihály Károlyi, pe de o parte, și, pe de altă parte, să-i ofere lui Tisza, sau cel puțin unei părți a Partidului Muncii, oportunitatea de a se alătura unui fel de soluții de compromis. În consecință, programul său guvernare a inclus o serie de reforme sociale, extinderea dreptului de vot și - pentru prima dată în istoria partidelor dualiste de guvernământ - cerința de a se înființa o armată maghiară independentă (chiar dacă nu imediată). Rezoluția privind războiul a fost formulată după cum urmează: „indiferent dacă viitorul apropiat va aduce ramura de măslin a păcii sau lupta forțată, vrem să menținem și să consolidăm alianța noastră cu Germania ca una dintre cele mai puternice garanții de pace”. Noul partid nu și-a îndeplinit însă sarcina care i-a fost atribuită de prim-ministru, așa că Wekerle a trebuit să se bazeze tot mai mult pe Partidul Muncii. Practic se consacra falimentul poziției Partidului Constituțional pașoptist cu privire la dreptul de vot. La 21 decembrie 1917, Vilmos Vázsonyi, ministru fără portofoliu, și-a prezentat propunerea Camerei Reprezentanților. Principiile viziunii sale erau similare cu cele prevazute deja în legea din 1913 în vigoare (dar care nu au fost aplicate niciodată), dar în același timp Vázsonyi a redus cerințele de vârstă minimă, a atenuat o serie de alte restricții și a introdus „dreptul de vot al eroilor”. Conform propunerii, femeilor li s-ar fi acordat dreptul de vot pentru prima dată. Dacă ar fi fost acceptate, mai mult de trei milioane de bărbați și mai mult de un sfert de milion de femei ar fi devenit cetățeni cu drepturi depline ai Ungariei. Majoritatea membrilor Partidului Muncii din parlament, cât și Tisza au considerat că aceste facilitări erau prea largi și au cerut o restrângere, mai ales a unei cenzitări bazate pe nivelul de educație. Wekerle a trebuit să-și restructureze guvernul de mai multe ori până la încheierea unui acord la sfârșitul lunii iunie. Astfel a exclus femeile din electorat, a introdus votul cenzitar pe criterii de alfabetizare, a restrâns „votul eroilor” și a dat posibilitate lucrătorilor agricoli de a dobândi dreptul de vot. Prin noua propunere 2,7 milioane de bărbați au dobândit dreptul de vot. Cu toate acestea, ulterior au apărut noi propuneri de restrângere: contele István Bethlen, de exemplu, ar fi dorit ca nu doar cunoașterea scrisului și cititului să fie o condiție, ci și alfabetizarea în limba maghiară. Când puterile centrale au pierdut „marele război” în 1918, era firesc ca politicienii care în ochii societății erau responsabili de război și de opresiunea rezultată să plece. În zadar s-a ocupat guvernul Wekerle de tranziția de la război la pace și a adoptat la 20 octombrie 1918 o rezoluție privind „independența țărilor sfintei coroane maghiare”, vechea ordine și vechiul guvern nu au mai putut fi salvate. Acum nu voința Suveranului sau lipsa unei majorități parlamentare, ci pierderea războiului și disperarea maselor au cauzat căderea. Cu această demisie s-a încheiat cariera politică a lui Wekerle Sándor.
Guvernele Wekerle:
Cabinetul Wekerle I
1892. XI. 19.-1895. I. 15.
• Ministru de interne: Hieronymi Károly • Ministrul apărării: Fejérváry Géza • Ministrul justiției: Szilágyi Dezső • Ministrul finanțelor: Wekerle Sándor • Ministrul agriculturii: Bethlen András (1892-1894), Fejérváry Géza (1894), Festetics Andor (1894-1895) • Ministrul comerțului: Lukács Béla • Ministrul educației și al cultelor: Csáky Albin (1892-1894), Eötvös Loránd (1894-1895) • Ministrul de pe lângă persoana Majestății Sale: Tisza Lajos (1892-1894), Andrássy Gyula (1894-1895)
Cabinetul Wekerle II
1906. IV. 8.-1910. I. 17.
• Ministru de interne: Andrássy Gyula • Ministrul apărării: Wekerle Sándor (1906), Jekelfalussy Lajos (1906-1910) • Ministrul justiției: Polónyi Géza (1906-1907), Günther Antal (1907-1909), Wekerle Sándor (1909-1910) • Ministrul finanțelor: Wekerle Sándor • Ministrul agriculturii: Darányi Ignác • Ministrul comerțului: Kossuth Ferenc • Ministrul educației și al cultelor: Apponyi Albert • Ministrul de pe lângă persoana Majestății Sale: Zichy Aladár
Cabinetul Wekerle III
1917. VIII. 23.-1918. X. 31.
• Ministru de interne: Ugron Gábor (1917-1918), Tóth János (1918), Wekerle Sándor (1918) • Ministrul apărării: Szurmay Sándor • Ministrul justiției: Grecsák Károly (1917-1918), Vázsonyi Vilmos (1918), Tőry Gusztáv (1918) • Ministrul finanțelor: Gratz Gusztáv (1917), Wekerle Sándor (1917-1918), Popovics Sándor (1918) • Ministrul agriculturii: Mezőssy Béla (1917-1918), Wekerle Sándor (1918), Serényi Béla (1918) • Ministrul comerțului:: Serényi Béla (1917-1918), Szterényi József (1918) • Ministrul educației și al cultelor: Apponyi Albert (1917-1918), Zichy János (1918) • Ministrul de pe lângă persoana Majestății Sale: Zichy Aladár
Fotografii de epocă:
Arcanum, Vasárnapi Ujság 1917