TIMIȘOARA ȘI ARADUL LA SFÂRȘITUL SECOLULUI XIX
Studiu: Urbs, text, imago. 1890: Timișoara și Arad - publicat de Bogoly József Ágoston în Anuarul Muzeului Móra Ferenc: Studia Historica 13, Szeged, 2010, Traducere: Arad.zone
URBS, TEXTUS, IMAGO 1890:
Timișoara și Arad
BOGOLY JÓZSEF ÁGOSTON
I. URBS. STRUCTURI NARATIVE URBANE
Memoria timpului și a spațiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea poate fi explorată și în sursele istorice ale presei, în portofoliul și literatura de eseuri a revistelor în funcție de filtrul antropologic, istoric sau literar. În interesul studiilor culturale orientate spre istorie care cercetează straturile culturale, supun atenției dumneavoastră textele interdisciplinare din revistele literare de la sfârșitul secolului XIX.1
Róbert Tábori a prezentat orașul Timișoara, iar Károly Méray-Horváth a prezentat Aradul în 1890 în paginile unei reviste budapestane de literatură și cultură intitulate Salonul Maghiar (Magyar Salon).2
Róbert Tábori (1855-1906) a devenit cunoscut ca ziarist, critic de teatru, dramaturg și romancier, având o perspectivă și o experiență jurnalistică internațională dobândite la Viena și Berlin. Și-a încheiat studiile universitare la Budapesta și Viena, după care din 1876 a activat în capitala imperială la publicațiile Fremdenblatt și Morgenpost. Concomitent a lucrat ca și corespondent în străinatate pentru ziarele budapestane Fovárosi Lapok și Pesti Hírlap (1881-1882). Din 1883 a lucrat timp de un an ca jurnalist pentru Berliner Zeitung. A locuit la Timișoara între 1887 și 1890 unde a lucrat ca editor la prestigioasa publicație Délmagyarországi Közlöny (Gazeta Ungariei de Sud). Ulterior a lucrat ca jurnalist și prozator la Budapesta și a scris portofolii în limba germană care au fost publicate la Deutsches Heim din Berlin și Politik din Praga.
Károly Méray-Horváth (1859-1938) s-a specializat în științe naturale și arte plastice la München și Paris, după care și-a îndreptat interesul către științele sociale pozitiviste, activând mai apoi în domeniile criticii literare, jurnalismului, ficțiunii și sociologiei. A prezentat teoria lui Herbert Spencer privind dezvoltarea în revista "Huszadik Század" ("Secolul XX"). Capodopera sa intitulată "Științele sociale ca științe ale naturii" a fost publicată în 1912. Imre Madzsar și Bódog Somló au scris o critică de evaluare a „fiziologiei culturale” organice a lui Méray-Horváth. Din 1887 până în 1893, Károly Méray-Horváth a fost redactorul publicației "Arad és Vidéke" ("Aradul și regiunea sa"), iar piesele și romanele sale au fost publicate la Arad în 1880.3
În portofoliile de prezentare ale celor două orașe, Róbert Tábori și Károly Méray-Horváth au purces la reprezentarea textuală a spațiului construit al Timișoarei și Aradului, reușind să creeze un efect unic în efortul lor de a reda în cuvinte arhitectura celor două orașe. Textul portofoliilor care se ocupă de orașele Timișoara și Arad poate fi analizat din punctul de vedere al științelor spațiale istorice, al științelor literare și celor culturale. Autorii de portofoliu care construiesc o imagine istorică si culturală nu se afundă în detaliile culegerii de date statistice topografice și istorice, ci oferă mai degrabă o interpretare antropologică literar-urbană cuprinzătoare. Subiectul dezbaterii punctului lor de vedere este caracteristic culturii memoriei din literatura de specialitate. Formele narative prin care se redau reprezentarea spațiului; descrierile urbanistice și spațiale de natură jurnalistică merită să fie explorate din cauza valorii lor istorice și literar-culturale. Foiletonul care se naște în pragul comunicării estetice este o chestiune care interesează publicul datorită sensibilității cititorilor la nevoia de extindere a memoriei literaturii. Retorica formării imaginii urbane poate fi analizată și pe baza scrierilor lui Róbert Tábori și Károly Méray-Horváth. Schema tematică a celor două portofolii, care dezvăluie expunerea istorică, face posibilă crearea textuală a imaginii de ansamblu a dezvoltarii organice a orașelor. Formarea opiniei autorilor, care percep desfășurarea în timp a proceselor de dezvoltare urbană organică și al lumii contactelor spațiale, are loc de-a lungul mapării spațiale mentale a paradigmei naționale maghiare si cultural-istorice de la sfârșitul secolului al XIX-lea.4 Róbert Tábori a făcut ulterior critica organizării și formei de administrare specifice Banatului Timișan.5
În portofoliile lui Róbert Tábori și Károly Méray-Horváth putem descoperi multe conexiuni tematice și afirmații similare bazate pe sisteme de valori apropiate. Se obține astfel un panoramic al trecutului Timișoarei multilingve și al istoriei Aradului privit din punctul de vedere al coexistenței multinaționale. Recunoaștem astfel fenomenele și procesele specifice caracterului cosmopolit emergent al celor două orașe, precum și straturile culturii urbane. Obținem un prim-plan al tendințelor de maghiarizare de la sfârșitul secolului XIX, al dezvoltării urbane și al burgheziei.6
Făcând o paralela între temele și procedura narativă din cele două scrieri despre Timișoara și Arad, putem observa, de asemenea, semnele recurente ale intersectării valorilor. Pe lângă mențiunea comună a retoricii urbane și a universurilor cosmopolite, rolul autodefinirii lingvistice si etnice este subliniat de ambii autori. Róbert Tábori care cunoaște societatea timișoreană și Károly Méray-Horváth, care explorează condițiile din Arad, identifică fluxurile culturale, fenomenele integrării sociale și lingvistice din structura spațială a celor două orașe. Experimentarea interacțiunii cu cealaltă persoană privită ca un străin, fenomenul de segregare care însoțește ruperea relațiilor de vecinătate, încurajează analistul să cerceteze comunicarea interculturală. Condițiile materiale și tehnice ale vieții urbane din Timișoara și Arad, structura spațială interioară a orașelor, existența limitelor dintre suburbie și modul de viață din interiorul orașului exprimă cu exactitate particularitățile de mediu ale urbanizării celor două orașe.7 Respectul pentru regulile de coexistență, reconstrucția și înțelegerea reciprocă a orizontului așteptărilor, recunoașterea generoasă a canoanelor popoarelor care trăiesc împreună sunt caracteristice vieții intelectuale a marilor orașe. Separațiile teritoriale ale sistemelor de valori, spațialitatea dimensiunilor prosperității și sărăciei, procesele de transformare reciprocă de integrare lingvistic-culturală, dinamica asimilării și disimilării au arătat o mișcare de val de-a lungul istoriei. Ecosistemele umane din Timișoara și Arad, zonele naturale urbane, parcurile, livezile, malurile râurilor, grădinile pavilion si promenadele din centrul orașelor populate cu plante, care sporesc gradul de urbanism si transferul cosmopolit economic-financiar si cultural, au asigurat calitatea vieții locuitorilor.8 Specificitatea culturală a interacțiunilor umane, autoreglarea istorică în funcție de straturile culturale, poate fi urmărită în procesul de formare al curentelor de opinie prezente în articolele revistei Magyar Salon, editate pentru cetățenii din clasa mijlocie. Timișoara și Aradul pot fi de asemenea privite ca spații cu o dinamică culturală deosebită; avem, de asemenea, multe surse și relatări despre istoria, cultura și modernizarea celor două orașe la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.9
II. Textus. SCRIERI DE PREZENTARE ALE LUI RÓBERT TÁBORI ȘI KÁROLY MÉRAY-HORVÁTH
Róbert Tábori scrie în 1890 despre Timișoara multilingvă, orașul vechi de resedință al Huniazilor, fosta capitală al Regatului Ungariei: “Se maghiarizează. Necesitatea imperativă își are originile într-un accident produs în urmă cu patruzeci de ani, când orașul a fost numit capitală a Banatului Timișan ("Temescher Banat"). Ridicarea în rang l-a distrus pentru multă vreme; clasele conducătoare au fost cuprinse de spiritul parvenirii”, iar comparația cu Turnul Babel rezista și în domeniul multilingvismului fiind exprimată cam în felul următor: “Să construim un oraș care să atingă România pe de o parte și Serbia pe cealaltă, să fie mărginit de bulgari la est și locuit de armeni în vest: și să existe un refugiu pentru germani la mijloc ”10. Autorul portofoliului percepe rivalitatea istorică și lupta pentru dominație care rezultă din identitatea celor care locuiesc împreună într-un oraș multietnic: ,,... Cine s-ar fi gândit la Ungaria, la maghiari atunci? Pentru că același cântec tentant era cântat cu voce oficială în fiecare zi, cum că Ungaria a fost, dar nu va mai fi; si că independența Banatului Timișan este garantată pentru totdeauna. S-a învățat în școli că mândria istorică a oamenilor din Timișoara, familia Huniazilor, era din descendență valahă; că Matthias Corvin, cel neprihănit, a fost „Statthalter” la Buda din îndurarea împăratului german Frederick Habsburg, etc. Cui nu-i era suficient nici asta, i se arăta statuia din mijlocul orașului, unde o figură a Sfântului Gheorghe lovește Hidra Revoluției. Coloana există și astăzi, dar hidra a fost înlăturată de pe piedestal, deoarece era asemănătoare honvezilor. Se temeau că sentimentul patriotic al timișorenilor va pune la un moment dat hidra deasupra, ceea ce se putea întâmpla doar întorcând întregul stâlp. "11 Róbert Tábori descria modelul dat de capitala Austriei și Timișoara drept „Mica Vienă” astfel: „Când „Banatul Timișan” s-a născut în creierul unor politicieni utopici, au vrut să creeze o metropolă pentru această nouă „țară”. Era evident că puteau porni pe acest drum doar după un model: „Mică Vienă” a fost proiectată după modelul Vienei, iar mâncătorii de unguri preferă să numească și astăzi orașul astfel. În acele zile, capitala austriacă era o creație originală: cu suburbiile separate de centrul orașului de bastioane și metereze; cu barăci care înconjurau centrul orașului; cu canalizare primitivă, apă nepotabilă și aer de proastă calitate, dar multe, foarte multe promenade, podișuri și alei. Exact la fel a devenit noua Timișoară.12 Despre relația dintre cartierele timișorene aflăm: „În sine, nu este un singur oraș, ci patru orașe, care sunt greu conectate de ceva comun. Comunicarea era foarte anevoioasă între părțile orașului deoarece accesul a fost întotdeauna împiedicat de numeroasele bastioane și metereze ".
Cu o întorsătură narativă, Róbert Tábori readuce la viață o anecdotă din Iozefin, din folclorul orașului Timișoara: „Precum s-au facut bancuri cu un bărbat din Buda, care nu a fost niciodată la Pesta, și Timișoara avea la rândul ei o anecdotă specială care să caracterizeze relația dintre cartiere în urmă cu doar câțiva ani. Vă voi da un exemplu aici: Nu a trecut un deceniu de când a existat un restaurant în centrul orașului, în care, pe modelul „Politische Greisler”-ului din Buda, notabilitățile orașului obișnuiau să organizeze o pre-întâlnire cu bere și tutun în care dezbăteau chestiunile importante ce priveau orașul. Aici venise într-o zi de ianuarie un cetățean de la periferia din Iozefin. Degusta cu plăcere o băutură plăcută numită Gambrinus și era deja la al patrulea rând, când o cunoștință de-a lui, care locuia în centrul orașului, intră cu emoție și se așează lângă el.- Ce nu este în regulă, amice? îl întreabă după salutul obișnuit.- Nu știi încă? Gambetta a murit în această seară. Spisburgerul din Iozefin se gândește, apoi spune:- Gambetta? Das muss a Fabriker sein! Den hab am net gekannt. (Gambetta? Poate fi doar unul din Fabric (cartier), pentru că eu nu îl cunosc!)13 "În articolul său despre Timișoara, Róbert Tábori relatează și stadiul maghiarizarii la sfârșitul secolului al XIX-lea. El menționează că există mulți buni patrioți maghiari care locuiesc în oraș care vorbesc doar limba germană și nu înțeleg o boabă în maghiară: „Timișoara este în prezent pe calea maghiarizării. Este adevărat că sentimentul patriotic maghiar este încă proclamat aici în germană pe buzele bătrânilor, însă tinerii fac deja curte și își mărturisesc iubirea unul pentru celălalt în limba lui Árpád. În școli limba de învățare este maghiara, din stagiunea teatrală de șase luni și jumătate; patru luni și jumătate sunt alocate actoriei în limba maghiară și două pentru germană; cuvântul maghiar pe străzi este auzit cel puțin la fel de mult ca și cel în românește, sârbește sau bulgarește. Însă germana este încă limba dominantă în adunările orașului și, dacă conducatorii zeloși ai orașului ar începe să vorbească limba maghiară, ar risca să nu fie înțeleși de majoritate. Nu-i așa că este o stare ciudată? Nu cred că mai există o țara pe această planetă în care un bun patriot nu înțelege propria limbă maternă; această anomalie se oprește însă la noi, mai ales în sudul țării. Iar lucrul cu adevarat remarcabil în acest sens este faptul că, în ciuda tuturor, există mulți buni patrioți maghiari care nu înțeleg un cuvânt în limba maghiară." În contextul relației dintre maghiarizarea județului și publicul receptor, Tábori explică: "Falanga care face loc maghiarizării de zeci de ani este în primul rând „personalul județului”. Prin acesta mă refer la administrația judetului și la un număr de moșieri care trăiesc în mediul rural, dar care rătăcesc deseori în treburile județene. Lor li se alătură mai mulți tineri avocați, medici, profesori și clerici. Mai ales aceștia din urmă. Tinerii preoți care au ieșit din seminarul de aici au contribuit la maghiarizarea din sud cu un zel excelent. "14
În scrisoarea sa de portofoliu către editorii publicației "Magyar Salon" (Salonul Maghiar), Róbert Tábori face referire la distanțarea sa față de aspirațiile naționale și menționează cercurile militare „schwarz-gelb” din Timișoara: „În plus, Dacoromânia, Serbia Mare și Schulverein și-au încercat norocul de multe ori aici, dar au eșuat întotdeauna. Timișorenii s-au săturat de independența de pe vremea „Banatului Timișan” și de atunci s-au agățat cu sufletele lor de patria comună- care în mentalul colectiv include uneori „imperiul comun”.
Pentru că în zadar; Timișoara este un oraș militar. Și în cazul în care sunt câteva regimente de infanterie, artilerie și cavalerie - toate facând parte dintr-o armată comună, - acolo și viziunea politică este influențată în mod diferit. Cu toate acestea, spre lauda cercurilor militare de aici, trebuie să subliniem că în ultimele două decenii nu a existat niciodată nici un fel de manifestare antimaghiară. Numărul mare de militari lasă însă urme puternice în viața socială. Un teatru german nu ar fi putut exista dacă nu ar fi avut un nucleu puternic de spectatori, format din corpul ofițerilor. În multe familii, procesul de maghiarizare ar avea loc mai repede dacă nu ar exista o relație de familie cu ofițerii și astfel; nu ar exista necesitatea cultivării limbii și spiritului german. Și la urma urmei, un ofițer este întotdeauna un bun „epouseur”, de dragul căruia chiar și tinerele laudă „deutsche Kultur”-ul!”15 Tábori scrie despre stratificarea culturală și socială din Timișoara: „Viața socială din Timișoara, care oricum nu este prea animată, este slăbită de faptul că se ramifică în mai multe albii. Există cercuri aristocratice și burgheze aici și, în sfârșit, cele care aparțin naționalităților. Deși separarea între aceste cercuri nu merge niciodată atât de departe încât acestea să nu intre în contact deloc, acest contact, în detrimentul progresului cultural, este totuși adesea înghețat. Uneori, cu ocazia unei opere de caritate, zidul despărțitor cade, iar alteori este posibil să vedem ce ar putea face diferitele cercuri cu o forță reunită; dar dacă cineva ar avea curajul să treacă limita, s-ar urni toți înspre el cu o voce măruntă: „Noli tangere ...” Există un număr mare de cluburi, asociații, societăți etc., dar din motivul menționat, nu înregistrează rezultate grozave în activitate. Stăm, de exemplu, foarte bine din punct de vedere statistic; unde mai există un alt oraș de provincie în care sunt patru ziare zilnice (trei germane), patru cercuri de salon, atâtea și atâtea fabrici, hoteluri, cafenele etc. S-a mai găsit vreunul? Totuși, cel mai bine sunt reprezentate cazărmile…"16 Róbert Tábori îi prezintă pe germanii care trăiesc în Iozefin drept „Kuruczii” din Timișoara și se referă la relațiile lor interregionale în procesul de învățare a limbii maghiare: În ceea ce priveste aspectul Timișorii; acesta este plăcut pentru privirea unui străin. Cel care sosește la gară este întâmpinat de o stradă largă care îl duce în periferia Iozefinului. Kuruczii din Timișoara trăiesc aici! - Păcat că sunt gemani! - Sunt cei care se opun oricărui lucru care vine de sus. Înainte, cât timp a fost propagat cuvântul german, acești burgeri încăpățânați și-au trimis copii la Szeged și Kecskemét să învețe cuvântul maghiar, iar acum când cuvântul maghiar este promovat, „justamente” este lăudat doar cel în germană. Dar doar îl laudă pentru că fiii lor sunt totuși învățați în limba maghiară."17Autorul portofoliului prezintă elementele caracteristice ale peisajului orașului Timișoara într-o imagine de ansamblu și se oprește asupra modului în care percepe atmosfera toamnei în sudul țării: „Un rând mare și frumos de copaci duce spre centrul orașului. Pe drum, însă, să ne oprim pentru puțin și să vizităm cartierele. Acestea sunt împărțite în două: cel german și cel românesc. Oameni harnici trăiesc în ambele, care retrăgându-se din lume nu ar renunța la o frumoasă vacă elvețiană nici pentru șase diplomați. ... De departe, ochiul observă niște suișuri acoperite de o pădurice de copaci și arbuști. Aceste șanțuri din Timișoara nu au nicio valoare pentru armata de azi, și nu sunt distruse doar pentru că această muncă ar costa mult, dar pe vremuri erau refugiul celor din sud, unde oamenii din zonă fugeau în perioadele de pericol. Ajungem în centrul orașului printr-o arcadă, iar prima clădire pe care o întâlnim în cale este teatrul maghiar. ... E bine! Deasupra porții, care este o proprietate comună, flutură steagul galben-negru; în dreapta se află o pasarelă, zidurile din gard fiind zugrăvite în galben închis ...dacă nu ai fi mângâiat de știința că limba muzelor este maghiara în acest teatru, ar trebui să crezi că mai trăim în vremea „Banatului Timișan”. Nu există prea multe lucruri de văzut în centrul orașului. Case una peste cealaltă, străzi înguste, pietruire proastă și cateva clădiri antice care au o însemnătate istorică. Dar există o mulțime de cazărmi care înconjoară orașul precum anaconda care-și înconjoară prada. Mereu mă tem că această îmbrățișare va ucide orașul cândva. Ies afară pe cealaltă poartă! Aerul proaspăt care bate spre noi nu este poluat de mirosul de cazarmă; parcul mare se află în fața noastră: este mândria Timișoarei, iar dincolo de el se află furnicarul hărniciei, cuibul muncii: Fabric - cartierul fabricii, unde viața clocotește cu voiciune. Dacă limbile rele au botezat orașul „Mica Vienă”, cartierul Fabricii merită numele de „Micul Manchester”.18
În partea finală a portofoliului, Róbert Tábori creează o atmosferă lirică cu ajutorul poeticii romantismului. El citează atmosfera de toamnă a Timișoarei: „Cine călătorește în sud nu poate rata Timișoara. Îl sfătuiesc să vină toamna. Dacă s-a bucurat de o seară de toamnă aici, râde de poet, care se întrece cu frumusețea primăverii în rimele care răsună. Cu greu îmi pot imagina ceva mai proaspăt si mai maiestuos decât toamna sudului. Când noaptea coboară și luna răsare, peisajul îndepărtat plutește într-un hambar de argint, lumina plutește în copaci, strălucește pe pământ, strălucește în înălțime. Aici este un miraj la miezul nopții, deoarece Luna din sud rivalizează cu Soarele ziua în magia fanteziei.”19
Abordarea și spectrul tematic al articolului lui Károly Méray-Horváth care prezintă Aradul este asemănător cu portofoliul lui Róbert Tábori care prezintă Timișoara în mai multe privințe; Méray-Horváth prezintă istoria Aradului ca o scurtă introducere: „Înainte de revoluție (n.n. 1848-49), Aradul era încă un mic oraș german. Istoria Aradului este înregistrată de istorici începând cu 1002, când a fost menționat cu numele Orod, deși nu se afla chiar în același loc în care s-a construit Aradul de mai târziu, dar era la doar 3.000 de pași de acesta, pe locul Glogovățului de azi. Înțelesul numelui Orod este cel mai probabil “Cetatea maghiară”, - „oar, uar, ar” și corespunde cuvântului care înseamnă;- “locul nostru fortificat, încercuit”, fiind format pe aceeași etimologie ca Várad, Uarad, Oarad, Orod, Arad. Chiar numele particulare ale celor trei cetăți care străjuiau ieșirile din Transilvania confirmă această presupunere, în măsura în care una se numește Nagy-Várad (Oradea Mare), cealaltă Várad (Arad), iar cea de-a treia Temes-vár (Timișoara). Aceste cetăți erau rezervate de unguri împotriva pecenegilor. Parlamentul din 1132, sub regele Bela, este legat de Arad; în 1242 și 1285 invaziile tătare au distrus Aradul, iar în 1521 vechiul Orod a fost complet distrus de turci. Moșia - într-o mare măsură - a aparținut adunării clericale din Orod până în 1554, când turcii au distrus-o. Atunci a început construcția unei cetăți în fața Orodului turcesc, pe locul actualului oraș sârbesc din Arad (Rasfertai), eveniment pe care istoricii îl identifică cu începuturile Aradului de astăzi. În 1699 Aradul devine sediul gărzilor militare de pe Mureș care păzeau frontiera Imperiului Austriac. fiind compuse în mare parte din sârbi care s-au separat de comunitățile maghiare și germane care trăiau aici, existând o ceartă constantă între ele. În timpul Revoluției lui Rákóczy, sârbii din Arad au provocat multe încurcături pentru kuruczi. Nu mai este necesar să detaliem trista poveste a Aradului din 1848-49: ultimul act al marii tragedii a avut loc aici pe 6 octombrie, cu moartea celor treisprezece martiri. Printre sârbii veniți din sud, români, armeni și unguri, elementele germanice au dat culoare orașului. Acestea erau de mai multe tipuri, - puternic impregnate cu germanismul evreilor - al căror mod de viață a generat societatea Aradului, tonul burghez de astăzi, interdependența dintre comunitățile naționale în toate aspectele vieții; în gândire, în afaceri, în treburile publice și în adunări, în micile necazuri zilnice, în amănuntele antipatiilor și simpatiilor; astfel încât Aradul are astăzi un aspect particular, fiind o conglomerație mai deosebită decât orice alt oraș de provincie."20Károly Méray-Horváth, expert în demersul istoric-sociologic, prezintă societatea arădeană: „Aici nu mica nobilime a fost elementul conducător care a catalizat caracteristicile bune și rele ale poporului maghiar, ci coexistența mai strânsă a format nucleul psihologic al rasei urbane. Mica nobilime este un element mult mai nou și de estraneitate provenit mai ales din Scepusium și Sarossiensis (nord estul Slovaciei și sud-estul Poloniei de astăzi n.n.), fără să fi putut contribui semnificativ la formarea acestui tip urban. Dar, pe de altă parte, această populație urbană avea o structură diferită față de burghezia urbană germană din Ungaria Superioară, deoarece formarea caracterului său de aici nu a fost atât o urmare a contactelor introvertite al unei singure rase, ci a fost rezultatul împletirii tuturor naționalităților diferite care au insuflat o nuanță cosmopolită Aradului, netezind slăbiciunile fiecărei naționalități și lăsând să iasă în evidență ce era mai bun și mai vital în fiecare dintre ele și astfel s-au cizelat reciproc, dezvoltându-se în mod natural astfel încît, deși Aradul este cel mai puțin tipic oraș maghiar dintre orașele mari de provincie, exprimă totuși în modul cel mai fidel tipul orașului modern de provincie din Ungaria modernă".21 Károly Méray-Horváth caracterizează particularitățile amalgamului etnic, ale identității, patriotismului și maghiarizării prin filtrul experienței sale sociale din Arad: „Pentru că în acest amestec de etnii si rase, deși elementele individuale au avut mereu conștiința propriei naționalități, dar poate chiar din acest motiv, de îndată ce venea vorba de conceptul de comunitate într-un sens mai larg, sau de ideea de stat; apartenența comună a populației s-a manifestat în maghiară. Astfel, în timpul revoluției (de la 1848 n.n.), locuitorii de origine germanică și evreiască au fost cei mai entuziasmați de simțămintele patriotice maghiare. Atunci când s-au format Gărzile Naționale și maghiarii au vrut să-i lase pe dinafară pe încăpățânații Hausherri (administratori) germani, unul dintre ei a sărit pe masa conferinței și a protestat, cerând să fie considerați buni patrioți. Mai mult, aceeași emoție cosmopolită, care hrănește mai degrabă ideea de stat decât fervoarea națională, a lăsat populația sârbă a Aradului ceva mai rece față de cauza sârbilor din sud aflați în ofensivă, încât a paralizat acțiunea mai eruptivă din ei. De atunci am văzut un atașament civilizat față de ideea statului în Arad. Pe măsură ce noua Ungarie a înflorit, cetățenii de origine germanică se maghiarizau, la fel a fost și cu evreimea germanizată, în rândul căreia anterior tații înțelegeau numai limba germană, iar acum fiii sunt trimiși într-o țară germanică ca să se lipească de ei câte un cuvânt german, întrucât generația tânără vorbește doar limba maghiară.22
Méray-Horváth vorbește despre Arad ca fiind un oraș al toleranței: „(...) astăzi Aradul este un oraș complet maghiar, dar în sensul modern și civilizat, adică nu este intolerant la slăbiciunea celorlalte naționalități, precum în alte locuri maghiare încăpățânate, unde batjocura vine imediat față de neamț, evreu, valah sau sârb. Nici măcar elementul valah, care este cel mai dur și are importanță și ca factor social, nu se opune asimilării lente dacă nu este deranjat de nimeni."23 Károly Méray-Horváth scrie despre spiritul cosmopolit al Aradului și caracterul său globalizator, despre „contactul cu marile civilizații internaționale, despre viața mondenă urbană și despre straturile societății urbane: „Deci Aradul se află în albia prin care curge curentul civilizației Occidentului înspre est, care dizolvă încăpățânarea rasială a fiecărei națiuni de a se contopi în marea civilizație internațională a progresului; iar briza acestui curent se simte binevoitor, plăcut străinului când vine la Arad; se simte în viața sa socială, în inteligența sa, în spiritul viu, cosmopolit, în mișcarea vieții de zi cu zi și mai ales în vibrația cifrelor de afaceri. Aradul este punctul cel mai semnificativ al fluxului de cultură care vine dinspre vest, situat între Budapesta și București. Curentul cosmopolit, combinat cu modul de viață asociat cu implicarea civică activă, este cel mai puternic antidot al aristocrației. Aradul nici măcar nu are o protipendadă aristocratică, iar cei care care sunt totuși în prim-plan, au greutate doar din cauza implicării lor civice. Clasa agricolă traiește într-un amalgam cu negustorii, clasa artizanilor cu birocrații, intelectualitatea cu administrația și apare astfel o anumită democrație urbană care vrea să aducă civilitatea în aristocrație - la fel ca și în democrația marilor orașe. Apoi, situația economică a Aradului este de așa natură încât se manifestă cu cea mai mare vitalitate urbană posibilă. Este înconjurat de câmpia luxuriantă a sudului, cu un randament ridicat și în vecinătatea faimoaselor dealuri viticole, cel mai apropiat punct de comercializare fiind Aradul - punctul nodal cel mai puternic al circulației monetare din Câmpia Sudului, cu 9 instituții bancare și un rulaj de peste 111 milioane, fiind astfel orașul de provincie austro-ungar cu cea mai mare cifră de afaceri. Camera industriașilor are peste 2.000 de membri. Traficul este atât de intens, încât societățile căilor ferate Arad-Cenad-Valea Crișului dispun deja de o întreagă rețea care este atât de înfloritoare încât acțiunile feroviare oferă un dividend foarte frumos - lucrul rar întâlnit. Rezultatul acestor premise este că vizitatorul străin de astăzi este surprins să vadă cum, în ciuda numărului populației care situează orașul, din acest punct de vedere doar pe locul al șaselea în rândul orașelor de provincie (cu 39.000 de locuitori, dupa Szeged, Subotica, Debrecen, Bratislava si Kecskemét), Aradul are totusi un caracter cosmopolit al stilului de viață.24 Procesul local de urbanizare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și modul de viață al cetățeanului arădean sunt prezentate în întregime de Károly Méray-Horváth, care este specializat în științele sociale bazate pe experimentare, prin prisma călătorului care sosește la Arad: „orașul nu a fost atât de brusc îmbrăcat în straiele înfrumusețării urbane, ci s-a dezvoltat progresiv cu o continuitate naturală într-un întreg ansamblu construit armonios. În partea nouă a orașului, malul Mureșului este aproape în întregime flancat de o înșiruire de palate ale instituțiilor publice, cu zone de parc în fața lor. Călătorul este surprins de locurile impozante, al căror lux nu se abate de la tonul metropolitan al locuitorilor; orașul surprinde cu teatrul său, al cărui public este cel mai înflăcărat al unui teatru de provincie; iar dacă cere un ziar în cafenea, în fața lui sunt așezate nu mai puțin de patru ziare zilnice arădene. Dacă te uiți la statisticile orașului, vei fi surprins să vezi câte școli există; în Arad există 16 instituții de învățământ, inclusiv conservator de muzică. Dimineața are loc o mică bursă într-una dintre cafenele, care este forța principală a schimbului de cereale din Budapesta. Producția de alcool este aproape un monopol dictat de la Arad din fabricile ale căror mari coșuri se înalță din cinci-șase locuri și se zăresc din piața principală. Prețurile la bovine sunt, de asemenea, influențate cel mai semnificativ de crescătorii din Arad, iar fabricile cu aburi sunt dominante pe piața producției de făină. Nu lipsește nici telefonul sau tramvaiul tras de cai și acum se construiește si apeductul.”25
În încheierea portofoliului în care prezintă Aradul, Károly Méray-Horváth cu optica sa de scriitor, evidențiază caracteristicile esențiale și încearcă o privire spre viitor, condensând impresiile sale generale: Avuția este, de asemenea, destul de nivelată; nu există mulți oameni bogați, dar nici sărăcia nu este atât de mare. Și ceea ce este mai plăcut la Arad este că se poate vedea cum totul se dezvoltă aici, orașul este puternic angajat pe drumul progresului. Localizarea este de asemenea foarte favorabilă pentru Arad; orașul poate fi construit extensiv și liber. Străzi largi, zone împădurite și rânduri de copaci stradali fac din Arad un oraș luxuriant. Se vede că edificarea orașului se confruntă cu probleme.26 În cele din urmă, din punct de vedere al psihologiei social-istorice, Károly Méray-Horváth face o scurtă schiță a femeilor din Arad cu elemente de genul: „Finalmente, trebuie să ne amintim acum de una dintre caracteristicile care aduc celebritate Aradului: femeile frumoase din oraș. Există și o zicală despre cât de frumoase sunt femeile în Arad. Este evident că acesta este efectul amestecului de rase, pe de o parte, iar pe de altă parte, Aradul este poate cea mai occidentală colonie a frumuseții estice. Frumusețea românească, armenească, evreiască apare cu o anumită nuanță blândă. Din punct de vedere social, datorită contactului viu dintre oameni, în viața de salon s-a dezvoltat un spirit plin de vitalitate care este departe de a fi imperial, iar femeile au avantajul față de companiile capitalei că aici tipul dandy, excesiv de stilat, snob și la modă, nu este cu siguranță cea mai distinsă personalitate din societățile de femei. În același timp, burlăcia de salon, galanteriile, cavalerismul și moda excesivă nu sunt chiar așa de răspândite în rândul tineretului arădean, iar compania încă evaluează oamenii doar pe baza a ceea ce sunt în realitate și nu după aspect sau după nume.”27
Portofoliile lui Róbert Tábori și Károly Méray-Horváth prezintă nivelul de dezvoltare economică la sfârșitul secolului al XIX-lea, competitivitatea la nivel mondial, dinamismul care conturează viitorul și perspectiva interregională și globalizatoare.
III. IMAGO. CERCETARE SPAȚIALĂ ȘI CULTURALĂ. MORFOLOGIE URBANĂ. STUDII ISTORICE ȘI CULTURALE
Topografie. Studii cultural-istorice. Suprapunere istorico-culturală. Știința regională. Noi cercetări spațiale.
O revizuire integrată a studiului istoric al Timișoarei și Aradului poate fi realizată pe linia metodologiei și abordării cercetării enumerate mai sus. Putem întâlni diferite scene mentale, diferite reprezentări spațiale ale identității. Multilingvism și multiculturalism: acestea se manifestă în multiple interdeterminări reciproce. Fiecare naționalitate conviețuitoare are o lume separată, cu propria cultură lingvistică. Interpretarea se diferențiaza la fiecare comunitate și se deplasează în interiorul unei paradigme naționale proprii. Nu este neobișnuit ca naționalitățile conviețuitoare să interpreteze diferit aceeași perioadă istorică din punctul lor de vedere propriu. Aceste interpretări diferite ar trebui comparate, vizualizate, analizate și înțelese împreună, într-un mod stratificat.28 În fenomenologia evenimentelor, interpretările diferite formează structuri istorico-culturale suprapuse și orizonturi cu dezvoltări și faze diferite pentru același spațiu și timp.29
Arheologia care examinează textele spațiale ale memoriei orașului, grupează diversele interpretări suprapuse și textele din jurul lor, le separă în funcție de natura lor, apoi le analizează cu o metodă spațială integrativă.30 Dacă ne orientăm pe hărțile mental-cognitive ale trecutului Timișoarei și Aradului care localizează valorile culturale în spațiul istoric în care se desfășoară din puncte de vedere diferite, atunci avem nevoie de cel puțin cinci optici diferite în funcție de numărul de naționalități coexistente.31 Atlasele spațiale cultural-istorice pot fi construite după modelul „Wachstumsphasenkarte” reprezentând cronologia coexistenței mai multor naționalități.32 Pe plan istoric, istoria incluziunii Timișoarei și Aradului și a zonelor de polarizare asociate acestora poate fi interpretată și în cadrul de referință al discursului postmonarhic. Natura rezoluției imaginii etnoculturale și modalitățile limbajului vizual reflectă rămășițele fostei viziuni și a modelului spațial austro-ungar; urmele proiecțiilor centrale ale Monarhiei austro-ungare fiind păstrate în memoria culturală a Timișoarei și Aradului.33 Particularitățile dezvoltării urbane apar pregnant făcând paralela cu tiparele occidentale. Există multe coincidențe în evoluția urbană autocratică a Timișoarei și Aradului, dar liniile de diferențiere istorică sunt clar vizibile în detalii.34 La sfârșitul secolului XIX, o cultură civilizată a comportamentului a caracterizat cele două orașe. O mare parte din acest lucru a fost păstrat în cadrul peisajului urban extern. Proiecția locului, imaginea externă și internă a orașului, spectacolul de tip caleidoscopic care poate fi relatat pe baza punctelor de vedere diferite în funcție de narațiunea specifică fiecărei naționalităti sunt excelent transmise de textul de gen tranzitoriu, ca și portofoliul și eseul. În structura textuală a nuvelelor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și în literatura culturală, construcțiile poetice spațiale cu încărcătură istorică au un rol proeminent. În cursul analizei sursei, reflectând zona urbană existentă în spațiul istoric, "reproducerea" orașului se desfășoară în mozaicurile de texte care prezintă vechile străzi, rute, promenade, ziduri ale orașului, zonele urbane și reperele caracteristice. Spatii cu ruine memoriale? Pentru interpretul care poate “citi” în lumea organică condițiile sociale și istorice care condiționează structura așezării, apar mozaicurile urbane disfuncționale. Adesea este dificil să decidem dacă, la nivelul ruinelor memoriale, percepem în ruine deficitul prezentului sau mai degrabă saturația trecutului? În poetica romantismului, ruina reprezintă o valoare simbolică pentru idealul ideilor veșnice din spațiul organic al peisajului urban, prezentate la scară umană.35
Atunci când examinăm spațiul și contextul, este important să indicăm punctele de referință proporționale și schema tematică care construiește domeniul interpretării și imaginii în cazul reconstrucțiilor istoriei memoriei. Cadrul istoric-analitic al imaginii orașului include trăsăturile definitorii ale concepțiilor diferențiate pe categorii de vârsta, ale sistemelor de valorilor, stilurilor de viață, caracteristicilor socio-economice și ale mediului construit și natural. În urmărirea aspectelor multiple și a schimbărilor de autoritate, calea istorică a diviziunii mentale a tradiției este delimitată de lumea simbolurilor diferențiante și de metaforele integrative. Legăturile religioase, de origine și culturale sunt relaxate și mai apoi consolidate, iar legătura dintre straturile culturale este influențată de amprenta interculturalității, identității, genului, memoriei timpului și spațiului, și schimbărilor de după 1920. Ne putem aștepta la dezintegrarea și apoi la creșterea ulterioară în consistență a memoriei.36 Delimitările spațiale care încalcă textura culturii provoacă fragmentări, iar pierderea comunităților mai vechi provoacă traume. În opera sa "Phaidros" (275a-278a), Platon prezintă scrisul ca pe un antidot al uitării, un mijloc de reamintire spirituală. În investigațiile filozofice ale lui Wittgenstein, rolul limbajului este apreciat în ansamblul de elemente cultural-spațiale care au apărut în diferite momente.37 Întâlnim amintiri ale unui trecut bazat pe multilingvism. Dimensiunea spațială interculturală a Timișoarei și Aradului se reflectă în dialogurile multinaționale și multilingve.38 Pe teritoriul Monarhiei austro-ungare, în Ungaria de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în vâltoarea tradițiilor, a tendințelor de reînnoire națională și a aspirațiilor de modernizare, sunt deja conturate elementele morfologice urbane ale schimbărilor istorice care pregătesc globalizarea.39
**********************
JÓZSEF ÁGOSTON BOGOLY - URBS, TEXTUS, IMAGO - TEMESVÁR AND ARAD 1890 Narrative construction and descriptions on towns provide valuable source for historical and literary research. In 1890 Temesvár (today Timișoara, Romania) was presented by Róbert Tábori, and Arad (today Arad, Romania) by Károly Méray-Horváth in the Budapest based literary journal, Magyar Salon. These two feuilletons could be approached from the aspect of historical space research and literary studies. The journalist, drama critic, playwright and novelist Róbert Tábori (1855-1906) worked as a journalist in Wien and Berlin. Editing the Délmagyarországi Közlöny daily he lived in Temesvár from 1887 until 1890. Károly Méray-Horváth (1859-1938) studied natural sciences and fine arts in Paris and Munich. Later he turned to positivist social sciences. He published critics, fictions and sociological works. Károly Méray-Horváth was the editor of the journal Arad és Vidéke from 1887 to 1893. The historical proposition revealed in both feuilletons enables the textual construction of the overall image of these organically developing towns. Several thematic connections can be revealed in the feuilletons of Róbert Tábori and Károly Méray-Horváth. The past of the multilingual Temesvár is described similarly to the history of Arad, highlighting the viewpoint of multinational coexistence. Elements of urbanisation, middle class development, and Magyarization of the late XIX century are all present in these texts.
***********************
Note:
1 BOGOLY József Ágoston: Les ideals frangais de Zoltán Ambrus et le journalisme de la fin de siécle. Zoltán Ambrus: Les journalistes et le public. Hungarian Studies, 1993. 2. 195-203.; HEIDEGGER, Martin: Bauen. Wohnen. Denken. In.: Uő.: Vorträge und Aufsätze. Pfullingen, 1954. 152-158.; FRAMPTON, Kenneth: Studies in Tectonic Culture. The Poetics of Construction in Nineteenth and Twentieth Century Architecture. Cambridge, 1995.; STIERLE, Karlheinz: Der Mythos von Paris. München, 1998.; LYNCH, Kevin: A város szemléletének struktúrája. Ford.: MÁNDY Stefánia. In: VIDOR Ferenc (szerk.): Urbanisztika. Válogatott tanulmányok. Bp., 1979. 537-558.; BACHELARD, Gaston: The Poetics of Space. Boston, 1994., Uő: Az irodalmi tér. Ford.: NÉMETH Marcell, HORVÁTH Gyöngyi, KlCSÁK Lóránt. Bp., 2005.; GREND, Edoardo: Micro-analisi e storia sociale. Quaderni Storici, 1977. 2. 506-520.; BREISACH, Ernst: Historiográfia. Ford.: BAICS Gergely. Bp., 2004. 195.; KlSANTAL Tamás (szerk.): Elbeszélés, kultúra, történelem. Bp., 2009.; NÉMETH G. Béla: Budapest az irodalomban. In: Uő.: Küllő és kerék. Tanulmányok. Bp., 1981. 423-440.
2 MÉRAY-HORVÁTH Károly: Arad. Magyar Salon, 12. köt. 1890. 13-15.; TÁBORI Róbert: Temesvár. Levél a szerkesztőhöz. Magyar Salon, 12. köt. 1890. 49-51. A két tárca szövegéből betűhíven köz-löm a forrásértékű részleteket.
3 Vö.: NÉMETH G. Béla: A keresés korszakának nemzedékei, csoportjai és irányai. In: Uő.: A magyar irodalomkritikai gondolkodás a pozitivizmus korában. Bp., 1983. 21-160.
4 Vö.: ROMSICS Ignác: Nemzet, nemzetiség és állam Kelet- Közép- és Délkelet Európában. Bp., 1998.; SZŰCS Jenő: Vázlat Európa három történeti régiójáról. Bp., 1983.
5 Vö.: MAEJANUCZ László: Adalékok a Habsburg berendezkedés és telepítés bánsági történetéhez. In: Történeti Tanulmányok. Studia Historica 5. Szerk.: ZOMBORI István. Szeged, 2002. 5-16.
6 Vö.: GYÁNI Gábor: Forgetting the diversity of the national past: contrasting memories of the Hungarian Millenium. In: FEICHTINGER, J. - PRUTSCH, U. - CSÁKY M. M. (szerk.): Habsburg postkolonial Machtstrukturen und kollektives Gedächtnis. Innsbruck-Wien-München-Bozen, 2003. 209-221., Uő: Történetírói nézőpont és narratív igazság. Magyar Tudomány, 2003. 1. 16-26.
7 Vö.: GYÁNI Gábor: Az utca és a szalon. A társadalmi térhasználat Budapesten, 1870-1940. Bp., 1998.; LYNCH i. m. In: VIDOR Ferenc (szerk.): i. m. 1979. 547. 8 Vö.: BOGOLY József Ágoston: Történelem, ökomuzealitás, kultúratudomány. In: FORGÓ Géza (szerk.): Szirbik Miklós léptein...Tanulmányok Halmágyi Pál 60. születésnapjára. Makó, 2008. 169-173.; ALGREEN-USSING, Gregers - BEK, Lise - FRANDSEN, Steen BO - HANSEN, Jens Schjerup (szerk.): Urban Space and Urban Conservation as an Aesthetic Problem. Lectures presented at the international conference in Rome 23rd-26th October 1997. Roma, 2000. (Analecta Romana Instituti Danici. Suppl., XXVII.)
9 BERKESZI István: A temesvári könyvnyomdászat és hírlapirodalom története. Temesvár, 1900.; GEML József (szerk.): Temesvár szabad királyi város közállapotai az 1910. évben. Temesvár, 1910.; MÁRKI Sándor: Aradvármegye és Arad szabad királyi város története. HL köt. Arad, 1892.
10 TÁBORI: i. m. 1890. 49.; vö.: CHOAY, Frangoise: The Modern City. Planning in the 19th Century. New York, 1969.
11 TÁBORI i. m. 1890. 49.; vö.: SZEGEDY-MASZÁK Mihály: On the Uses and Limits of Multiculturalism. In: LEE, Mabel - HUA, Meng (szerk.): Cultural Dialoge and Misreading. Sidney, 1997. 128-135.
12 TÁBORI: i. m. 1890. 49., vö.: VAJDA György Mihály: Keletre nyílik Bécs kapuja. Közép Európa kultu-rális képeskönyve, 1740-1919. Bp., 1994.; MÁRJANUCZ László: Szeged és Temesvár. A Délvidék regi-onális centrumai. In: Történeti Tanulmányok. Studia Historica 8. Szerk.: ZOMBORI István. Sze-ged, 2005. 5-21.
13 TÁBORI: i. m. 1890. 50.; Léon Gambetta 1838-ban született francia államférfi 1882. dec. 31-én halt meg. Vö.: MELÓT, Michel: L'icone démocratique — á propos des portraits de Gambetta. Médium, 2007. Jul.-Aug. - Sep., 39-59.; vö.: REINACH, Joseph: Léon Gambetta. Paris, 1884.; vö.: GYÁNI Gá-bor: A városi mikroterek társadalomtörténete. Tér és Társadalom, 1990. 1. 1-15.
14 TÁBORI: i. m. 1890. 50.; vö.: GYÁNI Gábor: Az olvasó táblabíró. Középosztályi műveltség a 19. század végén. Történelmi Szemle, 1999. 3-4. 387-403.
15 TÁBORI: i. m. 50.; vö.: GEML i. m. 1910.
16 TÁBORI: i. m. 1890. 51.; vö.: BERKESZI: i. m.1900.
17 TÁBORI: i. m. 1890. 51.
18 TÁBORI: L m. 1890. 51.
19 TÁBORI: i. m. 1890. 51.; vö.: BEDNANICS Gábor: A magyar főváros lírai megjelenítésmódjai. In: SZEGEDY-MASZÁK Mihály - VERES András (szerk.): A magyar irodalom történetei. 1800-tól 1919-ig. Bp., 2007. 583-597.
20 MÉRAY-HORVÁTH: Í. m. 1890. 13.; vö.: SÍMMEL, Georg: A nagyváros és a szellemi élet. In: Uő.: Válo-gatott társadalomelméleti tanulmányok. Össz., bev.: SOMLAI Péter. Ford.: BERÉNYI Gábor. Bp., 1973., 543-560.
21 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 14.; vö.: ADY Endre: A város ellen. Budapesti Napló, 1907. aug. 6., Uő.: Városos Magyarország. Világ, 1911. febr. 7. 4.; SCHÖPFLIN Aladár: A város. Nyugat, 1908. 7. 353-361.
22 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 14.; vö.: GOOD, David F.: Financial Integration in the Nineteenth-Century Austria. Journal of Economic History, 1977. 4. 890-910.; MACARTNEY, Carlile Aylmer: 1848 in the Habsburg Monarchy. European Studies Review, 1977. 3. 285-309.
23 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 14.; vö.: HLTCHINGS, Keith: Rumania, 1866-1947. Oxford, 1996.
24 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 15.; BELUSZKY Pál - GYŐRI Róbert: „A város a láz, a nyugtalanság, a munka és a fejlődés." Magyarország városhálózata a 20. század elején. Korall, 2003. 11-12. 199-238.; SZABÓ Pál Csaba: Városok és várostérképek a történelmi Magyarországon az 1900-as évek elején. Bp., 2005.
25 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 15.
26 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 15.
27 MÉRAY-HORVÁTH: i. m. 1890. 15.; CACTUS MlLRIFLOR /Méray-Horváth Károly/: A dandy. Bp., 1887.; vö.: GYÁNI Gábor: i. m. 1998.
28 VÖ.: ASSMANN, Jan: A kulturális emlékezet. írás, emlékezés és politikai identitás a korai magaskultúrákban. Bp., 2004. 43-49.; N. KOVÁCS Tímea: Kultúra-szöveg-reprezentáció: kulturális antropológia és irodalomtudomány. Helikon, 1999. 4. 479-493.
29 ASSMANN, Aleida: Erinnerungsräume. Formen und Wandlungen des kulturellen Gedächtnisses. München, 1999.; JAUSS, Hans Robert: Horizontszerkezet és dialogicitás . Ford.: KULCSÁR-SZABÓ Zoltán. In: JAUSS, Hans Robert: Recepcióelmélet - esztétikai tapasztalat - irodalmi hermeneutika. Irodalomelméleti tanulmányok. Vál. szerk.: KULCSÁR-SZABÓ Zoltán. Bp., 1997. 271-319.
30 Térpoétika c. tematikus szám. Helikon, 2010. 1-2.; vö.: BENOIST, Jocelyn: Szakítás a történeti idea-lizmussal: fogalmaink újratérbeliesítése. Ford.: TAKÁTS Ádám. In: Uő. (szerk.): A történelem anya-ga. Francia történelemfilozófia a XX. században. Bp., 2004.
31 Vö.: BODÓ Barna: A mi Temesvárunk. régi(j)óvilág, 2009. szept. 3.; Uő.: Temesvár (1687-1918) /kronológia/ uo., 5-10. ; HARTOG, Frangois: Örökség és történelem: az örökség ideje. Ford.: SZEKERES András: Regio, 2000. 4. 3-25.
32 Vö.: SZENDE Katalin: Magyarország városainak történeti atlasza. Részvétel egy európai kutatási programban. Műemlékvédelem, 2006. 4. 228-232.; MAGOCSI, Paul Robert: Historical Atlas of Central Europe. Washington D.C. 2002.; SEEWANN, Gerhard - DlPPOLD, Péter (szerk.): Biblio-graphisches Handbuch der etnischen Gruppen Südosteuropas. 7-/7. München, 1997.; BODÓ Barna (projektkoord.): Ghid cronologic pentru orasele banatene. Timi§oara, 2007.; BODÓ Barna (projekt koord.): Cronologie de istorie locala. Timișoara, Lugoj, Arad — Romania. Szeged, Békéscsaba, Gyu-la — Ungaria. Timișoara, 2009.; KÄSER, Karl: Südosteuropäische Geschichte und Geschichtwis-senschaft. Wien-Köln-Weimar, 2002.; HANNERZ, Ulf: Transnational Connections. Culture, people, places. New York, 1996.;TRENCSÉNYI, Balázs - KOPECEK, Michal (szerk.): Discourses of Collective Identity in Central and Southeast Europe (1770-1945). Texts and Commentaries. I-II. köt. Buda-pest-New York, 2006-2007. , Ua. III. köt.: Modernism - Creating Nation States. Szerk.: KECHRIOTIS, Vangelis - GÓRNY, Maciej. Bp.-New York, 2007.
33 VÖ.: SZEGEDY-MASZÁK Mihály: „The Reevaluated" Past. The Memory of Dual Monarchy in Hungarian Literature. Hungarian Studies, 2009. 247-266.; NÉMETH G. Béla: Integritás, ideológia, irodalom. (Ideológia és irodalom néhány kérdése a kiegyezés után) In: Uő: i. m. 1981. 11-36.
34 Vö.: SCHORSKE, Carl E.: The Idea of the City in European Thought: Voltaire to Spengler. In: HANDLIN, Oscar - BURCHARD, Johns (szerk.): The Historian and the City. Cambridge (Mass.) London, 1963. 94-114.
35 VÖ.: NEUBER, Wolfgang: Die vergessene Stadt. Zum Verschwinden des Urbanen in der ars memo-rativa der Frühen Neuzeit. In: BERNS, Jörg Jochen - NEUBER, Wolfgang (szerk.): Seelenma-schinen. Gattungstraditionen, Funktionen und Leistungsgrenzen der Mnemotechniken vom späten Mittelalter bis zum Beginn der Moderne. Wien-Köln-Weimar, 2000. 91-105.
36 BERKES Tamás (szerk.): Keresztirányok. Közép- és kelet-európai összehasonlító kultúrtörténet. Bp., 2000.
37 WITTGENSTEIN, Ludwig: Filozófiai vizsgálódások. Ford.: NEUMER Katalin. Bp., 1992. 25.
38 Az interkulturalitásra vonatkozóan vö.: ANGELLI, Arduino: Trieste tra Austria e Italia. Veltro, 1977. 5-6. 526-531.; KISS Gy. Csaba (szerk.): Fiume és a magyar kultúra. Művelődéstörténeti ta-nulmányok. Bp., 2004.
39 Vö.: MÉRAY-HORVÁTH: L m. 1890. 15. ; vö.: BREISACH, Ernst: i. m. 2004. 275-298.; SZEGEDY-MASZÁK Mihály: National and Comparativ Literature in the Age of Globalization. In: Yearbook of Comparative and General Literature, 52. 2005-2006. 79-88., GYÁNI Gábor: Uses and misuses of public space in Budapest: 1873-1914. In: BENDER, T. - SCHORSKE, C. E. (szerk.): Buda-pest and New York. Studies in Metropolitan Transformation: 1870-1930. New York, 1994. 85-108.